Ce facem cu copiii în vacanță
De câte ori nu v-ați întrebat retoric: oare ce fac cu copiii în vacanță?
Îi ducem la bunica sau îi păstrăm acasă?
Sunt simpatici, sunt ai mei, deci găsim noi ce să facem cu ei.
Într-o discuție cu prietena mea, Ada, am început să vorbim de activități, apoi am trecut pe la modul cum reacționăm când vine vorba de vacanță, apoi despre un film făcut de mine cu o săptămână înainte, apoi despre o cameră video, veliere, ne-am întors la activități de făcut cu copiii în vacanță, apoi despre piscine și apa în care nu intră copiii, despre nisip kinetic de vreo două ori și spre final, despre mărgele vreo 10 minute întregi.
Mai lipsea să aducem în discuție Războiul de Independență și căderea regimului comunist și cred că eram la zi cu toate subiectele de interes public.
Pentru că am reușit să vorbim aproape 52 de minute, timp în care o mamă relaxată face-o supă, pune la spălat 2 mașini, calcă una și aspiră toată casa, vă fac mai jos un scurt rezumat despre activitățile pe care le organizăm noi acasă în vacanțe, dar și în timpul sfârșitelor de săptămână când e frig și iarnă afară.
- Pictat globuri din polistiren – super activitate pe care o puteți realiza începând cu luna octombrie până în decembrie inclusiv
- Pictat teniși sau încălțăminte din material textil. Dacă aveți chef de senzații tari și ceva poveste în suflet, încercați și aracetul cu sclipici pentru o notă diafană în casă și mai ales pe pantofii de prințesă.
- Plastilină. De toate felurile, culorile și combinațiile. Nu se va demoda niciodată.
- Pregătim biscuiți sau sărățele în casă pe care le tăiem cu forme speciale
- Pregătim salată de fructe. Copiii taie fructele cu ajutorul cuțitului de brânză zimțat. Mama face poze.
- Pregătim brioșe
- Ne jucăm cu nisip kinetic. La noi este la mare căutare. Mai ales când îl ascunde mama. Când se relaxează, iar apare cu el și are liniște o oră. Apoi, curăță după el 20 de minute. Dar e vacanță, nu ne grăbim nicăieri.
- Înșirăm mărgele pe șnur
- Vizităm muzee. Am fost la Antipa, le-a plăcut foarte mult copiilor.
- Facem puzzle, de toate felurile, pentru toate vârstele.
- Dansăm. Pe Gașca Zurli de obicei, Smiley, Delia.
- Mergem la loc de joacă
- Mergem la Therme
- Desenăm un brad pe o foaie și facem biluțe din hârtie creponată și le lipim în brad, pe post de globuri
- Jucăm spânzurătoarea adaptându-l vârstei copilului. Sau x și 0.
- Facem șotron în casă. Lipim pe parchet scotch sub formă de șotron, ne alegem o piesă de la Domino (cea mai bună pe care eu am găsit-o) și începe distracția. 3 zile și 3 nopți. Apoi, putem încerca și elasticul, dacă avem copii mai măricei.
- Baie cu spumă în cadă. Asta când creierul mamei are nevoie de liniște. 5 minute de liniște.
- Ne jucăm cu carioci de scris în cadă. Perioada de la punctul 17 se prelungește cu încă 5, poate 10 minute.
- Facem desene pe tricouri. Activitatea e și mai distractivă dacă aveți șabloane. Am găsit tricouri albe la Pepco.
- Punem un film de desene animate, facem popcorn și ne reaxăm în familie, pe canapea.
20 bis (numai pentru mama) Culcăm copiii la 9 și ne punem un pahar de vin.
De vis.
Dar să vină înapoi școala.