Alter ego-ul meu masculin

– Mami, mami, mă strigă azi dimineață Andre pe când își mânca tacticos laptele cu cereale. Se întâmplă ceva afară.

Mă opresc brusc și mă uit pe geam:

– Ninge!

Ahhh…iar vine perioada aia în care trebuie să mă dau jos de pe tocuri și să-mi umplu mașina cu roți și să plec la Auto Soft Fundeni pentru a-mi schimba anvelopele. Apoi, o să mă întrebe iar băieții ăia dacă vreau aer în roți sau oxigen? hidrogen? cu ce se mai umflă roțile….în fine, nu mai știu, iar eu n-o să știu ce să le răspund, apoi, o să-nceapă cu epopeea valvelor care trebuie schimbate în fiecare anotimp, apoi o să-ngheț de frig așteptând la rând în miros de motorină. Eu singura doamnă.

Apoi, va trebui să mă duc iar la service că pentru a patra oară în ultimul an jumate am un far și un bec ars. Cred că e o problemă cu instalația electrică la mașina asta că mereu schimb faruri și becuri. Și nici măcar nu înțeleg care sunt alea – front side marker lamp, parking lamp reer side, what-e-ver! Mi s-a luat. Iar eu, din nou, singura doamnă la service. Plus, lasă mașina, ia un taxi, iar ia taxi, ia-ți mașina. 4 ore pierdute.

Iar, între noi fie vorba, eu nu mă pricep deloc la lumini. Nu știu unde se schimbă luminile, faza lungă abia acum câteva zile am aflat pe unde e – am dat din greșeală peste ea, și nu știu ce reprezintă toate luminile alea pe care le am, pe-afară și pe dinăuntru. Dacia lu tata avea fix 2 faruri și 2 stopuri.

La ce ne trebuie atâtea lumini acum? Nu tot zi și apoi noapte e?

Sper că ați remarcat că știu diferența dintre far și stop.

Am aflat-o într-un an când m-am dus la service și i-am spus unui domn drăguț în costum că am un bec ars.

S-a uitat la mine lung, aproape zâmbind, dar se abținea și m-a întrebat:

– Unde aveți un bec ars?

– Aici, la mașină. Pe undeva. Îmi zice în bord.

– Ăsta e un stop. Farurile sunt în față.

Și da, pot conduce o mașină fără să știu unde sunt luminile și ce fac toate butoanele alea drăguțe dinăuntru. E ca și cu telefonul. Atâta timp cât vorbesc la el, ce mai contează că mai face și altceva? Eu sunt fericită așa, și da, mă focusez pe lucrurile importante.

Acum 3 zile îmi scria în bord, top water feed, iar apoi, mesaj cu luminile arse. Cred că am o mașină cam nevorbită. Îmi tot transmite mesaje subliminare. Nu știu să deschid capota, mi-a mai arătat Cris acum vreo 2 ani dar am uitat. De data asta, iar l-am rugat să mă ajute: până nu mi-a arătat cum se face, nu s-a lăsat.

– Deschizi așa, faci pe dincolo, ridici capacul, pui apa, închizi capacul, trântești capota.

– Bine. Mersi. Nu eram completă dacă nu dețineam această informație prețioasă.

– Poate o să ai nevoie vreodată și eu n-o să fiu să te ajut.

– Ca atunci când eram însărcinată și a dat un nene peste mine în parcare și tu erai la o întâlnire și nu puteai vorbi la telefon? Sau ca atunci când era să rămân fără motorină pe autostradă și tu iar erai la o întâlnire și nu puteai vorbi? (am scris despre asta aici)

Vreau și eu să nu-mi pese de mașina asta. Cumva, cineva să se ocupe de anvelope și lumini și apă și plin. Și chiar să mi-o spele cineva, nu se poate?

Acum, pentru că nu e o mașină chiar nouă, i s-a descusut pielea de pe scaunul șoferului. Caut pe cineva să mă ajute să-mi coase cumva tapițeria.

Și peste câteva zile îmi expiră RCA-ul și acuși Casco.

Apoi, vine zăpada și nu mai pot ieși cu ea – asta e bine că stau acasă motivat, apoi va trebui să dau la lopată să ies din garaj.

Și poate chiar să pun ceva sare, ca anul trecut, să nu mai patineze. Să fac pene mai îmi trebuie și în rest mă pot angaja la un service auto. Background de mecanică am, cu puțin noroc montez și GPS-uri, poate chiar și niște can bus-uri. La sonde nu mă bag că trebuie să găurești rezervoare și nu prea am mâna stabilă.

Cu alte cuvinte, de mâine voi intra în perioada mea de alter ego masculin din care voi ieși la primăvară.

Da, știu că sunt femei cărora le fac soții lor toate aceste lucruri. Iar eu le cunosc.

Însă, decât pe jos 3 km până la cel mai apropiat metrou și 4 până la noul tramvai – încă nepus în circulație – prefer să fac orice pentru mașina mea.  Am făcut naveta suficient cu tramvaiul însărcinată cu Beti și cu Andre în brațe.

Deci, nu mă plâng, vreau doar să mă pregătesc psihic că mâine am programare la vulcanizare…sau, cum i-o chema pe cei de schimbă roți.

(Sursă foto:https://pixabay.com/ro/miniatur%C4%83-masina-model-juc%C4%83rie-1802333/)

Dacă doriți să fiți la curent cu ultimele articole scrise de mine, vă invit să dați like la pagina mea de facebook sau să vă abonați la newsletter. Vă mulțumesc.