Ce se vede de la noi, pe plaja la ei

Se împlinesc în curând 4 săptămâni de când sunt plecata la mare singură cu copiii, în Portugalia.

Ca să clarific din start diferențele culturale, probabil numai la noi și în alte 2-3 țări, pe care eu nu le cunosc,  să se mai întâlnească bunici care să aibă grijă de nepoți. Pe la alții, bunicii îți iau pensia la subțiori și se apucă de traversat lumea-n lung și-n lat. Cei ce nu-și permit, stau acasă și se bucură unul de altul, păzind gospodăria. În cazul meu, încă mai muncesc.

Așa că, în caz că aveți bunici de vă ajută, pupați-i cu foc, sunați-i și mulțumiți-le înmiit că sunt aur pur pe cale de dispariție.

Așa că atunci când spun că am fost singură, chiar vreau să spun că am fost singură. Dar asta a fost cea mai mică problemă pe care aș fi putut să o am. Iubesc singurătatea și mi-am dorit mult timp o mare de liniște. Atât cât poate avea o mamă cu doi copii de 3 și 5 ani la mare, la ocean.

Adică, vreo 2 ore seara înainte să mă culc dacă nu picam doborâtă de oboseală alături de prichindei.

Partea bună a fost că atât cât am cheltuit aici în 4 săptămâni, nu-mi ajungea la Mamaia nici pentru 2.

Partea și mai bună e că aerul tare de ocean le întărește sănătatea la copiii. De fapt, de aia am și venit. Pentru pielea lui Beti și respirația lui Andre.

Partea proastă este că am fost așa ruptă de realitate: fără internet, televizor, muzică și cunoscuți că începusem să aud lucruri care veneau din altă lume. Am rămas parțial fără inspirație, mi se făcuse dor să mă îmbrac cu haine de stradă, să ies la o cafea în oraș, să schimb șlapii cu pantofii și să nu mă mai întrebe nimeni dacă sunt din Spania sau Franța.

Până și de Lidl mi s-a făcut dor!

În schimb, plaja a fost prietena noastră cea mai bună. Ne-am împrietenit cu vânzătorii ambulanți de prăjituri și țesături, cu salvamarii și cu ospătarii de la terasă. Am văzut serii de turiști care pleacă, alții care vin. Noi am rămas mereu. Fără să ne întristăm că e ultima noastră zi. Mâine venea din nou.

Toate aceste zile, însă, m-au ajutat să observ mult mai bine diferențele dintre culturi și modul cum ne șlefuiesc ele ca popor și, în final, ca individ.

Ce-am remarcat pe plajă ”la ei”, comparativ cu ce aud că se întâmplă ”la noi”, în ordine aleatorie:

• copiii fac pipi în nisip, adulții bănuiesc că în apa oceanului (eu nu am intrat în apă, deci ies din discuție)
• copiii nu stau complet dezbrăcați, ele nu fac topless
• copiii nu stau cu costum de neopren pe ei indiferent de temperatura apei sau a aerului (care ajunge și la 17 grade), decât cei care fac surf și merg în larg
• se mănâncă de toate pe plajă, la final, nu vezi o bucată de șervețel aruncat. Iar dacă, să zicem că o vezi, te apleci, o ridici și o duci tu la gunoi.

Azi, Cris astupa o gaură mare făcută de un copil în nisip.

– Ce faci? îl întreb eu.

– Astup, să nu se lovească cineva.

– Se face seară, cine mai vine acum la plajă?

– Mai vin tineri, noaptea.

• părinții se joacă cu copiii: tenis, palete, fotbal, în apă, fac castele de nisip, piscine, etc. După aceștia, urmează cei care se plimbă, care stau pe prosop de vorbă, care mănâncă, apoi cei care dorm, cei care citesc, iar la final, cei care stau pe telefon. Adică, 1% din toată lumea prezentă pe plajă.
• pe mulți dintre copii îi prinde ora prânzului pe plajă (poate și pentru că, uneori, soarele apare de după nori la ora 12, până atunci fiind înnorat și vânt) sub umbrelă și îmbrăcați
• nu se ascultă muzică pe plajă, nu se vorbește tare.
• un bărbat din 50 bea o bere la sticlă mică (33o ml)
• toată lumea se relaxează.

Știți că nu prea emit judecăți de valoare. Nu știu unde e mai bine.

Însă, simplul fapt că nu era nici o mamă care să se uite lung la mine și să mă analizeze din cap până-n picioare, de la manichiură la cât de ciufulit mi-e părul, îmi dă o stare mult mai bună, mă relaxează și simt că mi se respectă intimitatea într-un loc extrem de public.

Nimănui nu-i pasă ce scoți din sacoșă, ce îi spui soțului care și-a mai cumpărat o bere sau la câte grade îți ții copilul în soare.

Nu știu dacă mai puneați la îndoială, dar acum mie mie clar ca lumina zilei că:

– Pune-i maică o căciulă, că îl trage curentul!

Is made in România.

Sursa foto: aici

Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

** Cutia Pandorei, mi-am imaginat acest joc ca un prieten pe care nu îl avem lângă noi în momentul acela când ne-am dori, când am avea nevoie, să încurajeze femeile să se întâlnească mai des și să se ventileze, să aducă o vorbă bună în cuplu atunci când credem că nimic nu se mai poate face, să zâmbim și să ne amintim că nu suntem niciodată singure!