În zilele noastre nu mai poți da nici o palmă copilului

www.mamipetocuri.ro

Această frază auzită de fiecare dată când un copil se comportă într-un mod considerat necivilizat sună ca și cum până acum adulții aveau această baghetă magică numită palmă, curea, furtunul de la mașina de spălat prin care își puteau educa uimitor copiii simplu și rapid, ca o vrajă, iar în zilele noastre nu le-a mai rămas decât greul drum făcut prin puterea…..

  • propriului exemplu
  • glasului blând
  • luatului  în brațe
  • răbdării de a repeta de zeci de ori același lucru
  • atenției constante
  • vindecării proprii

Adică, am schimbat forța fizică pe forța materiei cenușii și a inteligenței emoționale.

Motiv de mare bucurie și nu de plâns în batistă: păi, da, că azi nici o palmă nu mai poți da copilului!

Păi nu, că se presupune că lumea evoluează, și nu rămânem niște adulți legați de glie fără școală, fără cărți, doar cu grija zilei de mâine. Haideți să mai urcăm și noi pe treptele Piramidei lui Maslow care spune că dincolo de nevoile de bază, masă și casă, omul mai are nevoie și de stimă de sine, încredere și împlinire.

Nu se reduce totul la ce mâncăm și cu ce ne îmbrăcăm. Mai contează și cum ne comportăm.

Educație prin bătaie nu există!

Nu există și nu va exista niciodată în lumea asta! Ca să fie clar ca lumina zilei.

Cei ce cred că bătaia primită în copilărie i-au făcut adulții responsabili de astăzi sunt fidelii traumelor părinților și bunicilor lor, transmise inconștient peste generații. Bătaia nu induce decât frică, anxietate și neputință. Iar dacă acum aveți impresia ca ați reușit să potoliți copilul cu o palmă, e doar iluzia unei educații responsabile. Pe termen lung, acel copil va fi oricum dar numai echilibrat, nu. Sunt studii întregi care spun că un copil abuzat fizic sau emoțional dezvoltă boli și comportamente nesănătoase la vârsta adultă.

Pe de altă parte, nu cred că este părinte care să fi făcut la viața lui o treabă perfectă pentru copil, chiar dacă, din nou, trăim cu iluzia că am făcut orice pentru echilibrul copilului, realitatea e că nu există om perfect altfel am fi murit de mult cu toții.

Diferența între un părinte care greșește pentru că nu știe altfel și un părinte care nu poate altfel este extrem de fină.

Părinții care nu știu altfel sunt cei care provin din medii unde educația prin bătaie este transmisă din generație în generație ca un bun strămoșesc, iar pentru ei aceasta este singura cale care în timp a demonstrat rezultate vizibile. Pentru că alta nu a existat, iar noi toți, niște Toma Necredinciosul care trebuie să-l vedem pe Dumnezeu desenat ca să credem că el chiar există, care avem nevoie de biserici deschise în timp de covid ca să îl găsim pe Dumnezeu în noi, și nu o spun ironic, o spun cât mai sincer și onest. Oamenii au nevoie de dovezi, de lucruri care se văd ca să creadă în ceva, intuiția și ceea ce ne spune inima e ceva atât de necunoscut, intangibil încât e de neconceput să credem în ceva ce nu se vede. Mai bine credem în ce spune vecina că a făcut cu copilul ei, mai bine aplicăm și noi ce a făcut bunica cu noi acum 50 de ani.

Și nu e că e neapărat greșit, că moștenirile peste ani trăiesc și se împuternicesc, dar și lumea se dezvoltă, avem informații despre orice am visat vreodată, avem capacitatea de a filtra și de a păstra pentru noi doar ceea ce simțim că ne poate fi de ajutor în propriul nostru drum în educația copiilor noștri.

Bătaia dacă vreodată a funcționat a fost numai să ne trezim astăzi și să realizăm că teama și neîncrederea în noi este ceea ce ne întunecă mintea și ne transformă în niște abuzatori ai propriilor noștri copii.

De fiecare dată când ridicăm palma asupra copilului sau avem un comportament excesiv, atât în rău dar și în bine, prin a-i oferi prea multe, mult peste ceea ce are nevoie ne transformăm într-un abuzator.

Iar abuzatorul este persoana căreia îi este teamă de a nu pierde controlul. Atât de simplu.

Ne batem copiii de teamă să nu ne pierdem autoritatea în fața lor, pentru că nu știm altfel, nu știm că autoritatea nu s-a câștigat niciodată prin forța pumnului, ci prin utilizarea creierului, responsabilitatea tatălui de obicei și a inteligenței emoționale, bucățica mamei.

”Nu știu altfel cum să mai fac” nu este niciodată o scuză. Când nu mai știi ce să faci, e momentul să stai cu tine și să vezi ce e greșit în ecuație, ce nu corespunde așteptărilor tale și ce s-a întâmplat ca să se ajungă la situația dată. Uneori poate fi prea mult din ceva, alteori prea puțin. Prea multă tabletă, mâncare nesănătoasă, certuri, jucării, discuții, gălăgie, atenție sau prea puțină atenție, liniște, iubire, cuvinte blânde, brațe deschise, timp împreună.

Ne batem copiii pentru că nu putem altfel.

Întotdeauna răspunsul stă la noi, părinții și niciodată la el, copilul.

Nici un copil nu se naște bun sau rău, un copil se naște cu nevoi și atât: de atenție, iubire, hrană, acceptare, înțelegere.

Dacă simțim că am ajuns în punctul în care bătaia sau orice tip de comportament extrem cum ar fi țipătul este singura opțiune, atunci e momentul de reîntoarcere la noi!

Indiferent ce face vecina, sora, mama sau ce-a făcut bunica acum 50 ani.

Pentru că în zilele noastre nu mai poți da copilului o palmă că bagheta magică a educației echilibrate stă în puterea:

  • propriului exemplu
  • glasului blând
  • luatului  în brațe
  • răbdării de a repeta de zeci de ori același lucru
  • atenției constante
  • vindecării proprii

Și neapărat a ascultării intuiției, chiar dacă nu se vede, dar SE SIMTE!

 

Sursa foto

 

* Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

** Cutia Pandorei, mi-am imaginat acest joc ca un prieten pe care nu îl avem lângă noi în momentul acela când ne-am dori, când am avea nevoie, să încurajeze femeile să se întâlnească mai des și să se ventileze, să aducă o vorbă bună în cuplu atunci când credem că nimic nu se mai poate face, să zâmbim și să ne amintim că nu suntem niciodată singure!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *