Să nu te mulțumești cu puțin!

De când mă știu pe pământul acesta, am avut lipită în frunte eticheta numită: mofturoasa.

Eu eram copilul căruia nu îi plăcea mâncarea, nu îi plăceau hainele, nu îi plăcea matematica și nici fizica, nu îi plăceau anumiți oameni, nu îi plăcea aerul din casă, atmosfera.

Tot timpul îmi doream ceva mai bun, ceva mai mult.

Mulți ani, cam aproape toată viața mea până acum, am considerat că asta mă definește pe mine: sunt o persoană căreia nu-i convine nimic.

Îmi amintesc că în 2004 când am ajuns în Portugalia și l-am cunoscut pe soțul meu, pe atunci un simplu prieten, l-am întrebat cum se spune la ”mofturoasă” ca să știe cu cine are de-a face.

Un fel de semn de atenționare. Am considerat mereu că sinceritatea simplifică relațiile

Și astăzi, tot așa mi se spune:

– Alege tu ce vrei să cumperi, că tu ești ”a esquesita”. Exact, mofturoasa.

Am avut câteva tentative de a renunța la ideea de a fi mofturoasa familiei, dar mi-am ratat mereu șansele. Ani de zile m-am îmbrăcat la școală cu aceeași pereche de pantaloni pentru că nu-mi plăceau alții. Mi-i spălam seara, îi puneam pe calorifer, iar a doua zi îi luam uzi dacă aveam neșansa să nu avem căldură, dar eu tot cu ei mă îmbrăcam. Când mă îmbrăcam altfel de cum voiam, ceva în mine se rupea.

Nu mai eram eu. Intram într-un conflict interior greu de gestionat.

Îmi luam singură libertatea de a fi cine eram.

Când am cerut odată un pahar de prosecco în restaurant și mi l-a adus într-un pahar de apă, l-am refuzat. Iar când băiatul cu care visam să cuceresc lumea a închis ușa după el pentru că îi ceream prea mult, am înțeles ce privilegiu este să nu te mulțumești cu puțin.

Mulți ani am crezut că a fi mofturos e ceva rău și că eu chiar am o problemă de a accepta jumătăți de măsură.

Că mai bine e să accept un băiat care are bani, bine că are. Ce contează că nu mă atrage fizic.

Că mai bine e să beau prosecco din pahar de apă, bine că am ce bea. Ce contează că nu te bucuri de gust.

Că mai bine mănânc fast food, bine că am bani cu ce plăti. Ce contează că nu e sănătoasă.

Am înțeles la aproape 40 de ani că ceea ce m-a adus astăzi, aici, să am viața pe care mă împlinește e că nu m-am mulțumit cu puțin. Am fost mofturoasă. Și sunt în continuare.

Am cărat sacoșe 10 ani, crezând că așa trebuie să fie. Acum nu mai vreau. Vreau mai mult, vreau să stau și să care el sacoșele.

Am crescut copii, le-am dat toată educația pe care am considerat-o necesară, am dat tot din mine pentru ca ei, astăzi, să fie în echilibru cu viața. Acum, vreau mai mult. Vreau timp pentru mine, vreau vacanță numai pentru mine, mă vreau pe mine.

Am vizitat Portugalia ani de zile pentru că acolo e familia lui. Acum nu mai vreau. Acum vreau Africa, Brazilia, vreau mai mult.

N-am stat niciodată să aștept să treacă marfarul cu vise prin fața mea. Când eram studentă și mâncam ceai cu biscuiți pentru că nu aveam bani să trec pe la cantină, mi-am unit toate forțele să prind ziua în care să mănânc ce vreau, unde vreau, cu cine vreau.

Am muncit, am visat, mi-am dorit, m-am rugat. Am reușit.

Pentru că nu m-am mulțumit cu puțin.

Am crezut mulți ani că a vrea bani ca să trăiești în confort, a avea o mașină bună, copii la școală privată și un partener care te respectă e ceva ce nu se spune cu glas tare ca să nu creez invidie. Ca și cum mi-au căzut toate plocon!

Realitatea e că le am pe toate pentru că nu m-a  mulțumit cu puțin! Am muncit, mi-am dorit și am crezut că orice e posibil dacă vrei cu adevărat!

Pentru că mult nu înseamnă cantitate. Mult e despre calitate.

Și azi, de la capătul visului împlinit, spun asumat și fără teamă că vreau mai mult!

Să stau, să iubesc, să experimentez, să trăiesc!

Sursa foto

By Published On: 22/03/2022Categories: Stil de viață0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul