Lecția castelului de nisip

www.mamipetocuri.ro

Azi eram la plajă împreună cu copiii noștri și verișorii lor, cei doi ai cumnatei mele. Vârstele sunt oarecum apropiate, 9, 7, 6 și 3 așa că la început s-au jucat în apă, apoi pe lângă apă căutând scoici, iar apoi au trecut la construcții de castele în nisip.

Doar că, ai mei își uitaseră găletușele acasă și se uitau lung la ale verișorilor, pe când verișoara lor de 6 ani începuse să strige în gura mare și să plângă:

– Eu nu reușesc să fac castele! La mine nici un castel nu stă în picioare!

În timp ce fratele ei mai mic făcea autostrăzi cu fundul exact peste bucățica de castel care abia reușise să se țină în picioare.

Sfârșitul lumii varianta 6-8 ani tocmai atingea punctul critic și în timp ce noi, mamele, începusem să empatizăm cu durerea ei și să o încurajăm că poate, că reușește, că are nevoie doar de puțin calm soțul meu, să-l țină Dumnezeu în continuare calm și cu toate ideile ordonate în cutiuțe, o ia pe nepoțica lui în brațe și-i spune:

– Uite, draga mea, când eu eram de vârsta ta nici eu nu știam să fac castele de nisip. Dar am exersat azi un pic, mâine încă un pic și într-o zi, am descoperit că tocmai învățasem să construiesc castele. Uite, eu azi tocmai am liber în agendă un loc pentru cursul de construit castele de nisip. Vreți să participați? a întrebat el copiii.

– Daaaaaa! au strigat ei bucuroși.

– Super! Primul pas este ca fiecare să-și aleagă un spațiu de lucru, începe el.

Iar fiecare copil s-a dus în câte un punct, în jurul profesorului.

– Acum, cu mâna nivelăm nisipul și îndreptăm zona unde vrem să facem construcția. Apoi începem proiectarea. Cu degetul desenăm 4 rotunduri unde ne dorim să facem construcția.

www.mamipetocuri.ro

Copiii erau în delir. Mamele făceau poze.

– Buuun, după ce ați făcut proiectul avem nevoie de câte o găleată de nisip special pe care îl primiți de la mine, cel mai bun furnizor de nisip din țară. Costul pentru fiecare găletușă este de 5 pietricele sau 3 scoici.

Copiii au plecat alergând după bani, care găsea scoici și schimba cu pietre, care pietre și schimba cu scoici ca să aibă toată lumea suma necesară. Apoi, fiecare primea pe rând câte o găleată de nisip cu care își construia propriul castel, după ce terminau plecau iar după pietre sau scoici până își construia colegul castelul lui.

Inteligentă soluție pentru a împărți 2 găletușe la 4 copii fără scandal.

Lecția continuă, desigur, cu momentul în care calitatea nisipului, terenul plat și manevra de răsturnare a găleții să producă cele mai frumoase castele de nisip de pe plajă chiar și de copiii cei mai puțin îndemânatici.

Pentru că dacă e să îi învățăm pe copiii generației secolului vitezei în care aproape totul devine posibil printr-o bătaie de gene, de palme sau o poză pe social media, e că nimeni, dar absolut nimeni nu se naște învățat iar orice succes este pavat cu foarte multe eșecuri.

Și mai e ceva, lecția pe care eu personal mi-am luat-o astăzi de la soțul meu, aceea că uneori, soluția nu stă numai în încurajări și acceptarea emoției, ci și în lucru concret și obiectiv.

În cazul în care v-ați mai fi îndoit că orice copil are nevoie de intuiția și emoția mamei pe de o parte, și de punere în acțiune și în concret a tatălui, pe cealaltă parte.

Întregul sublim al vieții!

 

 

 

Sursa foto

 

* Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

** Cutia Pandorei, mi-am imaginat acest joc ca un prieten pe care nu îl avem lângă noi în momentul acela când ne-am dori, când am avea nevoie, să încurajeze femeile să se întâlnească mai des și să se ventileze, să aducă o vorbă bună în cuplu atunci când credem că nimic nu se mai poate face, să zâmbim și să ne amintim că nu suntem niciodată singure!

 

1 Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *