Copiii noștri vor plăti mâine prețul rebeliunii noastre de azi

Categories: Stil de viațăBy Published On: 28/09/20210 Comments

Fericirea a durat exact două săptămâni să-mi știu copiii la școală, unul învățând să scrie și nu la calculator, ci cu stiloul, dacă ne mai amintim ce înseamnă asta și celălalt, pregătindu-se conștiincios pentru examenul de intrare în clasa a V-a. Nu e ca și cum pregătitoarea și clasa a III-a n-au fost și ele schilodite ca un martir pe cruce fără milă.

Speram la o fericire a revenirii la un normal în curs de creare.

Un normal care nimeni nu știe exact cum arată, dar fiecare își dă cu părerea, încearcă să-și pună amprenta, să-l modeleze în funcție de propriile așteptări și idealuri, omițând cel mai important lucru: că fericirea într-o societate nu e despre individ, ci despre colectiv.

Și în triburile cele mai primitive care încă mai există prin lumea largă, tot există un set de reguli și principii după care funcționează gruparea de oameni. Altfel, n-ar mai fi societate, ci anarhism, unde fiecare ar face ce vrea.

Astăzi, după 1 an jumătate de covid, după ce am trecut prin rebeliunea de a nu sta în casă, de a nu purta mască, de a nu păstra distanța, care între noi fie vorba nici nu ar fi trebuit să vină covid-ul să ne învețe, ci e mai degrabă de bun simț să îi lași celui din fața ta intimitate fără să-i respiri în ceafă, am ajuns la vârsta critică a adolescenței unde nu vrem să ne vaccinăm.

Vă spun sincer și cu mâna pe inimă, eu, cea care își caută echilibrul în tot și în toate, pentru că și zodia mă ajută, dar și pentru că am învățat de-a lungul vieții că nici o extremă nu e sănătoasă, crizele acestea adolescentine a societății în care nu se dorește vaccinare, după ce deja suport crizele fii-mii care nu vrea ciuperci pleutoras și ale lui fiu-meu care în loc de școală on line stă pe jocuri, trezește în mine frustrări nebănuite.

Da noi de ce nu putem fi în rând cu lumea planetară care se vaccinează și acum a renunțat la mască și copiii se duc normal la școală?

Noi de ce nu putem înțelege că oricâte excepții ar exista:

– cei vaccinați care transmit mai departe boala

– cei vaccinați care se îmbolnăvesc

– cei nevaccinați care sunt mai imuni decât cei vaccinați

– cei care au făcut și sunt mai imuni decât alții care au făcut sau decât cei vaccinați

și toate la un loc, luate câte perechi de 2 ca la examenul de logică, societatea nu are cum să mulțumească pe toată lumea. Tot singura variantă este să asimileze pe toți sub umbrela acelorași decizii, având ca obiectiv final salvarea câtor mai mulți.

În orice criză, conflict, luptă sau neînțelegere există victime colaterale. Într-un cuplu care nu se înțelege sunt copiii. Într-un bloc unde vecinul de la 2 ascultă muzică la maxim, sunt ceilalți vecin, poate chiar dintre cei mai liniștiți sau care vor să-și culce copiii. În covid sunt cei care reprezintă excepțiile.

Viața este despre nedreptate și despre a învăța să trăim cu ea. Să ne găsim propriul echilibru interior, să ne întoarcem mai mult spre propriile noastre valori, să iubim și să nu așteptăm nimic în schimb.

Vă mai amintiți regula perentingului modern?

Iubire necondiționată

Câți dintre noi ne iubim necondiționat copiii, partenerul, vecinii, țara?

Câți dintre noi s-au vaccinat chiar dacă au făcut parte din excepții cu gândul de a le face un bine copiilor care fac școala on line când visul lor e să învețe să scrie cu stiloul alături de doamna învățătoare?

Abia când din binele oferit celorlalți avem capacitatea de a ne trage seva propriului nostru bine interior, putem declara că ne-am maturizat și suntem demni de a declara că știm ce este iubirea necondiționată. Că știm să oferim fără să așteptăm nimic la schimb, că suntem conștienți că fericirea trece prin purgatoriu și schimbare, că nici o schimbare nu e simplă și aducătoare de satisfacție continuă, că uneori, pentru a fi bine e nevoie să ne fie rău, nedrept, frustrant, supărător.

Până atunci, rămânem rebeli în plină criză adolescentină cu nevoie supremă de atenție, acceptare, recunoaștere a meritelor și băgare în seamă!

Cu teama că cineva ne fură libertatea, când în realitate, așa cum spune Steinhardt, suntem mereu liberi, dar  nenorociți în libertatea noastră.

rebeliune, pret, covid

Sursa foto

** Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi,
precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a
găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana
Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

*** Cutia Pandorei, jocul pe care mi l-am imaginat ca o cutie specială de bijuterii unde ne strângem cele mai intime momente.

Pandora este prima femeie de pe Pământ creată de zei despre care se spune că din curiozitate a dat drumul în lume tuturor relelor rămânând Speranța ca ultimă redută înainte de finalul călătoriei omului prin viață.

Celebra Pandora alături de Cutia ei ne spune, însă, prin povestea ei, că firul vieții se împletește
din lecțiile pe care ni le luăm în cele mai neașteptate și provocatoare situații. Și că niciodată nu suntem singuri!
Rămâne lângă noi mereu Speranța că până la urmă femeia va fi înțeleasă, iar bărbatul va duce gunoiul.

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul