Vacanța de vară a copiilor, ce facem cu ea?

S-a terminat școala și nu știu dacă să mă bucur sau să plâng.

Pe de o parte, este minunat să nu mă mai trezesc cu noaptea în cap, să mă asigur că am ce le pune la pachet, că au uniformele curate, temele făcute, proiectele terminate, cărțile citite, culorile ascuțite, ghiozdanul pregătit, și să nu care cumva să plec cu 2 minute mai târziu din casă pentru că risc să nu mai îmi aud gândurile de corul nemulțumiților din spate:

– Maaaaamiiii, eu nu vreau să întârzii la școală!

– Mamiiii, s-a sunat? Nu vreau să se sune!

– Mamiii, cât mai avem?

– Maaaami, de ce nu depășești?

– Maaaami, maaami, maaaaamiii!

Pe de altă parte, am aproape 3 luni în față când e nevoie să mă transform în animatoare și organizatoare de evenimente la noi acasă.

– Mami, azi ce facem?

– Mergem în parc?

– Mergem la muzeu?

– Te joci cu noi fotbal?

– Hai să facem slime!

Și vă jur că le-aș face pe toate și încă o sută pe atât, dacă nu ar trebui să și muncesc.

Pentru că:

– Mami, vreau tabletă!

– Mami, vreau pisică!

– Mami, vreau adidași!

– Mami, vreau în vacanță!

Ce să vezi? Costă bani!

Nu știu cum a fost pentru voi, dar anul acesta școlar care tocmai s-a încheiat mi s-a părut de departe, unul foarte greu. Că or fi fost copiii mei mai mari și aveam ceva așteptări, că vine după un an de pandmeie unde totul a fost despre ecrane și acum nu-i mai pot desprinde, nu știu să vă spun, dar pe mine m-a epuizat.

Și nici măcar nu știu cum e mai bine.

Dacă au teme multe, nu e bine că nu apucă să le facă și responsabilitatea cade tot pe părinți.

Dacă nu au teme, au prea mult timp liber și-l petrec la ecrane.

Dacă le pui prea multe opționale, asta dacă-ți permiți financiar, nu e bine că-i obosești.

Dacă nu au opționale, rămân în urmă și pierd vremea aiurea.

Dacă au pregătire, asta dacă-ți permiți financiar, nu are sens că e prea devreme, într-a 8-a ce-o să facă?

Dacă nu au pregătire, nu se ridică la nivelul așteptărilor.

O nebunie de nici nu mai știi în ce direcție să o iei, cum e mai bine, cum e mai potrivit.

Nu o dată mi-am spus că îmi asum faptul că nu mai știu să fiu părinte. Că până în punctul acesta am știut și că mai departe să mă ajute Universul că el m-a trimis aici să fiu mamă.

Un an întreg am fost stresată că ba unul are proiect de citit și trebuie să facă fișe și stai să verifici dacă și le-a făcut, ba celălalt cu care trebuie să duc muncă de lămurire de ce e nevoie să-și facă temele chiar dacă în lumea lui imaginară există doar Minecraft.

Mă trezeam nopțile gândindu-mă, oare eu am dat banii pentru excursia de mâine? Dacă oi fi eu singura mamă care a uitat, pierdută în cele 15 grupuri de whatsapp de la școală, opționale și serviciu.

Nici nu poți să-i obligi sau să-i pedepsești, că na, apoi prind repulsie de școală și teme, dar fă-i să înțeleagă cu vorbă bună că e nevoie să învețe anii de domnie ai lui Vlad Țepeș.

– Da de ceeeee?

– Nu știu, răspunde soțul meu, eu te înțeleg că nici eu nu am putut să rețin toți descoperitorii Portugaliei de mă enervau că ba erau prin India, ba prin Australia….

– Ce faci, bărbate? Parcă trebuia să motivăm copilul să învețe…..

Da, anul acesta școlar mi-a dat mari bătăi de cap. Și greutatea nu a venit din partea copiilor, cât din efortul meu de a  încerca să-mi aliniez modelul meu de educație cu care am plecat de-acasă, cu metodele post pandemice actuale.

– Andre, a zis doamna învățătoare că dacă vrei să-ți transformi B-ul în FB la geografie să pregătești un proiect și ai refuzat.

– Da, pentru că mie nu-mi place geografia.

– Da ce îți place?

– Să joc Minecraft și să mănânc.

– Beti, ai văzut că s-au oferut diplome și cadouri în cărți pentru cei care au citit în plus. Și tu ai citit, de ce nu ai făcut fișe ca să vadă doamna?

– Că nu mă interesează diploma!

A fost un an greu școlar, nu pentru mama din mine, ci pentru copilul meu interior care într-a 11-a s-a dat peste cap să facă ditamai compunerea la latină doar, doar o primi atenție de la dirigă. Fără rezultat. Și care a participat la toate concursurile de limbă română ca să prindă curaj și încredere. Cu rezultat. Sper că se vede :)

30 ani mai târziu, înțeleg, prin copiii pe care i-am primit, că viața la școală nu e numai despre performanțe intelectuale.

Că e ok să nu știe anii de domnie, că e ok să nu alerge după diplome, că e ok să vrea Minecraft, că e ok să nu fie motivați acum de lucruri excepționale. Chiar dacă eu am făcut diferit.

Și că e important să mă uit la fundamentul creat pe care vor construi mai târziu: apreciez că mă ajută în casă, aspiră și fac curat, pun și strâng masa, își fac bagajele și le desfac apoi, sunt lângă mine când mă simt rău, mă încurajează și știu să fie empatici.

 

A venit vacanța și acuma știu că e șansa mea să mă bucur.

Că am ocazia să pun limite clare copiilor și să-mi asum timpul de care am nevoie pentru proiectele personale, în pace cu mine, că am șansa să-mi prioritizez responsabilitățile, cu cât ai mai mult timp cu atât nu știi ce să faci cu el, că primesc timp să-mi cunosc și mai bine copiii, să mă conectez cu ei și să le accept alegerile cu încredere în viață.

 

 

Sursa foto

By Published On: 14/06/2022Categories: Jurnal de părinte0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul