Al șaselea simț – așa simte mama
Nu am așteptat să treacă vacanța asta cu ochii-n calendar. Mi-am schimbat poziția de mamă semi corporatistă – multitasking și prea ocupată cu un grad și am realizat după 3 vacanțe pline că și bunicii au rolul lor în educația copiilor, că există viață după vacanțele școlare și că e chiar binevenită o pauză din ORICE pentru a sta cu copilul tău de dimineață până seara. Da, am reinventat apa caldă, dar și pielea mea avea nevoie de ceva dușuri reci. Fac bine la circulație! Neuronală, bineînțeles.
De această vacanță, copiii mei au fost pe rând în vacanță la bunici cu părinții, apoi doar în vacanță la bunici, iar mai apoi, în vacanță cu părinții acasă. Nu am plecat nicăieri, la noi e un fapt să nu părăsim domiciliul prea mult. Din diverse motive pe care, la un moment dat, le voi împărtăși.
De această vacanță mi-aș fi dorit să stau mai mult cu copiii. Cu cât stau mai mult, cu atât îmi doresc să stau mai mult. Asta, mă ajută și mai mult să văd mai bine ce contează cu adevărat.
Azi, după ce am uitat sa-mi pun ceasul să sune, m-a trezit Andre care forfotea prin camera mea căutând în disperare Ipad-ul. Ooo, daaaa! Cele spuse și răspuse la cursurile mele cu Efectele ecranelor se confirmă parcă mai bine când vine vorba de copiii mei. Cât a putut să stea Andre la Ipad ca să îi intre în obișnuință ca dimineața să îl caute în disperare? Și nu e numai de căutat, e că dacă nu-l găsește se apucă de plâns și de țipat. Cam așa se întâmplă când azi e doar 15 minute, mâine 30…..Poimâine e lipsa de atenție, la 8 ani devine hiperactiv, la 10 nu mai e coerent în vorbire, la 12 nu mai dă randament….
Cu greu am reușit să stăpânesc mulțimea. Andre a reușit să-și revină relativ rapid, nu suntem cu totul pierduți (ironie, nu e nimeni pierdut, toți avem o șansă dacă aplicăm instrumentele potrivite), Beatriz s-a acomodat mai greu însă, la grădiniță. Copii puțini, aproape pustie sala de mese, capacitate de adaptare aproape 0.
Mă întorc acasă să lucrez, cartierul meu plin de copii. Un băiețel a venit la poartă chiar, să-i cheme pe copiii mei afară, la joacă.
Copiii mei sunt însă la grădiniță.
Oare sunt singura care i-a dus la grădiniță?
M-a cam pus pe gânduri. Oare sunt eu stricată că nu mă ia nici o tristețe la gândul că ei sunt acolo și alți copii sunt acasă, cu părinții lor? De ce nu sunt toți la școală și grădiniță?
Ma gândesc că e o zi așa frumoasă, caldă….s-ar fi jucat afară…..dar nu, nu simt nimic. Îmi amintesc de mașina de spălat rufe stricată, de emailurile la care nu am răspuns, de evenimentele cu care încă sunt în organizare. Mi-am mai făcut o cafea și am răspuns la unul dintre zecile de telefoane de la birou:
– Dina, nu merge! NU MERGE! CE FAC?
Apoi, mi-am amintit de cele spuse de Oana (Moraru) – Vârsta potrivită pentru înscrierea copilului la grădiniță este de fapt vârsta emoțională a mamei, nivelul de hotărâre al mamei.
Deci, poate nu sunt chiar stricata. De tot. (Ironie) Poate mai degrabă, hotărâtă (?).