Avem totul și nu avem nimic, când putem avea totul cu atât de puțin

Toată viața noastră este despre alegeri.

Singurele două momente care se consideră a nu sta în puterea noastră sunt nașterea și moartea.

Dar dacă îmi permiteți o idee dincolo de credințele obișnuite, se spune că ar fi totuși posibil ca și aceste două mari etape în viața noastră să stea în puterea lui Dumnezeu, a Universului sau numiți-l voi cum vreți.

Noi nu alegem să ne naștem sau să murim, și totuși, descoperim că avem o misiune pe pământul acesta care ne împlinește, avem un rost, un scop, un rol, avem oameni care ne iubesc și noi, la rândul nostru, suntem oameni suport pentru cei din jur.

Putem să ne maximizăm anii de viață trăind în zone mai puțin poluate, putem alege să facem sport, să mâncăm sănătos, să zâmbim mai mult, să respirăm mai intens, să iubim cu foc, să iertăm mai des. Nici astea nu garantează viață lungă, dar sunt de părere că mai bine să riscăm să ne simțim bine, decât să plângem că vom muri mai repede.

Din momentul în care ne naștem, suntem în voia și în controlul nostru, iar soarta e lângă noi să ne inspire și să ne îndrepte strada. La început prin părinți, poate prin bunici, apoi prin educatori și profesori, prieteni și iubiți.

Dumnezeu lucrează prin oameni, vă amintiți?

Toată viața noastră este despre alegeri. Problema e că nimeni nu ne învață cum să alegem, ce anume să alegem, ce să facem cu alegerea făcută.

Cotidianul în care trăim astăzi e și el departe de a ne ajuta să înțelegem și să alegem calea fericirii noastre.  Toate sunt pe repede înainte, totul este la un click distanță, viața noastră stă în câteva poze din social media și toată lumea are impresia că ne cunoaște, că știe cum să ne trăim viața chiar mai bine decât am ști noi vreodată. Din doar câteva cuvinte și poze postate într-o zi cu soare, la terasă.

Și pentru că stăm atât de puțin cu noi și atât de mult suntem conectați la ceilalți, începem să credem că ei știu mai bine ce vrem, ce ne dorim, ce iubim, ce avem nevoie să știm.

Muncim mai mult că astăzi munca excesivă e ridicată la rang de împlinire superioară, efortul extins, alergătura în toate direcțiile, cumpăratul excesiv de toate ca apoi să le aruncăm la gunoi că nu ne mai trebuie sau a trecut moda, schimbăm mașinile ca pe șosete, prieteniile nu ne mai satisfac, mâncarea e multă și niciodată deajuns.

Stresul și depresia sunt noile tendințe în boli ale secolului 21 nu pentru că gătim prea mult acasă, ci din contră, pentru că nu gătim destul acasă. Nu trăim prin noi, nu respirăm, nu ne oprim să ne vedem, să stăm în singurătate și în liniște.

– Eu nu pot dormi fără televizorul deschis!

Aud de foarte multe ori, de prea multe ori în jurul meu.

Asta este dovada vie că nu reușim să stăm cu noi, cu gândurile și emoțiile noastre. Fugim constant în toate direcțiile căutând fericirea și împlinirea de a avea de toate pe masă și în frigider, dar când închizi zgomotul de fond că ți-a luat Enel lumina realizezi că:

Ai de toate și nu ai nimic.

Pentru că banii nu îți cumpără sănătatea, mâncarea de la fast food nu-ți cumpără timp, mașinile scumpe nu-ți cumpără energie pentru încă o zi de muncă.

Avem nevoie de atât de puțin ca să avem totul!

Un acoperiș deasupra capului care nici nu trebuie să fie neapărat al nostru. Hrană puțină și sănătoasă, un om care ne iubește necondiționat, copii sănătoși și timp ca să ne putem bucura de noi și de cei din jur.

Desigur, putem avea și 10 case, 5 mașini, 2 bucătari și 3 maseuri (visul meu, nu 3, dar măcar 1), dar dacă la final de zi reușești să înțelegi că fericirea stă fix după toate astea la un loc, că e în ceea ce rămâne după tine când te ridici de la birou și pleci acasă, în zâmbetul pe care i l-ai dat soției când a greșit destinația de pe hartă, în îmbrățișarea copilului care a dat-o-n bară la examenul de la mate sau în încrederea cu care-l creditezi pe angajatul care a greșit comanda, atunci ești, într-adevăr, cel mai bogat om de pe planetă!

Pentru că puținul stă în ceilalți, iar totul în noi!

Sursa foto