A nu-ți pierde încrederea nu ține de ora de religie! Ea doar îți amintește că totul în viață e numai despre tine și Dumnezeu!
Mai am câteva idei de scris despre școala on line înainte să reintrăm în normal, dacă e să mai intrăm vreodată în normal.
Iar astăzi vreau să vă vorbesc despre ora de religie.
Când aceasta s-a introdus opțional în programa copiilor, să fie acum vreo 3-4 ani, ce mai scandal pe capul părinților care ba considerau că îndoctrinau copiii, ba că era binevenită în viața lor. Oricum, nu o să existe niciodată în lumea asta ca oamenii să se pună vreodată de acord. Asta se știe! Și nu e neapărat rău să ai idei contradictorii, ce e rău e să jignești și să-i faci pe cei din jur să se simtă prost. Asta e foarte rău!
Ca să fie clar din capul locului, contextul nostru familial este că avem doi copii născuți din mamă ortodoxă și tată catolic, botezați ortodox. Soțul meu nu merge aproape niciodată la biserica noastră, la a lui nici atât, eu mai răruț, de cele mai multe ori merg în timpul săptămânii la vecina mea, Mănăstirea Cernica, loc de relaxare mentală și regăsire spirituală.
Cred în fapte bune, cred în întoarcerea spre noi, cred în lumina vie, cred în puterea noastră interioară, cred într-o putere superioară nouă, poate chiar noi la un nivel mai înalt capacității noastre de înțelegere astăzi, cred și în harul preoțesc pe care l-am regăsit până acum la o singură persoană.
Cred că fiecare dintre noi este supus greșelii și ține numai de capacitatea noastră de a ne o asuma și de a-i ierta pe cei din jurul nostru.
Cu acestea fiind spuse, pentru copiii mei am ales să facă ora de religie. Nu mi-e frică de îndoctrinare, nu mi-e frică de vreun profesor care să le spună neadevăruri, pentru că am încredere în copilul meu și în capacitatea lui mai mult decât mi-e frică de cei care n-au nici o putere asupra conștiinței mele.
Când am împlinit eu 7 ani, mătușa mea cea cititoare de viitor și care mi-a spus că o să mă mărit cu un băiat dintr-o altă țară care va veni cu avionul, mi-a dat cadou o carte mare de religie plină cu pilde pentru copii. A fost mult timp cartea mea de căpătâi și pe care încă o mai am acasă la mama. Astăzi, nu sunt nici mai mult și nici mai puțin decât ceea ce m-a făcut să fiu acea lectură din primii mei ani de școală. Poate că sunt mai bună, mai sufletistă, poate că mi s-a răspuns la întrebări fără să realizez că acea carte a ajutat inconștient la acest proces sau poate că a trecut informația pe lângă mine ca o rachetă în drum spre stele. Rău, clar, nu mi-a făcut. De altfel, de acolo știu Crezul pe care l-am spus când mi-am botezat finuțul.
Pentru că atunci când îți educi copiii cu încredere, ei învață să ia din lumea largă exact ce au nevoie ca să le fie bine! Treaba noastră nu este să-i limităm, ci să-i sprijinim și să-i încurajăm!
Revenind la ora de religie, perioada aceasta cât au făcut copiii școala acasă am putut să văd concret ce fac la ora de religie. O să vă spun sincer, ceva mai relaxant încă nu s-a pomenit după atâta stres cu teme, ore și conectări proaste!
De Crăciun au ascultat colinde și au vorbit despre Nașterea Domnului. La o altă oră au vorbit despre nașii de botez și importanța lor în viața copiilor. Apoi, despre îngeri, sfinți și ce reprezintă fiecare sfânt al numelui lor. Fac jocuri, desene, cuvinte încrucișate. Învață să fie buni, să ierte, să fie respectuoși, valori pe care orice copil ar trebui să le știe din cei 7 ani de-acasă. Poate că ora de religie chiar asta își dorește, să fie complementară educației de-acasă care în zilele noastre cam are de suferit.
Andre are un domn profesor, Beti o doamnă profesoară, amândoi au vocea blândă și reușesc să mențină ordinea în clasă. Desigur, sunt puțini copii care fac religie, cam jumătate dintr-o clasă, dar eu apreciez că totuși, profesorii se țin de treabă, iar copiii sunt liniștiți.
– Mami, religia e ora mea preferată! mi-a spus Beti într-o zi.
– De ce, iubirea mea?
– Pentru că ne pune muzică liniștitoare, iar noi desenăm în timp ce doamna ne spune povești.
Nu cred în îndoctrinare, atâta timp cât modelul de acasă este diferit. Nu cred că în urma orelor de religie o să mă oblige copiii să merg la biserică în fiecare duminică și să fac colivă de Ziua Morților. Și nu cred că fiu-miu o să renunțe să viseze a mai fi fotbalist și-o să vrea să devină brusc preot. Nu că asta ar fi ceva rău!
A merge la biserică, a da pomană, a aprinde lumânări, a fi bun, a alege să fii ceva sau altceva, ține de tine, de educație, de modelul tău în viață, de tipul de educație primit, de modul de raportare la tine și la cei din jur, ține de toți cei 7 ani de-acasă, de școală cu toate cele bune și mai puțin bune, ține de pandemiile din viața noastră, de modul cum gestionăm crizele, de iubirea și încrederea primită de la părinții noștri, țin de greșelile noastre și de lecțiile pe care care le luăm din ele.
– M-am rugat la Dumnezeu în fiecare seară să nu mă mai doară buba asta!, mi-a spus Beti plângând într-o seară. Dar tot mă doare!
– Te doare, iubirea mea! Pentru că încă mai e nevoie să doară puțin ca să treacă. Dar o să treacă, ai să vezi!
A nu-ți pierde încrederea nu ține de ora de religie! Ea doar îți amintește că totul în viață e numai despre tine și Dumnezeu!
Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.
