Cadoul ecologic din spatele curții
Ca să fixez contextul, casa unde stau în Portugalia se află într-un cartier rezidențial în afara stațiunii propriu zise. Majoritatea sunt case de vacanțe, inclusiv cea în care stau eu. Adică, oamenii vin ori la final de săptămână, ori le închiriază pentru turiști. Concluzia e că eu nu cunosc pe nimeni în zonă, iar anul acesta, în iunie când am ajuns, era chiar pustiu pe-aici.
Ceea ce face relaxarea maximă. Musca nu se-aude, visele horror în care mori și nimeni nu știe de tine aproape reale, iar orice om pe alee o curiozitate în sine.
Acum, să revenim
Azi, în timp ce copiii se jucau de-a Ronaldo și Messi afară, cu mingea (din ciclul – am un frate mai mare, fotbalist și-mi place) iar eu întindeam niște rufe pe-o sfoară prinsă între doi pini, se apropie de copii o doamnă:
– Bună ziua, unde e mama voastră?
Eu o aud și mă aproprii repede de ea cam cum se apropie unele mame în parc atunci când primesc copiii o acadea de la străini. Până să ajung, Andre deja își umpluse brațele de castraveți.
– Bună ziua, îi răspund și eu.
– Am fost în grădină și am cules legume. Vă plac castraveții?
– Da, foarte mult. Andre e mare fan, îi zic eu foarte fericită.
Tocmai mă întorsesem de la cumpărături cu ei și uitasem să iau cam jumătate de lucruri, concentrându-mă pe:
– Mami, uite pepene!
– Mami, vreau bomboane!
– Mami, mere roșiiiii!
– Mami, ne iei iaurt!
– Mamiii, nu mai vreau pește!
– Mamiiii, aici e frig, hai să mergem!
Mai mult decât un cadou. Un lighean bio
– Aveți nevoie și de dovlecel? mă întreabă ea. Am în casă, dacă vreți. Îi puteți pune la supă, pentru copii.
– Da, aș vrea dacă aveți, în timp ce deja visam la niște felii fine de dovlecel făcute la tigaia grill presărate cu puțină sare de mare.
După câteva minute în care copiii nu înțelegeau ce am vorbit cu doamna și de ce ne-a dat castraveți gratis, se întoarce femeia cu ditamai ligheanul plin cu de toate: ceapă, dovlecei, fasole verde, salată, castraveți, varză, spanac și sfeclă.
– Să faceți supă la copii, îmi spune ea. E totul bio, cum se spune acum, numai apă au primit.
Rămân cu ligheanul în mână, plin ochi de bunătățuri naturale, în timp ce un sentiment imens de apreciere și mulțumire îmi curge prin vene. Pentru acești oameni care îi văd pe copiii din fața casei, pentru mama aceea singură cu ei în casă.
Știți, în viață ca să fii bun, nu trebuie să faci multe.
E suficient să vezi!