Aveți copii cărora le place să deseneze? Cea mai frumoasă provocare cu premii pe măsură

Când eram copil la școală, participam la toate concursurile unde simțeam că pot câștiga. Cum s-ar spune, în stilul motivațional de astăzi, știam să-mi aleg bătăliile ca să mă pot bucura de rezultat.

Nu mă duceam la cele legate de științele exacte că eu nici azi nu prea mă înțeleg cu cifrele, în schimb mă duceam la concursurile de citit, de recitat, de proză scrisă unde am câștigat primii mei bani de care mi-am cumpărat primii ochelari de soare cu care am dat moarte-n cartier, dar și la o școală de vară unde am făcut un eseu despre cifra 7 în numerologie. De pe atunci mă pasionau treburile astea oculte.

Nu mă consider o fire competitivă, ba din contră, competiția, cine e mai bun decât celălalt îmi dă o stare de anxietate, dar participam pentru că voiam să văd care îmi este nivelul de cunoștințe într-un domeniu care îmi plăcea, îmi dădea o bucurie, o senzație de împlinire când învățam pe de rost poezii ca apoi să le recit, stăteam și analizam ritmul și rima, povestea cu totul pe care voia poetul să o transmită, chiar era o bucurie să-mi petrec timpul ca la final să vin acasă cu un braț de cărți și diplome pe care și azi le mai păstrez în dulap.

Nu luam mereu premiul I, dar nu era nici o supărare, data viitoare munceam mai mult, de altfel, cred că rutina de a scrie zilnic azi e de la ambiția câștigată atunci să vreau mai mult să fac din ceea ce îmi place.

Hai că nu v-am ținut degeaba din treabă numai ca să vă povestesc cum mă îndrăgostisem de Coșbuc și El Zorab într-a cincea:)

Aveți copii cărora le place să deseneze?

Ci să vă povestesc și să vă încurajez copiii să facă parte într-unul dintre cele mai frumoase proiecte cu și pentru ei numit ”Mediu sigur pentru copii în sport” lansat de Fundația Terre des Hommes cu sprijinul Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.

Acest proiect se adresează siguranței copiilor în sport, fie că este vorba de antrenamente pentru performanță sau nu. Sportul dezvoltă abilitățile sociale, iar copiii trebuie protejați de situațiile în care, din dorința de a obține rezultate, adulții apelează la motivarea negativă a copiilor.

Un mediu sigur pentru copii înseamnă prevenirea oricărei acțiuni prin care copilul poate fi afectat negativ – emoțional, verbal sau fizic (de la bullying, discurs agresiv, discriminare), în cadrul spațiilor în care se antrenează sau face sport recreațional sau de performanță.

Siguranța copiilor în sport presupune o muncă de echipă și ne privește pe toți, de aceea . Cu sprijinul partenerilor, Fundația Terre des Hommes România dezvoltă politici de protecție și siguranță, cu implicarea copiilor, a părinților și a profesioniștilor din domeniu.

Până în prezent 25 de antrenori, psihologi și profesori de la cluburi sportive din țară au beneficiat de traininguri despre politicile de siguranță a copilului. Aceștia organizează mai departe sesiuni de formare cu toți profesioniștii din cluburile apartenente, așa încât mesajele și politicile vor ajunge la peste 120 de antrenori.

Au fost create materiale de suport dedicate: Politica de siguranță și protecție (pentru cluburi), un manual pentru antrenori (despre prevenție, monitorizare și cum să răspundă în cazul în care constată un abuz asupra copiilor), un manual pentru copii.

Proiectul poate fi urmărit pe Facebook: Un Mediu Sigur pentru Copii în Sport și Terre des hommes – Romania

Invitație pentru copiii noștri

Împreună cu Terre des Hommes invităm pe toți copiii până în 18 ani să deseneze sigla proiectului (simbol grafic) cu tema „Siguranța copiilor în sport”.

Aceasta siglă va fi oferită Cluburilor sportive din țară care respectă măsurile necesare așa încât copiii să facă sport într-un mediu prietenos, sigur și benefic dezvoltării lor armonioase.

Ne adresăm cu această invitație tinerilor motivați, inspirați de tema concursului și creativi!

Ce înțelegem prin „Siguranța copiilor în sport”?

  • copiii fac sport din pasiune și din plăcere
  • sportul este o muncă de echipă între copii, antrenori și părinți
  • copiii au nevoie de un spațiu în care să practice sportul în siguranță
  • atmosfera alături de colegi și antrenori trebuie să fie cât mai plăcută

Cum te poți înscrie?

  1. Citește regulamentul oficial al concursului aici;
  2. Descarcă și printează sau salvează în calculator formele ajutătoare pentru siglă de aici;
  3. Desenează sigla pe hârtie sau pe calculator. Ai libertatea de a folosi orice tehnici de desen: ilustratie, pictură, colaj etc și poți adăuga orice îți imaginezi, de la personaje, la forme și culori, atât în interiorul, cât și în afara logo-ului;
  4. Trimite desenul tău într-unul din formatele: .JPEG, .PNG sau .PDF împreună cu numele, prenumele, vârsta și o scurtă prezentare a conceptului și viziunii ce a stat la baza desen
  5. Trimite desenul la adresa de e-mail: hello@tdh.ro până pe 01 august 2021, ora 23:59, cu titlul e-mailului – DESEN PENTRU CONCURS.

Pe cine premiem?

  • 3 desene vor fi desemnate câștigătoare, cu locurile I, II și III;
  • 20 dintre cele mai creative lucrări vor fi selectate și expuse la Gala Un Mediu Sigur pentru Copii în Sport din luna august 2021 și vor primi premii speciale.

Premiile sunt oferite cu ajutorul partenerilor proiectului: Federația Română de Fotbal și Federația Română de Gimnastică.

Cum selectăm câștigătorii?

Pentru selecția lucrărilor finaliste se va ține cont de:

  • Respectarea temei „Siguranța copiilor în sport”
  • Calitatea artistică a desenului
  • Armonia culorilor
  • Caracterul inovator

Câștigătorii vor fi anunțați prin e-mail și pe pagina de Facebook Un Mediu Sigur pentru Copii în Sport după desemnarea și validarea lor de către un juriu, conform regulamentului.

Ce poți câștiga?

  • ceas fitbit, boxă bluetooth, mouse, lampă de birou, pixuri, ceasuri amuzante, șepci, tricouri, USB cards și multe alte premii surpriză!

Mai multe detalii și condiții de înscriere regăsiți în regulamentul oficial al concursului.

Facebook event: https://www.facebook.com/events/335707037951278

Spotul campaniei: https://youtu.be/v4k5jxKf_fE

 

Eu chiar sper că cel puțin un câștigător va fi din lista cititorilor mei!

 

www.mamipetocuri.ro

 

Sursa foto

By Published On: 12/07/2021Categories: Campanii și proiecte0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul