Creditează omul cu bunătate decât cu rea credință

Când vezi pe cineva aruncând o hârtie pe jos, gândește-te că poate i-a scăpat. Chiar dacă ai văzut cu ochii tăi că a făcut-o intenționat.

Când vezi un șofer forțând culoarea roșie la semafor, gândește-te că poate îi naște nevasta acasă. Chiar dacă tu ai văzut cu ochii tăi că e un nesimțit pe care nu-l așteaptă nimeni acasă.

Când vezi o mamă care ridică tonul la copilul ei în magazin, gândește-te că poate n-a dormit în ultimele 12 ore. Chiar dacă tu ai văzut cu ochii tăi că pare odihnită.

Când vezi un tată care a întârziat să-și ia copilul de la școală și a rămas ultimul în curte, așteptându-l  gândește-te că poate tocmai a fost dat afară de la serviciu. Chiar dacă tu ai văzut cu ochii tăi că a coborât dintr-o mașină scumpă.

Iar când simți miros de transpirație în autobuz, gândește-te că poate omul acela nu are apă curentă în casă. Chiar dacă tu ai.

Poate că 90 % din toate cazurile de mai sus fac parte din categoria celor needucați, necivilizați, nesimțiți.

Dar chiar și așa, de dragul celor 10% care rămân, eu aleg să-i creditez pe toți cu bunătate.

Să le spun frumos că este un coș de gunoi puțin mai încolo, să mă rog să nu facă accident domnul care forțează semaforul, să-i zâmbesc în semn de înțelegere mamei stresate, să-mi fie milă de tatăl întârziat, să empatizez cu rușinea celui care transpiră excesiv.

Milităm, Doamne cât mai milităm pentru educație cu blândețe pentru copiii noștri, dar uităm exact detaliul care face diferența.

Cum să fii bun cu copilul tău, blând, dacă nu ești cu cel de lângă tine exact în momentele cele mai dificile?

Nu avem cum, dragii mei, bunătatea și blândețea e parte din noi, o ai sau nu o ai și pentru tine, și pentru copii, dar și pentru cei din jurul tău.

A fi blând nu înseamnă a accepta greșeala sau a trece cu vederea, blândețea este despre a accepta că cel de lângă tine are propria lui perspectivă asupra lucrurilor și o poți schimba cu vocea și atitudinea potrivită.

Abia când suntem blânzi cu cei din jur, putem declara că ne educăm copiii în spiritul blândeții transmițând propriul model.

Altfel, rămâne o altă lecție învățată de pe Facebook. Fără valoare în viața reală.

Azi am avut o zi de rezolvat chestii prin oraș. La un moment dat, la un semafor, m-am încadrat pentru stânga, și când să trec pe verde, se înțelege, de pe linia de tramvai venea o ambulanță cu sonor. M-am oprit conștiincios, a trecut, doar că între timp, doi bătrâni profitând că cei din dreapta mea au roșu, iar eu cea cu verde sunt oprită, s-au pus pe traversat. În ritmul unor bătrâni de 70+. I-am așteptat și pe ei, doar nu era să-i calc și într-un final, când am vrut să plec și înaintasem 2 m, s-a făcut roșu iar cei din stânga față au pornit în trombă. Am dat în spate cât de mult am putut, dar tot s-au simțit deranjați șoferii nervoși și probabil, mult mai grăbiți decât mine. Că nu știu cum e prin alte orașe, dar în București toată lumea are impresia că numai ei se grăbesc, numai ei au treabă, numai pe ei îi așteaptă copiii acasă. Ceilalți se plimbă cu mașina prin oraș, la 9 dimineață.
Și cât am stat eu așa, fără să deranjez circulația, dar totuși nu eram pe banda mea, mă uitam la cei care mă claxonau, mă judecau, mă înjurau și-am avut cel mai adânc sentiment de nedreptate.
Mă gândeam, ce lecție importantă am primit eu astăzi de la viață. Deseori ne uităm la poze, la chipuri, la obiceiuri, la comportamente și le judecăm ca și cum le-am ști pe toate. Și cu toate că mereu am avut impresia că nu sunt eu chiar ”judecătoarea de serviciu”, ba din contră, încerc să văd toate perspectivele înainte să acționez, cred că lecția asta nu mi-a fost servită degeaba.
Și-am ales s-o scriu aici, să prindă viață și să ne amintească să credităm oamenii cu bunătate, decât cu rea credință.
O să-mi spuneți că unii oameni nu merită, așa e, dar numai cu bunătate și acceptare reușim să trecem peste și să ne vedem de cafeaua noastră caldă băută în liniștea sufletului nostru.
Drumul cel mai drept către inima noastră trece prin blândețe și bunătate.

** Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi,
precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a
găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana
Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

*** Cutia Pandorei, jocul pe care mi l-am imaginat ca o cutie specială de bijuterii unde ne strângem cele mai intime momente.

Pandora este prima femeie de pe Pământ creată de zei despre care se spune că din curiozitate a dat drumul în lume tuturor relelor rămânând Speranța ca ultimă redută înainte de finalul călătoriei omului prin viață.

Celebra Pandora alături de Cutia ei ne spune, însă, prin povestea ei, că firul vieții se împletește
din lecțiile pe care ni le luăm în cele mai neașteptate și provocatoare situații. Și că niciodată nu suntem singuri!
Rămâne lângă noi mereu Speranța că până la urmă femeia va fi înțeleasă, iar bărbatul va duce gunoiul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *