Al doilea lucru extraordinar pe care numai o mamă îl poate face

Când eram mai mică și locuiam la ai mei acasă, mama mea după prânz spunea așa:

– Am nevoie să mă odihnesc numai 10 minute.

Și dacă te uitai pe ceas, nu stătea mai mult decât promitea cu ochii închiși pe canapea, dar când se trezea parcă prindea aripi.

Eu nu înțelegeam cum cineva poate să închidă ochii, să adoarmă brusc pentru câteva minute, iar apoi să se trezească ca și cum ar fi băut din ulciorul cu apă vie, să fie plin de energie și chef de treabă.

Până am devenit mamă….

Toată ziua de ieri, de când m-am trezit la 6.20 până seara, când am culcat copiii am alergat pe toate culoarele unui stadion: și ca mamă și ca angajată, am fost și la bancă, am făcut și paturile, am fost și la sală, am pregătit și o supă, în fine, când s-a făcut ora 21.30 și-am culcat-o pe Beti, îmi cădeau ochii în gură.

M-am așezat lângă ea, am mângâiat-o pe păr cu ultimele puteri, iar apoi nu știu ce s-a mai întâmplat dar am auzit ca prin vis:

– Mami, tu dormi la mine în pat?

Nu știu dacă i-am răspuns, că eram prinsă cu o listă de cumpărături din care uitasem să-i iau lipici lui Andre, pentru școală.

– Să nu uiți să-l pupi pe Andre de noapte bună, am auzit un șușotit la ureche.

Abia am deschis ochii, beznă completă în jurul meu, Beti dormea lângă mine, soțul meu o pupa pe frunte.

Cât am închis ochii, oare? Mă ridic brusc, mai am un singur dor:

– Să mă duc urgent la mine în pat și să dooooorm! La naiba, mai trebuie să mă spăl și pe dinți, îmi spun epuizată în gând.

Trec pe la Andre, îl pup rapid căutându-i în întuneric obrazul, cred că am pupat până acolo niște muci și un ochi închis, mă clatin de oboseală și somn.

Vreau la mine în pat, acum!

E aproape 22. ”Mă duc repede în bucătărie să-mi iau telefonul”, îmi spun în gând. Ajung la telefon, găsesc o banană coaptă și bună care se rânjea la mine.

– Mănâncă-mă, îmi spune ea fericită. Sunt bio și gustoasă.

O apuc de cotor, o desfac ca o maimuță și o savurez cu ochii închiși. Cred că dorm și nici nu-mi dau seama.

Îmi pun un pahar de apă, îmi amintesc că mi-am luat niște măsline murate de la Lidl, desfac câteva:

– Hmmmm, ce bune sunt!

– Tu nu te culci? mă întreabă bărbatul cu ochii într-un meci de fotbal.

– Ba da….

Mă duc la baie și văd în uscător hainele de azi dimineață cum așteaptă să fie puse la loc.

– Dacă le las așa până mâine dimineață se șifonează de tot.

Mă apuc de împăturit. Apoi, îmi deschid calculatorul ca să scriu câteva idei de articole într-un word. Fața de masă trebuie spălată, ia uite ce murdară e. O schimb și pe asta. Citesc niște știri despre poluarea Bucureștiului. Apoi că a ajuns Coronavirus și în Africa. Noi plecăm în aprilie în Egipt, ne trebuie pașapoarte. Ia să văd când ne putem facem programare pentru unele noi. Mă uit la ceas, e deja 11 noaptea.

Mi-am amintit că mai am de scris două emailuri, aș mai mânca ceva din frigider, poate îmi fac un sandviș, mai am un capitol și termin cartea pe care o citesc acum, ar trebui să mă dau cu un lac de unghii că am uitat astăzi după ce am făcut duș și să nu uit să scot carnea din congelator. Dacă mai îmi ajunge timpul, să pun costumul de fotbal al lui Andre la spălat.

– Auzi, tu nu te culci? mă mai întreabă odată bărbatul când mă vede că dau cu mopul în bucătărie.

– Ba da, dar mai am un pic de treabă și termin.

– Parcă îți era somn.

– Am dormit un pic lângă Beti și mi-a trecut.

Dacă  mi-ar fi spus cineva înainte să devin mamă că un somn de 5 minute lângă copil va egala cu 8 ore de dormit buștean la tine în pat, i-aș fi spus că e nebun. Asta și pentru că odată ce devii mamă știi că n-ai să mai pupi 8 ore de somn decât în vis și-atunci te setezi să te mulțumești cu ce ai. Îți cobori atât de mult standardul că și 2 minute jumate în timp ce faci un pipi și lingi o înghețată cu ușa la baie încuiată e trecut la succesul lunii în materie de mamă.

Realitatea e că numai mamele pot dormi câteva minute și să se odihnească pentru încă 6 ore de treabă neîntreruptă.

Al doilea cel mai extraordinar lucru pe care numai ele îl pot face după miracolul nașterii. Se știe!

 

People photo created by freepik – www.freepik.com„>Sursa foto

 

 

 

 

Share This Story!

Leave A Comment