Cu cât ne cunoaștem pe noi mai mult, cu atât ne înțelegem mai bine copiii!

Umbla o vorbă pe vremea când aveam eu copiii mici, posibil să mai fie în viață și astăzi, aceea că un copil vine pe lume fără manual de instrucțiuni. O știți, da?

Astăzi, după 10 ani de părințeală și doi copii, realizez că un copil vine pe lume fără manual de instrucțiuni pentru că fiecare copil ne scrie propriul manual de instrucțiuni.

Ați înțeles bine, pe al nostru propriu manual de instrucțiuni. Adică, ne face să ne reinventăm, să atingem puncte sensibile pe care am fi vrut să le uităm sau de care nici nu eram conștienți, să ne descoperim limitele și ce stă dincolo de ele, să ne acceptăm cum suntem, dar să și ieșim din zona de confort ca să mai găsim puțină răbdare pierdută prin colțuri.

Ca la final, să fim un părinte bun pentru copilul nostru.

Așa e, un copil nu vine cu nici un manual de instrucțiuni pentru că nu are nevoie. Singura lui nevoie e ca noi, părinții, să știm să fim lângă el.

Iar noi știm dacă NE știm.

Cu cât ne cunoaștem pe noi mai bine, cu atât ne vom înțelege mai bine copilul

Zilele trecute am fost destul de agitată cu tot felul de lucruri de rezolvat plus că nici soțul nu este acasă. Nu prea am mai reușit să stau cu copiii așa, în timpul nostru, să citim împreună, să ne uităm la un film sau să ne jucăm. Sau pur și simplu, să stăm, să vorbim. Am simțit lipsa, posibil și ei, dar aș spune că din păcate, trăim în secolul în care orice secundă poate fi trăită la maxim într-un mod artificial. Ei și-au găsit un desen animat la care să se uite, eu cu ale mele.

Și într-una din zilele astea super agitate, seara, după ce s-au băgat în pat și ne-am pupat de noapte bună, îmi spune Beti:

– Mami, vezi că ți-am lăsat în bucătărie un mesaj.

Iar când am coborât, mesajul ei mă aștepta.

Mesaj de la Beti colac

 

Credeți că e doar un moft sau o nevoie ascunsă de-a ei de a-mi strica rutina celor 2 milioane de lucruri de făcut pentru serviciu ca să-i fac colac împletit? De a mă face să mă simt o mamă iresponsabilă că nu mi-am făcut timp și pentru copii și că sufletul ei țipă după o bucățică de atenție?

Soțul meu care încă era acasă îmi spune:

– Doar n-o să te apuci să faci colaci doar pentru că vrea ea. Asta e o activitate de weekend, nu de mijlocul săptămânii.

Zise patronul rutinei, al randamentului maximizat, al profesionalismului și perfecțiunii.

Noroc că suntem lăsați pe pământ să ne completăm și să ne iubim reciproc imperfecțiunile.

Am tăcut, dar am știut că nevoia ei este de fapt, nevoia mea.

De a face pauză, de a sta cu mine, de a oferi timp pentru mine ca să primească și ei, bucățica lor pe care-o merită, de a mă opri și a respira ca să pot vedea ansamblul și să nu mă pierd în fiecare chichiță.

Când lucrurile o iau razna la vale tot ce te va salva este să te oprești și să respiri!

Abia când alegi să nu știi nimic, începi să știi totul!

Era nevoia ei de a mă aduce în inima mea. Ca să mă duc spre inima ei. Să mă conectez cu mine, ca să mă conectez cu ea.

A doua zi, după ce i-am dus la școală, m-am întors acasă și m-am apucat să fac colacul împletit.

Ce șansă nemaipomenită ne-a oferit pandemia asta să ne aducem înapoi, în casele noastre! În starea de echilibru din familie, din noi! Să ne conectăm cu emoțiile noastre și să creăm mai departe emoții care vor fi singurele care vor rămâne peste timp.

Sunt convinsă că atunci când din noi nu va mai rămâne decât un nume pe-un certificat și-o stea pe cer, copiii noștri nu-și vor mai aminti exact ce ore făceau on line și la câte mergeau fizic, dar vor ști sigur că în casa lor mirosea a colac sărat și-a dragoste de mamă chiar și atunci când părea că-i totul haos.

Iar când vor fi adulți și ei, părinți la casa lor, îmi doresc să știe:

Să se oprească, să se cunoască mai mult, ca să-și înțeleagă mai bine copiii!

 

Beti si Dina

 

** Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi,
precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a
găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana
Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

*** Cutia Pandorei, jocul pe care mi l-am imaginat ca o cutie specială de bijuterii unde ne strângem cele mai intime momente.

Pandora este prima femeie de pe Pământ creată de zei despre care se spune că din curiozitate a dat drumul în lume tuturor relelor rămânând Speranța ca ultimă redută înainte de finalul călătoriei omului prin viață.

Celebra Pandora alături de Cutia ei ne spune, însă, prin povestea ei, că firul vieții se împletește
din lecțiile pe care ni le luăm în cele mai neașteptate și provocatoare situații. Și că niciodată nu suntem singuri!
Rămâne lângă noi mereu Speranța că până la urmă femeia va fi înțeleasă, iar bărbatul va duce gunoiul.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *