Pentru un copil echilibrat, participați la evenimentele din viața lui

Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, s-a organizat la școala copiilor o defilare de costume tradiționale. Se face în fiecare an, la o oră prestabilită, clasele se strâng în holul școlii și cântă diverse cântece patriotice și dansează. Spectacolul nu durează mai mult de 20 de minute cu tot cu poze, de obicei e la ora prânzului, iar participarea părinților nu este obligatorie.

Cu toate astea, de când era Andre în clasa 0 eu am fost acel părinte care a participat la toate întâlnirile organizate de școală. Că e târg culinar, că e defilare de costume, orice se organizează, eu am fost prezentă.

Așa am simțit că trebuie să fac. Să mă vadă copilul acolo prezentă, să știe că sunt lângă el, să îi transmit din mâini că-l iubesc. Că arată minunat, să-l aplaud, să mă bucur de bucuria lui.

Nu de puține ori mi-a venit să și plâng de dragul lor. Dar eu sunt din asta de care plâng și la Cenușăreasa, de mi-a zis fii-mea odată:

– Stai liniștită, mami, că până la urmă se căsătoresc.

Pe vremea când erau copiii la grădiniță, era curentul acela ”fără serbări”. Nu mai știu acum cum e că nu mai sunt în target, dar eu am iubit întotdeauna aceste evenimente. E adevărat, serbările la grupele mici nu sunt întotdeauna cele mai fericite, dar cred că prezența părintelui la astfel de evenimente, și colaborarea cu copilul:

– Vrei să mergi? Te simți pregătit?

Ajută mult ca să învețe să își gestioneze emoțiile.

Fuga, evitarea experienței nu este o soluție. Ci, mai degrabă, ce aș putea învăța din această experiență? Dacă se consideră că lecția nu justifică efortul, atunci, da, sunt de acord de amânare a experienței.

Copiii mei au participat la toate evenimentele, mama mea este și acum educatoare, poate de aceea sunt mai flexibilă la astfel de situații, iar eu am fost absolut mereu prezentă ca să mă vadă și să mă simtă acolo, lângă ei.

Am dat-o de multe ori în bară cu copiii, cam tot ce scriu aici, pe blog, sunt lecții pe care mi le-am luat pe propria piele în marea majoritate a lor, însă, dacă e ceva să vă transmit din ceea ce am făcut și bine este acest îndemn:

Participați la evenimentele la care sunt copiii prezenți!

Nici nu aveți idee cât de important este pentru voi, pentru copil și pentru dezvoltarea relației pe termen lung.

Am o prietenă divorțată care își duce băiatul la fotbal de vreo 3 ori pe săptămână și-mi spunea:

– Dina, eu fac atâtea pentru el, îl duc mereu la fotbal, îi cumpăr echipament, îi văd toate golurile și totuși, când vine fostul meu soț o dată pe lună să-l vadă, i se luminează chipul!

Azi, când eu băteam ritmul pe loc în timp ce Beti dansa în horă cu colegii fără să-și ia ochii de la mine, la final, a venit o fetiță la mine și m-a întrebat:

– Știi de ce părinții mei n-au venit?

Mi-a venit să plâng. N-am știut ce să îi spun.

Să nu mă judecați că eu știu că e greu să lași totul în mijlocul zilei și să faci 30 de minute pe drum spre școală, să stai 20 de minute, și apoi iar să te întorci la serviciu. Eu nici loc de parcare nu am găsit, acasă nu m-am mai întors, aproape nu am reușit să mai termin nimic la nici un serviciu pe care-l am, dar, aseară am întrebat-o, doar așa să văd ce zice că eu oricum îmi programasem să mă duc:

– Beti, vrei să vin mâine să te văd în costum popular?

– Aș vrea, dar știu că ai treabă.

– Mami vine oricum, Beti, tu ești mai importantă decât treaba mea.

Copiii sunt foarte conștienți de noi și de ceea ce facem. Faptul că nu spun, că nu cer, nu înseamnă că nu vor, că nu au nevoie.

Eu am fost copilul care nu a cerut nimic. Am visat mereu să mă fac mare, să muncesc și să nu cer nimic, nimănui.

Cu cât îmi era mai greu, cu atâta mă bucuram că simțeam că merit să fiu eu și cu mine.

Târziu am înțeles că toți copiii vor să-și vadă părinții bine. Fericiți. Liniștiți. Iar pentru asta, unii copii se lasă pe ei în favoarea părinților. Inconștient. Copiii o fac natural, părinții acceptă natural.

Dar nu e sănătos.

Așa că, oricât de mult ați greși în fața unui copil, fie că țipați, fie că uneori vă lasă răbdarea și energia să repetați același lucru de zeci de ori, că îi amenințați sau că vă ies din gură cuvinte pe care apoi le regretați, un colac de salvare a relației pe termen lung este să fiți prezent în momentele speciale din viața copilului.

Că e un joc de fotbal banal sau o paradă a costumelor care vă dă ziua peste cap, faceți tot posibilul să fiți acolo! Poate n-o să vedeți nici o schimbare pe termen scurt, tot o să trebuiască să mai repeteți de zeci de ori să mănânce, să închidă lumina, să nu se mai certe, să închidă TV-ul.

Dar pe termen lung, vă asigur, că o să aveți o relație tare frumoasă împreună.

O să-și amintească mereu că indiferent cât de mult a țipat mami la nervi, ea a fost mereu acolo, prezentă când a avut nevoie. Să primească atenție, să se simtă iubit, apreciat, special, minunat, cel mai frumos, cel mai și cel mai și cel mai.

Unii copii au nevoie de foarte multă atenție, foarte multă. Asta nu vine neapărat din faptul că noi, ca părinți, am greșit la un moment dat în viață. Ci poate veni și ca o informație transmisă din generațiile trecute, iar copilul doar să o trăiască pentru ca noi să închidem bucla.

Un copil care are nevoie de atenție este un copil care vrea să ne arate că avem nevoie să ne iubim mai mult, să ne vedem mai mult, să ne ascultăm mai mult. Să ne dăm nouă prioritate mai mult.

Iar asta salvează vieți!

 

Sursa foto

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul