Cum ne învățăm copiii să pună limite sănătoase colegilor de la școală

Despre bullying și cum sunt copiii agresați la școală în diverse feluri am tot auzit și vom tot auzi.

Nu cred că vom ajunge vreodată în viața asta să trăim într-o lume în care să nu existe oameni care să nu pună etichete, care să nu agreseze sau să nu facă glume proaste pe seama altuia.

Pentru că nu trăim într-o lume perfectă și ăsta e un fapt concret.

Că pe vremea noastră mozoleala cu zăpadă sau trasul fetițelor de codițe nu se chema bullying nu înseamnă că nu tot asta era.

Iar între noi fie vorba, unul dintre motivele pentru care nu-mi place iarna este fix această bătaie cu zăpadă pe care nu  am găsit-o niciodată amuzantă. Mi s-a părut mereu violentă și fără haz. Plus că e absolut oribil să îți intre zăpadă pe sub haine la -10 grade, cam câte aveam noi la Bacău pe vremea copilăriei mele.

Însă, că putem să evităm pe cât posibil ca acestea să nu se mai întâmple, asta, categoric, stă în mâinile noastre.

Cum ne protejăm copiii atunci când nu suntem lângă ei

La modul general, acesta a fost unul dintre obiectivele de bază în educația copiilor mei.

Mi-am dorit ca atunci când nu sunt lângă ei, să știe să se comporte civilizat, să știe să se proteje atât cât vârsta le permite și unde nu mai pot, să știe să ceară ajutor.

Povesteam într-un articol anterior, că prima situație de bullying la copiii mei a apărut acum vreo 3 ani, când prietenul cel mai bun al copilului meu cel mare, pe atunci având vreo 7 ani, i-a dat pantalonii jos în curtea școlii.

Mi s-a spus că această situație nu ar fi totuși atât de gravă, că unor copii chiar li se pare amuzant. Acuma, dacă mă întrebați pe mine, consider că e foarte urât să faci așa ceva, chiar și în glumă. Dar e adevărat, eu nu mai am 7 ani.

Mai târziu, anul trecut, s-a întâmplat ca cea mică să fie jignită de prietena ei cea mai bună de la școală. Nu am aflat imediat, ci la câteva zile după, când mi-a spus într-o seară că ea nu mai vrea să meargă la școală că o bate colega ei.

Ce am făcut concret ca să își recâștige copiii încrederea în ei, iar pe viitor să evităm astfel de situații, vă povestesc mai jos:

1.Cum s-a întâmplat?

În primul rând, cerem cât mai multe detalii de la copil. Ne interesează să aflăm exact filmul întâmplărilor. Este important să înțelegem dacă a fost provocat, dacă situația e rezultatul unei discuții, a unei întâmplări mai complexe, dacă s-a mai repetat și în trecut, dacă e vorba de răzbunare sau o greșeală. Este important să nu tragem concluzii pripite și să învinovățim pe celălalt doar că nu e prezent și nu se poate apăra.

De asemenea, e nevoie să avem în vedere că în ciuda faptului că avem impresia că ne cunoaștem copilul foarte bine, în relație cu alți copii, acesta se poate comporta diferit de cum îl știm noi. De accea, verificați situația foarte bine înainte.

2. Cum te-ai simțit?

Apoi, întrebăm copilul cum s-a simțit în situația dată, ca să îi validăm emoțiile. Chiar dacă vorbim de o situație neplăcută, toate emoțiile sunt binevenite în viața noastră ca să le putem recunoaște de la vârste fragede și să-l pregătim pe copil cu instrumentele necesare gestionării lor pentru momentul când va fi matur și noi nu vom mai fi alături de el să-l protejăm.

– M-am simțit rău, mi-a venit să plâng, am fost rușinat, o să vă răspundă probabil copilul.

Atunci, ajutați-l să plângă ca să elimine frustrarea, asigurați-l că sunteți lângă el, că e absolut normal să se simtă oricum și că sunteți lângă el, că-l iubiți indiferent de ce se întâmplă pe planeta asta. Că el rămâne același copil absolut minunat, inteligent, ba mai mult, mult mai puternic de azi înainte și pregătit ca să înfrunte situațiile neplăcute. Îi oferim astfel, încredere în forțele proprii.

3. Ce am făcut, dacă am făcut ceva ca să ne protejăm?

Unii copii fug, alții plâng, alții stau și se blochează în fața unei situații neplăcute. Este important să înțelegem cum reacționează copilul nostru în situații critice ca să putem să intervenim acolo unde e nevoie și să-l pregătim, cum spuneam, pentru viață.

La noi, cel mare mi-a spus că i-a repetat de vreo 2 ori să înceteze, dar tot i-a dat pantalonii jos.

Cea mică mi-a spus că nu a făcut nimic pentru că e prietena ei și nu avrut să o supere.

Așadar, unul a ripostat dar fără prea multă încredere în el.

Celălalt, n-a făcut nimic pentru că nu a avut curaj să riște să-și piardă prietena.

4. Ce am făcut concret?

În primul rând am redefinit termenul: prieten.

Prietenul este cel care nu te face să te simți niciodată rău intenționat. Nu face glume pe care tu nu le consideri amuzante. Iar dacă se întâmplă să facă astfel de glume, trebuie să îi spui așa:

– Mie nu-mi place gluma asta sau nu îmi place cum te comporți cu mine! Un prieten adevărat nu face asta, așa că te rog, să te oprești!

Cu fermitate și hotărâre.

Iar în cazul în care colegul nu se oprește, este absolut necesar să te duci să ceri ajutorul unui adult, unui profesor.

Oamenii mari au responsabilitatea să protejeze copiii aflați în dificultate.

Pentru că nimeni niciodată nu are voie să te facă să te simți rău.

Și dacă nu se oprește, pleci de lângă el și nu-l mai accepți în grupul tău de prieteni.

Apoi, am povestit despre copiii care ne fac să ne simțim rău.

Îmi doresc tare mult ca să transmit copiilor mei unul dintre principiile mele de bază, și anume că nici un om nu este rău. Ci doar, suferinzi.

Nici un copil nu este rău. Ei doar suferă.

Iar copiii mei trebuie să-i înțeleagă în suferința lor. Au nevoie să știe că nici un copil nu face glume proaste din răutate, ci doar pentru că nu au părinți prezenți acasă care să-i învețe cum să fie buni și prietenoși.

Și nu e de datoria noastră să-i educăm, ci doar să le atragem atenția că pe noi ne deranjează comportamentul lor.

Astfel, i-am învățat pe copii să pună limite.

– Nu vreau să fiu prietenul tău pentru că mă faci să mă simt rău!

5. Cum suntem astăzi

Prietenul cel mai bun al lui Andre s-a autoexclus din grupul lui. Pentru că oamenii pleacă singuri de acolo de unde nu sunt doriți. Chiar și cei care suferă, nu le place să stea acolo unde nu sunt iubiți și băgați în seamă. Și vor pleca singuri.

Prietena cea mai bună a lui Beti a rămas prietena cea mai bună a ei. A înțeles că dacă vrea să fie prietena lui Beti trebuie să se comporte frumos, ca o prietenă adevărată: să vorbească fără să țipe, să nu o bruscheze și să nu-i ceară să facă lucruri pe care Beti nu vrea să le facă.

La rândul ei, Beti a învățat de la mama ei că dacă prietena ei cea mai bună o pune să facă lucruri care ei nu-i plac trebuie să învețe să refuze.

Pentru că noi suntem singurii responsabili de starea noastră de bine. Nimeni altcineva!

Dacă nu-mi place, refuz! Iar un prieten adevărat, cel care ține la noi și ne iubește, va înțelege.

6. Intervenim ca părinte?

E o întrebare care m-a frământat mult timp pentru că nu voiam să trec peste nivelul de independență și responsabilizare pe care îl creasem deja în copil, dar nici nu voiam să creadă că-l abandonez în fața pericolului.

M-am întrebat care este linia de echilibru până când am avut inspirația să cer ajutorul chiar copilului.

– Andre, simți că ai nevoie de ajutorul meu ca să gestionezi situația cu prietenul tău?

A stat, s-a gândit, apoi mi-a spus:

– Nu, voi încerca să fac ceea ce mi-ai spus. Dacă nu reușesc, o să mă duc la doamna învățătoare.

Nu a mai fost cazul că s-a descurcat singur, punându-i limite ferme respectivului coleg.

Același lucru am făcut și la Beti. Am întrebat-o dacă are nevoie de ajutorul meu și mi-a spus că nu e nevoie.

Doar că de data asta, am simțit să vorbesc cu doamna învățătoare. I-am scris un email în care i-am povestit ce mi-a spus Beti, i-am explicat cum am procedat eu acasă și i-am cerut suportul în a le avea pe fete în vedere, în pauză.

Mi-a confirmat că ambele fete sunt cam năstrușnice, că într-adevăr, Beti are tendința să facă pe placul prietenei și că va purta discuții cu copiii pe tema aceasta.

Regulile de mai sus stau la baza educației copiilor mei în relație cu cei din jur.

Noi, ca și părinți, suntem modele vii pentru ei și repetăm de fiecare dată când avem ocazia aceleași reguli și principii și nu ne vom opri până când nu se vor face mari și vom avea convingerea că au înțeles și se pot descurca singuri în viață.

Nu e simplu, dar nu este nimic mai fascinant să-ți vezi copiii că știu să aibă grijă de ei!

 

Sursa foto

By Published On: 02/02/2022Categories: Jurnal de părinte, Stil de viață2 Comments

Share This Story!

2 Comments

  1. Ioana 06/02/2022 at 21:19 - Reply

    Foarte util, Dina! Multumim!

  2. Diana Capitanu 22/09/2022 at 09:18 - Reply

    Vine la fix acest articol acum! Foarte bune sfaturile! Mi-ai aprins multe beculete! Multumim!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul