Când femeia e cu casa și bărbatul cu banul, familia devine abstractul care nu îi leagă

Sunt ani de zile în care nu am rezonat, dar ce spun eu că nu am rezonat, nici nu înțelegeam foarte clar sintagma aceea că bărbatul nu ajută în casă, el face treabă în casă.

Sunt convinsă că o știți și sunt și mai convinsă că mulți dintre voi sunteți de acord cu ea.

Mai concret, pentru cei care o aud pentru prima dată, atunci când eu spuneam: soțul mă ajută la curățenia în casă, erau aceste voci care spuneau: soțul nu trebuie să ajute, soțul trebuie să facă, fiind parte integrantă din adulții care fac curat în casă.

Sigur înțelegeți fina diferență.

Ei bine, eu nu am înțeles-o până acum.

Dar cum viața e o continuă amplasare de lumini pe drumuri necunoscute, nu că încep să văd sensul ideii generale, ci chiar să înțeleg de ce unele dintre noi sunt ajutate în casă de bărbați, iar altele au bărbați care pur și simplu, fac.

În primul rând, nu ține de iubire, respect sau înțelegere.

E mult mai adânc decât atât: ține de modelul de acasă din care provin partenerii și de modul de relaționare dintre ei, la maturitate. Ele curgând una din alta.

Nu degeaba, pe timpuri, la căsătorie conta foarte mult familia din care proveneau partenerii. Desigur, în primul rând pe considerente financiare, dar nu, numai. Educația și cultura care ne este însămânțată nu la naștere, ci din moși strămoși joacă un rol fundamental în modul de cum suntem crescuți, educați și mai târziu, de modul cum interacționăm cu cei din jur.

Eu provin dintr-o familie în care tata nu avea rolul de a face treburi în casă. Mama ”îl alinta” spunându-i că e musafir. Și musafirul se pune la masă, nu la treabă. Pentru că la rândul lui, tatăl lui, bunicul meu, nu era pus la treabă la el acasă pentru că țăran fiind, muncea zi lumină la câmp.

În acest caz, femeile au două variante: să plece sau să-și asume treburile.

Mama mea și sunt convinsă că foarte multe mame au ales a doua variantă. În primul rând, pentru că asta este educația care încă ne mai curge prin ADN, iar mai apoi, pentru că bărbații aduc bani în casă, bărbații nu prea se pricep la treburile casei, copiii să aibă un tată și unde s-a mai pomenit să-ți părăsești bărbatul doar pentru că nu dă cu aspiratorul?

Ei bine, în lumea post pandemică, îl părăsești și-i iei și aspiratorul!

Și nu pentru că îl iubești sau îl respecți mai puțin, ci pentru că o să ajungi într-un punct în care leșinată de treburi nu te vei mai putea ridica din pat și n-o să fie cine să te ia în brațe și să-ți facă o cană cu ceai pentru că bărbatul e plecat să aducă bani acasă. Și nici n-o să-ți răspundă la telefon pentru că îi strici randamentul.

Și-ai să realizezi atunci că în lumea post pandemică, banul e doar prima nevoie din piramida nevoilor, iar apartenența și stima de sine sunt cele care te vor împlini cu adevărat. Iar astea se ating atunci când faci echipă cu partenerul, de la făcut împreună curat în casă, până la adus împreună bani acasă.

De câteva luni, viața mea s-a transformat.

Dacă până acum am fost mama (mea) care le făcea pe toate, pe de o parte pentru că îmi plăcea, pe de alt pentru că nu avea cine altcineva, anul trecut a venit acest moment din viața mea, ca urmare a unei dorințe aprige de-ale mele de a-mi rescrie programul de funcționare, să mă transform.

Să spun exact ca în filmul lui Jennifer Lopez: Enough is enough!

Și abia atunci, a fost vorba despre iubire, respect și înțelegere.

Pentru că de partea cealaltă, am găsit un soț care aparent nu făcea nimic în casă, dar care în realitate, face curat și mâncare mult mai bine decât mine.

Toate becurile sunt schimbare în casă, temele copiilor corectate, eu pot să mă duc liniștită la întâlnirile mele știind că am pe cine mă baza. Nu-i mai stric randamentul, pentru că nici măcar nu era vorba despre asta.

Ci despre a echilibra familia cu profesia.

Despre a demonstra afecțiune și interes în ambele sensuri.

Despre a avea capacitatea de adaptare la situații noi cu deschidere.

Despre a avea încredere în partener că te înțelege și te susține în decizii.

Cu toate astea, în continuare mă simt mai confortabil spunând că soțul meu mă ajută în casă.

Pentru mine, casa e sufletul meu. Eu sunt în controlul ei direct. Eu știu când e nevoie să se facă curat, când e nevoie să se spele și cunosc programele la uscător, eu creez de cele mai multe ori meniul zilei și îmi asum acest sentiment de control.

De aceea spun, soțul mă ajută în casă, face curat și mâncare uneori mai bună decât a mea, așa cum și eu îl ajut pe el la adusul banilor în casă, uneori mai înțelept decât el.

Asta nici nu ne coboară și nici nu ne face superiori unul în fața altuia.

Ba din contră, ne echilibrează ca individ și partener într-o familie, sperăm noi, fericită!

Sursa foto