Când vă mai uitați la o poză, întrebați-vă: eu ce pot să iau de bine pentru mine, de aici?
Nu știu dacă sunteți la zi cu informația care a ajuns pe teritoriul nostru mioritic săptămâna trecută că Estonia este prima țară din lume cu un președinte (dreapta) și un prim ministru (stânga) femei.
La mine a ajuns informația pe linia iubitoarelor de teniși la ținute oficiale și a rochiilor peste genunchi, semn că nu (mai) urmăresc pe internet oamenii care să-mi ofere plus valoare momentelor petrecute pe internet. Asta vine și cu transformarea noastră de zi cu zi, de îmbunătățire a obiceiurilor, a modului de gândire și a schimbării pe care o chemăm în viața noastră.
Când am început să citesc despre cât de minunate sunt aceste două femei pentru că sunt îmbrăcate modest, nu poartă nu știu ce bijuterii, ba mai mult nu au tocuri și ce minunat e să porți teniși la rochie, m-am simțit ca un român în Italia cu eticheta pe frunte de hoț sau ”fugi de el că nu știi când s-a spălat ultima dată”.
Și nu sunt nici adepta rochiilor scurte, nici a bijuteriilor extravagante și din când în când port și teniși la rochie. Și cu toate astea, mi se pare atât de limitativ să judeci o poză, o țară, un popor, toate femeile după modul în care se îmbracă, poartă rochii sau bijuterii extravagante. O parte dintre ele. Poate chiar o parte foarte mică comparativ cu toate femeile minunate pe care le are țara asta. Doar că ele nu se afișează, dar asta nu înseamnă că nu există și nu fac lucruri extraordinare dacă stăm să le căutăm.
Sunt mai mult decât convinsă că femeile acestea două au mai purtat și ele tocuri, s-au mai și machiat, poate și-au pus și niște rochii mai scurte. Poza aceasta nu este exhaustivă. E ca și cum ai zice că toate femeile din Estonia arată așa. E ca și cum ai vrea să fii ca ele ca să fii fericit. E ca și cum ți-ai dori să-ți îmbraci fetele fix așa ca să devină președintele României. E ca și cum acesta-i drumul succesului pentru fetele acestei planete.
Eu când eram adolescență purtam fuste foarte scurte, la fel cum purtam rochii și foarte lungi. Dacă mă găseai într-o zi îmbrăcată în mini ai fi putut crede că ce? Și iată-mă azi, nici mai mult și nici mai puțin decât fericită cu cine sunt eu cu pantofi cu toc, mai ciufulită în zilele proaste, mai aranjată când am chef. Și cu scurt și cu lung.
E adevărat că avem un trecut dar mai ales un prezent complet anapoda când vine vorba despre toate aceste aspecte de bun simț și modestie în purtarea noastră în viața de zi cu zi sau la televizor. Și până nu ni-l acceptăm cu toate tocurile și bijuteriile extravagante nici n-o să scăpăm de el. Dar să știți că și chiloțăresele care-și afișează lenjeria intimă pe internet au rolul lor în dezvoltarea noastră și în educația copiilor noștri. Poate voi extinde pe larg într-un alt articol acest aspect, dar pe scurt, pe noi ne ajută să ne luptăm cu propriile limite, iar pe copiii noștri să-i educăm întorcându-ne mai mult spre ei, și mai puțin spre temerile noastre.
Noi nu suntem Estonia dar am putea fi dacă am depăși momentul de a ne judeca femeile din perspectiva a cum se îmbracă și de admira mai mult după câte fac. Pe când noi credeam că fericirea e să mâncăm o portocală de Crăciun, Estonia își învăța fetele cum să fie fericite așa cum vor, fie pe tocuri sau în teniși! A-și accepta feminitatea așa cum o simt ele.
Pentru mine a fi feminină e să porți tocuri, dar de aici să spun că toate femeile fără tocuri sunt masculine e cale foarte lungă! Cum a purta tocuri nu înseamnă automat tocuri de 15 și să arăți ca o barză ținându-te de pereți.
Poți avea o pereche de pantofi eleganți și confortabili cu tocul care te face să te simți bine în pielea ta.
Mie, de exemplu, mi se pare admirativ, dincolo de reușita lor în zona profesională, faptul că au câte 4, respectiv 3 copii acasă. Că au reușit să aibă un soț care să le înțeleagă, să le susțină pentru că toată lumea știe că mamele sunt personajele principale în viețile copiilor, oricât de mult am vrea să credem că e altfel. În timp ce unele cu unul sau doi copii abia reușesc să iasă din casă să cumpere pâine, altele cu 3 și 4 copii devin președinte și prim ministru la ele în țară.
Mi se pare absolut remarcabil! Dincolo de modul cum se îmbracă. Nu cred și nu voi crede niciodată că o mamă trebuie să coboare de pe tocuri și să-și pună rochii peste genunchi ca să reușească în viață.
Inconsecvența naște monștrii
Și mai e ceva în toată judecata și concentrarea pe vârful icebergului decât pe baza care nu se vede cu ochiul liber.
Pe de o parte, milităm pentru ca femeile să se îmbrace cum vor, fusta scurtă nu este o invitație la viol, așa strigă glasul feministelor! Și nu e, doar ca să fie clară și opinia mea!
Dar, pe de altă parte, aceleași voci reduc la zero capacitatea femeilor de a avea succes dacă poartă fuste scurte sau tocuri.
Această boală se cheamă inconsecvență, în funcție de situație schimbi perspectiva ori voit ca să dai bine, ori involuntar pentru că atinge un punct sensibil.
Iar părinții care sunt inconsecvenți în ideile pe care le emit, sunt inconsecvenți și cu copiii lor acasă.
Iar tocmai a fi consecvent în valori și principii e secretul unui parenting valoros.
Totul e un TOT, baza icebergului reprezintă integral modul în care mă raportez eu la mine, la copiii mei, la cititorii mei, la femeile din România, Estonia și în general, la întreaga lume.
Pentru că o societate ca Estonia se clădește pe sute de ani, individ cu individ, gândind liber, educându-și copiii a fi independenți și a pleca de-acasă la 16 ani pentru a învăța lecția maturității, nu uitându-se la vecinii lor peste gard, scurgându-i-se ochii la cum ar vrea să fie în timp ce leagă șireturile copilului pentru că e mic la 10 ani.
Despre doamnele de mai sus, vă las un articol așa cum m-aș fi așteptat eu să fie scris: scurt, clar și la obiect.
Ce facem NOI să fim ca doamnele acestea două pe plan profesional?
Ce facem NOI cu copiii noștri să atingă și ei fericirea și împlinirea profesională precum doamnele acestea două?
Așa că, pe viitor, vă invit, când vă mai uitați admirativ la o poză, să vă întrebați: eu ce pot să iau de bine pentru mine, de aici?
Orice alt gând e suferința noastră, judecată fără valoare. Care nu duce nicăieri, cu atât mai mult la o țară precum Estonia.
***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.
Foarte frumos articol, Dina! Big like! :)