Există fericire după căsnicie?

www.mamipetocuri.ro

Printre cum să facem copilul să ne asculte și ce mai gătim diseară, vine un moment când e nevoie să ne preocupăm și de starea noastră interioară de bine. De aceea, vă spun din capul locului că ceea ce urmează să citiți e filosofie presărată cu introspecție și reflecție interioară, așa că, în caz că nu vă găsiți în starea necesară, mai bine spuneți pas.

Nu forțați unde intuiția nu vă cheamă, citiți dacă simțiți să o faceți.

Cred că am mai menționat pe undeva, pe aici, că am fost și în continuare sunt fascinată de tot ceea ce înseamnă relația de cuplu, cum se găsesc doi oameni în lumea asta mare, de ce unele relații funcționează și altele nu, de ce primele iubiri nu se uită, sau se uită?, de ce unii înșală, de ce alții, nu.

De ce, de ce, de ce?

Mi-am clădit propriile povești cu prinți și prințese care nu se căsătoresc niciodată, care se caută necontenit și se regăsesc în scrisori și poezii de dragoste de când eram copil. Am crescut într-o familie în care tata îi mărturisea necontenit mamei că o iubește, și astăzi o face, și totuși, nu înțelegeam, copil fiind, dacă o iubește, de ce face lucruri pe care eu nu le consideram iubire.

Ce înseamnă să iubești?

Iubirea, săraca iubire, înălțătoarea iubire, a suferit atâtea declinări și definiții că nici azi, nu știu, sincer, dacă se găsește cineva s-o explice ca un adevăr universal valabil.

Ce știu sigur e că iubirea este deseori, de cele mai multe ori, de prea multe ori, confundată cu sexul.

Iar astăzi, mai mult ca niciodată, bucuria de a fi înțeles, acceptat așa cum ești, încrederea că ești ascultat și că de partea cealaltă stă o persoană pe care o simți de la km distanță a fost înlocuită cu acțiunea.

A simți versus a face.

Când focul mistuiește totul în cale, acționând din impuls, rămâne la final să simți doar lacrimi și tristețe.

Când focul arde ponderat, controlat prin emoție, ascultând intuiția, finalul e un echilibru între acțiune și simțire.

Împlinire.

Să credem, atunci, că acele cupluri pe care le vedem îmbătrânind împreună au atins acest nivel de echilibru? Că nimeni nu a înșelat pe nimeni, că s-au înțeles din priviri din totdeauna, că au vorbit întotdeauna aceeași limbă, că unul a lăsat în favoarea celuilalt exact înainte de crearea unei crize, că glasul a fost mereu blând și gunoiul dus?

Bineînțeles că nu.

Echilibrul într-un cuplu implică enorm, enorm de multă muncă, energie, timp și voință de a face lucrurile să funcționeze. De aceea, marea majoritate se și separă. Nu judec, doar constat.

De ce este atât de greu să îți găsești persoana cu care să atingi echilibrul și să te simți împlinit?

Povesteam, demult tare, cu un prieten despre relația pe care o avea atunci cu prietena lui. Și-mi spunea că nu e fericit că nu simte fluturi în stomac.

Iar eu l-am întrebat:

– Oare mai e posibil la vârsta asta, făcând referire că era trecut de prima tinerețe, să mai simți fluturi în stomac?

Nu mi-a răspuns. Dar întrebarea mi-a rămas în minte până astăzi.

Fluturii în stomac e o stare de emoție pe care o ai pe o perioadă determinată, deseori scurtă, în relație cu o persoană. Dar trece ca orice plăcere de înghețată după ce ai mâncat o lună din același fel. Nu te mai inspiră cu nimic, nu te mai atrage mereu și mereu același gust.

Și atunci, ce faci, te desparți?

Dacă simți că e persoana ta, eu zic că nu. Pentru că o persoană e un cumul de energie, care nu se pierde niciodată, e nevoie doar să fie activată.

Echilibrul nu e doar emoție fizică, la nivel de stomac, că arată bine, că zâmbește frumos, că are părul lung sau ochi albaștri.

Emoție există și la nivel intelectual, când simți că vorbești aceeași limbă cu persoana din fața ta, că înțelegeți la fel aceeași muzică sau carte, că vă atrag aceleași lucruri la nivel cerebral.

Emoție există și la nivel emoțional, când plângi și ești luat în brațe, când te simți bine și râde cu tine, când ești acceptat cu toate emoțiile tale, ca un întreg. Fără să te condamne, fără să te judece, fără să plece la alta pe motiv că ești isterică.

Și în al patrulea rând, emoție există la nivel social. Când are un acoperiș deasupra casei, când nu depinde financiar de cineva, când oferă stabilitate și stare de siguranță.

Sunt 4 energii la nivelul fiecăruia dintre noi și fiecare are rolul ei în dezvoltarea noastră ca individ, dar și în relație de cuplu și în final, cu toți cei din jur.

O persoană nu există doar fizic lângă noi. Ci e un întreg extrem de complex și abia când ajungem să activăm în cel de lângă noi toate aceste energii, cu puterea noastră interioară, a autocunoașterii, putem spune că avem lângă noi sufletul pereche.

Până atunci, unii visează la o iubire care nu există, alții pleacă în căutarea ei și nu se mai întorc, alții se ascund inconștient în umbra unei iluzii de viață fericită, în spatele unor obsesii, unei nevoi neîmplinite constant, și mai sunt ceilalți care reușesc să acționeze constructiv, să iasă din toate astea la suprafață și să-și plămădească fericirea până la adânci bătrâneți.

Cum reușesc cei din urmă? poate vă întrebați. Care e secretul, care sunt pașii să ajungem să ne descoperim sufletul pereche în lumea asta mare? Spune cea care a călătorit 4000 de km ca să-l găsească.

Nu există un manual, 5 pași simpli spre fericire și nici baghetă magică, dacă ne-o imaginăm ca cea a lui Harry Potter.

Magia stă în noi, în capacitatea de a observa omul de lângă noi și de a identifica nevoia pe care ne-o satisface și nevoia la care nu răspunde la nivelul așteptărilor noastre.

De aici încolo, stă magia fiecărui cuplu în parte. Sunt persoane care se nasc cu carismă, senzualitate, cu un nivel de pasiune care nu trebuie să te atingă ca să simți fiori. De obicei, sunt cei născuți în zodie de foc: berbec, leu, săgetător, dar nu îi excludem nici pe ceilalți. Aceștia au capacitatea de a satisface o nevoie fizică fără nici un efort, dar rămân restul de nevoie de verificat cum le aducem pe traiectoria echilibrului.

Soțul meu e cerebral, e cel care îmi pune în ordine haosul din viața mea. El îmi satisface această nevoie socială, mă aduce mereu în realitate, acesta este și motivul pentru care și suntem împreună și care m-a atras la el. Ce-am făcut de aici încolo, ne-am ajutat reciproc să ne activăm și restul de energii ca să ne putem răspunde celorlalte nevoi la nivelul așteptărilor. Am comunicat clar că atunci când sunt nervoasă, trebuie să mă ia în brațe. A învățat alături de mine să accepte că există această emoție numită vulnerabilitate. Nou pentru el, acum o cunoaște prin prisma mea. Reușim să ne răspundem reciproc nevoilor nu pentru că am fost stropiți la naștere cu praf magic, ci pentru că muncim în fiecare zi la asta, comunicându-ne nevoile, clar și concis, dinspre Eu spre Tu.

Noi suntem cei care potrivim intensitatea nevoilor.

Probabil o să vă întrebați, și dacă omul din fața mea nu se schimbă?

Răspunsul scurt e să vă întrebați pe voi dacă aveți timp, răbdare și partenerul deschiderea de a lucra pe tema asta. Sau, dacă acceptați un compromis pentru tot restul vieții voastre, așa cum multe cupluri fac de dragul copiilor, a familiei, a gurii lumii.

Pentru mine, un partener care nu încearcă să se schimbe, pentru că potențial există în fiecare om de pe planeta asta, nu are ce căuta în viața mea. A sta într-un cuplu implică muncă de ambele părți, iar când numai unul trage, se ajunge la epuizare, iar mai devreme sau mai târziu, la moartea relației.

Ne întoarcem, astfel, din nou, la iubire.

Ce e până la urmă iubirea aceea care ne dă fluturi în stomac, ne hrănește și ne împlinește?

Omul cel mai important nu este cel care te iubește, ci e cel care te ajută să te iubești, să te cunoști pe tine și, apoi, să alegi să-l iubești pe el.

 

Sursa foto

 

* Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

** Cutia Pandorei, mi-am imaginat acest joc ca un prieten pe care nu îl avem lângă noi în momentul acela când ne-am dori, când am avea nevoie, să încurajeze femeile să se întâlnească mai des și să se ventileze, să aducă o vorbă bună în cuplu atunci când credem că nimic nu se mai poate face, să zâmbim și să ne amintim că nu suntem niciodată singure!

 

 

 

 

 

 

 

1 Comment

  1. Foarte, foarte frumos! Si foarte adevărat! Bravo! O adevărată placere sa te citesc! Te îmbrățișez 🤗

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *