Cum aducem pacea în mijlocul unei crize

Categories: Jurnal de părinteBy Published On: 24/08/20210 Comments

Cumpărăm biblioteci întregi cu cărți pentru copii despre cum să-și gestioneze emoțiile de la cele mai fragede vârste. Mergem la cursuri, citim cărți de dezvoltare, ascultăm podcasturi, vizionăm filme, unii dintre noi facem chiar și facultăți de specialitate, dacă ne trezește cineva în miezul nopții știm pe de rost toate emoțiile pozitive și negative și cum nu trebuie să ne ferim de nici unele, că toate au rolul lor în dezvoltarea copilului care doarme lângă noi în pat.

Dacă părinților li s-ar testa nivelul teoretic de pregătire în creșterea copiilor, ar lua toți 10 cu felicitări. N-am absolut nici un dubiu!

Și totuși…..

Când vine vorba de gestionarea emoțiilor noastre negative, o luăm la fugă de rupem pământul!

Când ne este teamă că pică copilul examenul la mate, îl dăm la pregătire.

Când o posibilă separare de partenerul abuzator ne creează anxietate, zâmbim frumos ca și când nimic nu s-a întâmplat.

Când ne înfuriem pe șoferul care ne-a tăiat calea, îl înjurăm.

Când copilul refuză să facă ceea ce l-am rugat, îl amenințăm.

Se spune că orice soluție e mai bună decât niciuna. Dar soluție nu înseamnă întotdeauna să acționezi într-un anumit fel.

De multe ori, a nu face nimic înseamnă să faci totul.

Înainte să sărim să găsim soluție, haideți să stăm cu emoția asta negativă, oricare ar fi ea, și să vedem ce vrea să ne spună.

Soluții vor exista mereu. Atâta timp cât avem creier funcțional, mereu se va trezi un neuron să aibă o idee. Creierul e făcut să gândească, oricând, oricum ca să ne salveze. Așa cum consideră el să ne salveze.

Dar chiar ne salvează creierul de fiecare dată când ne oferă soluții aparent salvatoare?

Bineînțeles că nu, altfel n-am mai răzbi să luăm decizii cu inima.

Nu ne-ar mai fi milă, nu am mai iubi, nu ne-am mai urca în mașină ca să ducem un om bolnav la spital, chiar dacă ne strică planurile, nu am mai plânge de tristețe, nu ne-am mai suna prietena din copilărie doar pentru că așa simțim.

Cum de ne  învățăm copiii să-și gestioneze toate emoțiile și pe noi ne lăsăm în mâinile supreme ale creierului?

Prima dată când am avut o sclipire de geniu că furia care mi se arată în fața Centurii Bucureștiului blocată până la refuz de tiruri în drum spre casă, iar ceea ce ar fi putut dura 15 minute s-a transformat într-o oră și 15 minute, nu e despre nervi, ci din contră, despre a avea timp să stau cu mine și să mă duc la baza furiei.

Ce mă enervează atât de mult? Că întârzii. Unde? Acasă. Ca să faci, ce? Ca să scriu. Despre ce? Încă nu știu. Cum ar fi să scrii mental, așa cum scriau intelectualii închiși la Pitești, ceea ce simți și când ajungi acasă doar transcrii?

Chiar, cum ar fi? Și ce exercițiu fenomenal de memorie și creație mi s-a arătat atunci în față.

Un al doilea moment de genialitate a fost când s-a supărat soțul că nu eram acasă și nu i-a mai ajuns la timp comanda dată. Și în loc să-i dau cu tigaia în cap și să mă enervez, l-am lăsat să-și vocifereze supărarea în pace. După vreo 2 ore, când apele se liniștiseră iar eu am priceput că furia tocmai îmi oferise pe tavă momentul oportun să pun limite clare cu privire la responsabilitățile mele în casă, i-am spus calm și ferm că dacă are vreodată nevoie de mine să fiu acasă într-o zi anume, să mă consulte înainte. Că oi lucra eu de-acasă, dar am libertatea să plec când vreau fără să-mi organizeze curierul agenda.

A mai stat el vreo oră după aia cu acest mesaj, apoi a venit să-și ceară scuze și să mă întrebe dacă vineri e o zi bună să cheme din nou curierul.

I-am zis că da, lecția fusese deja predată și studiată.

Iar al treilea și cel mai intens moment a fost acum câteva zile când am plecat cu fii-mea la magazin să cumpărăm un cadou pentru o zi de naștere. M-a înnebunit, efectiv, să-i cumpăr și ei un set de slime. Și nu că n-ar mai avea vreo câteva prin casă, și că nu se făcuse încă săptămâna de când îi luasem un joc inteligent de la Cărturești, plus că nu voia orice slime de 5 lei, ci de 45 lei. Și totuși, după foarte multe rugăminți și lacrimi, i l-am luat. Aveam inima îndoită, dar na, recunosc solemn că nu puteam să-i duc toată ziua supărarea pe motiv că nu i-am luat slime.

Știu, sunt veriga slabă a familiei. Thats my destiny!

În schimb, în drum spre casă, o simt în spate supărată. Mă uit în oglinda retrovizoare și o văd cu lacrimi în ochi. Nu că nu aș fi obișnuită să plângă așa, pur și simplu, dar totuși, acum, când i-am făcut pe plac?

– Ce ai, iubire? o întreb.

Nimic. După a treia întrebare ”ce ai, iubire, te rog, spune-mi ce ai, etc”, mi-a răspuns:

– Nu știu….

Palpitațiile au început să crească în intensitate, sângele să mi se urce la cap, aerul să se rarefieze și când să încep cu tradiționalul:

– Te rog, spune-mi ce ai! Dacă nu-mi spui ce ai cum aș putea eu să te ajut, știi că și eu mă simt rău când tu ești supărată, bla, bla, bla, bla, bla, bla….

Brusc, am simțit că nu mai pot face asta, că nu mai pot duce încă o discuție interminabilă. Și i-am zis:

– Uite, stai câteva minute cu emoția asta, de tristețe, de supărare și vezi ce-ți spune. Ce mesaj îți transmite? Că ea a venit la tine pentru că vrea să-ți zică ceva.

Beti s-a uitat mirată la mine, dar n-a zis nimic. Eu am început să-mi fac probleme de conștiință, că ce-o crede copilul că am pus-o să vorbească cu tristețea.

Când brusc se aude din spate:

– Gata, știu ce mi-a zis!

– Ia, spune!

– Că a venit ca să vadă dacă tu ești supărată că ai cheltuit banii pe un slime de care eu am deja acasă și că ți-e teamă că nu o să mă joc cu el.

Am rămas tablou! Pe principiul: pune întrebarea corectă și vei primi răspunsul dorit.

Nici în visele visurilor mele nu am visat că aș putea vreodată primi de la copil un răspuns atât de clar.

– Păi și nu o să te joci cu el? cer eu detalii suplimentare.

– Ba da, dar ești supărată că mi l-ai cumpărat?

– Nu mă supăr, iubire, atâta timp cât te joci cu el.

Și uite așa mi s-a deschis fereastra oportunității de a-i explica copilului importanța de a ne decide ce lucruri merită cumpărate, din perspectiva nevoii și a dorinței de a ne juca cu ele și care, nu. Și că nu e despre a nu cumpăra, ci despre faptul că banii pe care i-am cheltui pe un lucru care va sta aruncat peste câteva ore într-un colț de cameră, pot fi de folos ca să ne cumpărăm un lucru cu care ne jucăm mai mult timp. Important e să stăm puțin cu noi și să vedem ce ne dorim cu adevărat.

Ne-am luminat amândouă la față. Ea că eu nu sunt supărată, eu că am înțeles cât de simplu e să înțelegi un copil dacă aplici teoria. Și cât de ușor se pot rezolva potențialele crize DACĂ știi să aplici teoria.

Nu numai să o știi, dar să știi să o aplici, aici stă magia!

De la acest moment încolo, am simt că am intrat cu adevărat într-o lume nouă, luminoasă, un adevărat  Tărâmul al Liniștii (din capul meu).

Pentru orice supărare, criză, neînțelegere, la copii, dar și la noi, adulții, dețin de acum această bagheta magică deschizătoare de drumuri:

– Ce mesaj îți transmite această emoție? Stai puțin cu tine, ca să o asculți.

Și ca prin vrajă, toată lumea face liniște ca să o asculte.

Și dacă ați știi ce frumos vorbesc emoțiile, sigur ați sta mai des la taclale cu ele!

Se poate aplica și la copiii mici?

Poate o să mă întrebați. Mai ales la copiii mici, o să-i creșteți în spiritul înțelegerii reale a emoției și nu numai din cărți și jocuri. Eu dacă aș avea acum un copil mic, cu mare grijă l-aș lua în brațe și m-aș lăsa să simt emoția lui, mi-aș asculta intuiția și mesajul pe care mi-l  transmite.

Nu există să nu simți! Nu există!

Mamele întotdeauna simt copilul, întotdeauna.

Se numește instinct matern și se naște împreună cu copilul.

Noi doar trebuie să ne dăm timp să-l ascultăm. Să ne ascultăm. Să simțim. Aici stă magia.

Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

** Cutia Pandorei, mi-am imaginat acest joc ca un prieten pe care nu îl avem lângă noi în momentul acela când ne-am dori, când am avea nevoie, să încurajeze femeile să se întâlnească mai des și să se ventileze, să aducă o vorbă bună în cuplu atunci când credem că nimic nu se mai poate face, să zâmbim și să ne amintim că nu suntem niciodată singure!

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul