Pâine simplă portugheză

Păi nu vrem noi o pâine din 4 ingrediente care să se facă rapid și să fie super gustoasă?

Vrem, normal!

Rețeta aceasta vine din Portugalia, e o pâine tradițională foarte veche pe care eu am descoperit-o acum două veri, într-o vizită într-un sat de lângă Porto. Se numeștre Regueifa (se citește: rîgăifa), tind să cred că numele ar veni de la verbul ”regar” care înseamnă a stropi, dar lăsăm lingviștii să confirme :)

Cert e că această pâine are crusta tare și miezul puțin elastic. Există și varianta ei dulce care pe vremuri se oferea nașilor în zi de Paște. O facem și pe aia cât de curând.

Eu sunt fan pâine de când mă știu, poate de aia nu întâmplător m-a trimis destinul în Portugalia, țara cea mai bogată în rețete de pâine.

Mi-a plăcut enorm această ”regueifa” și pentru că în zona unde ne petrecem noi vacanța nu o găsim, am hotârât că e momentul să mă apuc să o fac acasă.

Astăzi, împărtășesc rețeta cu voi.

Ingredientele sunt cele uzuale: apă, făină, drojdie, sare dar secretul stă în apa și făina care trebuie să fie foarte reci, eu le-am lăsat o noapte la frigider și sarea care se pune peste drojdie ca să nu crească aluatul foarte mult. Miezul trebuie să fie dens și elastic.

Sunteți gata?

Ingrediente:

  • 500 g făină albă (rece)
  • 325 ml apă rece
  • 7 g drojdie uscată (un plic pentru 500 g făină)
  • 12 g sare

Preparare:

Pasul 1: Într-un recipient mare, adaugăm făina, drojdia, sarea și amestecăm bine.

Pasul 2: Începem să adăugăm apă și ne apucăm de frământat.

Cantitatea de 325 ml apă este maximă, dar în funcție de tipul de făină e posibil să nu trebuiască să o puneți pe toată. Aluatul este gata atunci când rupeți o bucată din el și reușiți să-l întindeți fără să se rupă.

La început, aluatul va fi lipicios dar prin frământare va deveni un aluat moale și elastic. Nu adăugați absolut deloc făină în plus. Doar apa restantă, dacă e cazul și puțin ulei numai dacă vi se lipește de blat. La mine nu a fost nevoie.

Pasul 3: Când am format un aluat moale, nelipicios și elastic, îi dăm forma rotundă și îl așezăm într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.

regueifa

Pasul 4: Introducem tava în cuptor, 60 de minute, funcția lumină. Acoperim tava cu un prosop de bucătărie. Lăsăm la crescut o oră.

functie cuptorcuptor regueifa

Pasul 5: Când a trecut o oră, aluatul nostru a crescut frumos. Scoatem tava din cuptor și setăm cuptorul la 200 grade, funcția căldură sus – jos.

Pasul 6: Până se încălzește cuptorul, cu un cuțit foarte bine ascuțit facem câteva tăieturi în aluat și cu o pensulă îl ungem cu puțină apă.

regueifa crescută

Pasul 7: Introducem pâinea la cuptor pentru 25-30 minute.

Cu unt sărat merge cel mai bine!

Poftă bună!

regueifa

By Published On: 14/12/2021Categories: Rețete rapide0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul