Cea mai bună lecție de încredere în sine

Categories: Jurnal de părinteBy Published On: 28/10/20210 Comments

Cine nu-și dorește un copil plin de încredere, care să știe ce vrea de viață chiar și atunci când drumul nu e tocmai luminat la orizont?

Indiferent că vorbim despre aspectul fizic, cunoștințe intelectuale sau dezvoltare emoțională, drumul reușitei copiilor noștri prin viață trece, fără nici un dubiu, prin încrederea în sine.

Nina Cassian, considerată una dintre cele mai urâte femei din România, a fost iubită de o mulțime de bărbați nu pentru aspectul fizic, ci pentru că era deșteaptă, scria minunat și avea încredere în ea. Vă recomand să-i citiți memoriile și să vă îndrăgostiți și voi de ea!

În cazul meu, situația a stat tocmai invers. Mi-a lipsit încrederea cu desăvârșire, sau, altfel spus, mi-am dobândit-o foarte greu, târziu, lucrând intens cu mine. M-a salvat determinarea de a fi bine, într-o zi. Dar după încrederea în mine am tânjit ca un copil după mama plecată departe.

Și mi-am promis să fac orice, oricât de greu mi-ar fi, copiii mei să nu ducă niciodată lipsă de încredere în forțele proprii.

Dar, voi știți că nu e după cum vrem noi, nu-i așa?

Există o serie de execiții care îi ajută pe copii să își câștige încrederea în ei, dar un rol important îl joacă și zestrea genetică și tipul de personalitate.

De fapt, asta este cel mai provocator în creșterea copiilor noștri.

Că de aplicat exerciții și pași pentru a avea un copil încrezător în viață este de multe ori mult mai simplu și la îndemână decât să lucrezi tu, ca părinte, cu dezvoltarea încrederii în tine, ca apoi, să i-o transmiți și copilului tău, prin generații.

Că dacă de un lucru sunt sigură e că dacă vrei un copil încrezător, trebuie să te uiți prima dată la tine, ca părinte.

Am eu încredere în mine ca să-i cer copilului același lucru?

Măcar tu să ai, dacă eu nu ma avut, măcar tu să reușești dacă eu nu am făcut-o sunt căile cele mai sigure către dezastru. Încrederea se construiește piatră cu piatră, prin exemplu propriu.

Dacă vrei să fie fericit, fii tu fericit prima dată!

Iar dacă vrei să aibă încredere în el, ai tu, prima dată, încredere în tine!

Învățarea prin exemplu propriu

Zilele trecute, m-a întrebat Beti care e cea mai bună mașină din lume.

– Nu știu, iubire, probabil Porsche, îi spun eu, gândindu-mă că e o mașină scumpă și cumva, o face mai rapidă, mai sigură și mai confortabilă.

– Nu e cea electrică? mă întreabă ea înapoi.

– Aaaa, Tesla? Posibil să fie Tesla, da, că nu poluează, continui eu, lărgind perspectiva.

– Deci, e Tesla, concluzionează ea.

– Eu zic să-l întrebi și pe tati, că el se pricepe mai bine la mașini.

Ajungem acasă și bineînțeles că-l întreabă pe Cris:

-Tati, care e cea mai bună mașină din lume?

Ce credeți că a răspuns părintele plin de încredere în el?

– Mașina mea!

– Cum mașina ta? Mașina ta e veche.

– Pentru mine, mașina mea e cea mai bună din lume. Pentru altcineva, poate fi alta. Dar pentru ceea ce am eu nevoie acum, mașina mea e cea mai bună.

Iar atunci, m-am simțit în aceeași bancă alături de copiii mei, învățând lecția încrederii în sine.

Că pot să am cea mai bună mașină din lume. Cea mai confortabilă casă din lume. Cei mai deștepți copii din lume. Cel mai bun serviciu, cei mai buni prieteni, cea mai frumoasă viață de familie!

Pentru că sunt ale mele, le am datorită forțelor mele proprii și sunt recunoscătoare că sunt în viață și că pot!

Să am încredere și s-o transmit copiilor mei, mai departe prin exemplu propriu!

Sursa foto

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul