Cea mai frumoasă declarație de dragoste
Sunt doi ani de când i-am cunoscut. Au vârsta părinților mei, sunt portughezi, dar locuiesc în România. El a venit cu un proiect care s-a încheiat între timp. Apoi, și-a deschis o afacere pe cont propriu și sper să-i meargă bine. Pentru că merită, merită! Ea l-a urmat. La bine și la rău, nu?
În România
locuiesc într-un apartament cu două camere. El conduce un Logan, ea nu are mașină. El muncește 8 ore pe zi și ia prânzul întotdeauna acasă, cu soția. Ea îl așteaptă. Vorbește mult, îi este dor nespus de casa ei, de familie, de cafeaua pe care o bea la cafeneaua din colțul străzii din Porto.
– Mi-e dor Dina, de cafea și de un pastel de nata. Aici nu am nici o cafenea aproape.
Numai cine nu a fost în Portugalia nu știe cât iubesc portughezii să bea cafea cu pastel de nata, dimineața la cafenea. Ține de ei, de cultura lor, de sângele care le trece prin vene.
– Mi-e dor de copii, Dina, îmi spune ea, în timp ce luăm prânzul împreună.
Iar eu o văd pe mama în ochii ei albaștri.
– Mi-e dor de casa mea, de grădina mea.
– De ce nu mergeți acolo?
– Nu pot să-mi las soțul singur. Noi suntem unul. Mi-ar fi mult mai bine acolo. Dar nu pot pleca. Locul meu e lângă el.
În Portugalia
au o casă cu grădină interioară în Porto, iar una de vacanță între ocean și laguna de la Costa Nova. Conduc amândoi un Mercedes negru. Ne-au invitat la masă, într-o după amiază de vară la casa de vacanță. Este fabuloasă. Potrivită pentru o familie cu doi copii, construită acum mulți ani, dar bine izolată, cu gust și elegantă. Cu șemineu și bibliotecă impresionantă, cu grădină cu pomi fructiferi (portocali, lămâi) care duce departe până la lagună, cu etaj de unde se vede în zare oceanul, cu o bucătărie atât, dar atât de elegantă și modernă încât aș fi dormit pe aragaz de dragul ei.
Ne-au servit vită cu legume și salată. Vin roșu în pahare elegante și mousse de fructul pasiunii. El s-a ridicat și a pregătit cafeaua. Ea ne-a servit zahărul din zaharniță la culoarea ceștilor.
Baia miroase a flori naturale, iar gresia este impecabilă. Pe mâini te ștergi cu prosoape individuale pe care le pui într-un coș de nuiele așezat lângă chiuvetă.
– Mi-e tare dragă casa asta, îmi spune ea.
Iar eu o cred pe cuvânt.
Copiii
sunt departe. Au o fată care lucrează în Lisabona și un băiat în Anglia. Nu au nepoți.
– Când erau mai mici copiii făceam o vacanță în țară și următorul an vizitam o capitală. Am apucat să vizităm vreo 3 capitale, apoi copiii n-au mai vrut cu noi. Fiecare își dorea altceva. În timp am rămas doar noi doi. Singuri.
Cu ce-am plecat
– Andre, Beti, haideți cu mine sus, să vă dau ceva. Copiii aleargă pe scări fericiți. Se aud voci, râsete, Andre îi traduce lui Beti ce spune doamna.
După câteva minute se întorc amândoi cu câte o carte în mână.
Andre și-a ales una cu 100 de întrebări și răspunsuri pentru copii isteți. Beti și-a ales Lupul și cei 7 iezi.
I-am privit în ochi și le-am mulțumit. Din tot sufletul meu.
Pentru cea mai frumoasă lecție de educație oferită copiilor mei.
Pentru iubirea necondiționată unul față de celălalt.
Pentru modelul de viață primit cu care îmi voi continua drumul mai departe.
***Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana
Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)
