Când ne uităm, ne uită și ei. Când ne iubim, ne iubesc și ei.

Unul dintre lucrurile de care m-am ferit să-l comunic atunci când aveam copii mici a fost acela de a spune în gura mare, lucru care de altfel mă definește, că abia am așteptat să mă întorc la serviciu după ce am născut.

Mi-a fost o teamă groaznică să afirm public pentru a nu fi pusă la zid de grupurile mamelor care alăptau până la 5 ani și se întorceau la serviciu după 2 și chiar și atunci, cu părere de rău.

Eram destul de lovită în încrederea în mine, așa cum sunt mai toate mamele în perioada imediat de după naștere, nu mai spun că mă păștea și o depresie de care nu am fost conștientă decât foarte târziu, la al doilea copil.

Iar în acest context, pe cât de tare mă durea să văd în jurul meu, peste tot, mame care iubeau să stea cu copiii acasă iar eu nu simțeam decât să mă duc la serviciu, pe atât de greu mi-a fost să accept că îmi este foarte greu să mă accept că simt, dincolo de puterea mea de înțelegere, să fac lucrurile diferit.

Cred că cel mai mare dar pe care îl putem face mamelor la orice vârstă este acela de a le spune să facă ce simt! Să le confirmăm emoția! Că este ok dacă vor să meargă la serviciu mai devreme de 2 ani, chiar dacă toată psihologia copilului urlă diferit.

O mamă frustrată nu va crește niciodată un copil sănătos! Indiferent de ce spune biblioteca.

O mamă frustrată va crește un copil, iar o mamă relaxată va educa și va vindeca un copil.

Eu am tăcut din gură, dar am făcut ce am simțit.

M-am întors la serviciu după 11 luni, că așa era pe atunci legea, și nu m-am simțit nici mai prejos, nici mai deosebită față de alte mame care au făcut diferit. Dar am muncit de acasă de la 3 luni ale copilului și n-am spus la nimeni ca să nu fiu crucificată pe templul mamelor perfecte. N-aveam resurse să le fac față și nici nu știam altfel.

Al doilea copil nu mi-a mai permis acest timp de a munci așa cum îmi doream, venise momentul să înțeleg ce fel de mamă sunt eu.

Mama care face. Mama pusă pe acțiune. Mama care are nevoie să fie văzută că poate. Mama definită prin profesie și mai puțin, prin copii. Mama care la bază este femeie și înainte să fie mamă are nevoie să fie văzută ca femeie.

Femeia nu este acțiune. Femeia este simțire.

Și una nu se anulează pe alta.

Femeia nu trebuie să stea doar acasă și să crească copii, cum nu trebuie să meargă doar la serviciu și să-i crească copiii, bona.

Femeia face simțind.

Merge la serviciu, dar știe că e nevoie să ajungă acasă și la copii. Își dă timp ei ca să găsească energia și pentru familie.

Iar eu asta am înțeles mai târziu după ce am reușit să trec peste împărțirea lumii în două: a mamelor perfecte și a celor imperfecte. Indiferent cum le definea fiecare în parte.

Mi-au spus, de curând, copiii, că le-ar plăcea să stau mai mult să mă joc cu ei.

Moment când m-am dat doi pași în spate și m-am întrebat:

Ce mamă sunt eu?

Sunt, categoric, mama care face. Mâncare, casă, job, blog, cursuri, business-uri, petreceri pentru mame, sunt omul pe care-l suni ca să-ți dea un contact :)

Dar, copiii, cum mă văd?

Sunt mama care s-a jucat, care a simțit?

2 zile am stat cu întrebarea asta în minte. Și în cele 2 zile am fost în parc și la Therme. Și m-au năpădit amintirile și-am început să povestesc:

– Uite, venim la Therme de când era Beti mică și stătea în piscina de bebeluși, iar Andre în cea de lângă și eu, când cu unul , când cu celălalt.

– Uite, aici, stăteam eu și vă prindeam când încă nu știați să înotați.

– Aici, vă așteptam când vă luam de la înot.

– Aici, mă dădeam cu voi în leagăn, iar aici, ne jucam cu frunze.

În toate amintirile mele eram singură, pentru că soțul meu era mereu la serviciu, cu Beti mereu în brațe, că doar așa voia.

Am fost ani de zile în Portugalia, luni întregi, singură cu ei ca să stăm la plajă și să inspirăm aer proaspăt de ocean.

Iar eu, mama care face, cumva, a reușit să și simtă. Dar am uitat.

Și mi-am dat seama că dacă noi uităm, uită și ei.

Când ne uităm, ne uită și ei.

Când ne iubim, ne iubesc și ei.

Când ne acceptăm, ne acceptă și ei.

Așa că, vă spun azi că e ok să fii mama care face.

Cum e ok să fii mama care simte.

Decisivă e ordinea, să faci ce simți!

Faci din teamă (care vine din minte) sau din iubire (care vine din inimă)?

Aici stă magia!

Sursa foto

By Published On: 06/01/2023Categories: Jurnal de părinte0 Comments

Share This Story!

Leave A Comment

Articole Similare

Toate Articolele

Produse

Vezi Magazinul