Imaginea aceleiași monezi

De trei zile sunt în extaz. Extaz emoțional, spiritual sau cum s-o numi treaba asta în care prietena mea de-o viață, cea cu care nu m-am certat niciodată, cu care nu am vorbit 4 ani și când am reluat discuția părea că o continuăm de ieri, cea cu care am petrecut noaptea de dinainte de bac-ul la română vorbind, Doamne, câte putem vorbi și nu ne plictisim, și care mi-a dat încredere că voi trece cu notă maximă.
Sufletul meu pereche, omul care mă simte din Anglia, de unde stă ea, cea care îmi zice:
– Dina, vin la tine, la București, numai să ne vedem! Mâine îmi iau bilet!
Și Olga vine mâine la mine și a stat 2 zile și nu am avut nevoie decât de noi două și muuult timp în mansarda
casei mele, locul inimii mele, să vorbim. Doamne, câte ne putem spune și tot nu e de ajuns!
N-am reușit să scriu de 2 zile și nu pentru că nu am putut, ci pentru că m-am lăsat să simt la maxim bucuria revederii omului care mă înțelege din priviri, cu care rememorez momente din adolescență care m-au condus spre cine sunt astăzi, care mă ajută și mă ridică și e lângă mine mereu, indiferent de țară sau de oraș.
3 poze am reușit să facem, atât, când ne-am reîntâlnit, când am mers să duc un copil la fotbal și când a plecat.
3 stadii de dezvoltare: fericite, obosite și vindecate.
Ne-a zis, ieri, o fetiță:
– Voi două semănați!
Semănăm pentru că suntem imagini diferite ale aceleiași monezi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *