Cine rămânem când s-a închis lumina în social media?

Am fost săptămâna trecută la o întâlnire cu o tipă excepțională, face un fel de terapie cranio sacrală, dar pe mine mă ajută foarte mult atât în procesul de decondiționare pe care îl urmez, cât și în terapia pe care o fac cu cei care îmi solicită ajutorul.

Este exact acea persoană la care ajungi când chiar simți că nu mai știi direcția! Cel puțin în cazul meu, că ea zice același lucru despre mine :)

Partea interesantă, însă, la povestea aceasta e că ea îmi trimite tot felul de resurse pe whatsapp. Resurse care mie îmi schimbă, la modul concret, viața. Și la un moment dat îmi trimite un filmuleț în care vorbește o tipă. Mi-a plăcut enorm de mult, și ceea ce a spus, dar mai ales energia ei, calmitatea din glas.

Și am întrebat-o, cine este femeia din film.

Și mi-a zis:

– Nu știu, l-am primit de la cineva, nu știu cine este, dacă afli, anunță-mă și pe mine că eu nu am facebook.

Eu nu am facebook

Și acum îmi sună în minte cuvintele ei. Eu nu am facebook.

Atât de calmă, atât de liniștită, atât de împăcată. O femeie singură, la aproape 50 ani, frumoasă și super deșteaptă, echilibrată, plecată acum, în timp ce vorbesc în India să facă un curs pe care eu l-am făcut anul trecut on line, și care se ocupă cu o terapie destul de puțin cunoscută la nivel larg, și care, totuși, nu are nevoie de social media, nici să se promoveze, nici să se distreze.

N-am lăsat acest sentiment să treacă peste mine, neobservat.

Ce trezește atât de puternic în mine? M-am întrebat multe zile la rând.

Desigur, o dorință.

Dorința să fiu și eu liberă de social media. Pentru că oricât de greu ați crede, social media e un drog, e o dependență, iar pentru creatorii de conținut, care astăzi sunt milioane numai la noi în țară, e o presiune de a scrie, de a filma, de a posta mereu ceva care să atragă publicul larg.

Pe termen lung, această presiune va aduce un dezechilibru uriaș în ritmul firesc al vieții fiecăruia, în relația cu sine însuși și cu mediul social din jurul lui.

Social media afectează, dincolo de capacitatea de atenție, concentrare, identificare a valorilor personale, lucruri pe care le știm deja, și ritmul de viață al fiecăruia. Lucru pe care eu l-am conștientizat mult mai târziu, și abia după ce am început să studiez Human Design.

Eu eram cea care ani de zile, ani de zile, stăteam nopțile să scriu ca să am a doua zi la ora 9 fix articol pe blog. Eram în stare să-mi tai o mână și-un picior ca să am articol pe blog a doua zi la ora 9 fix. Nu 9 și 10, nu 9 fără 10. 9 fix. Că la ora aia stătea comunitatea mea online. Și acuma e la fel, doar că eu am învățat să-mi urmez propriul ritm ca să nu mor tânără cu articolele în brațe.

Nu de alta, dar eu nu vreau să scriu pentru facebook, ci să educ lumea să trăiască în echilibru, conștient.

Există în fiecare dintre noi conștiința propriului ritm al vieții. Unii dorm mai mult, alții mai puțin. Unii mănâncă la o oră, alții la altă oră. Unii scriu când simt, alții când au liber în program. Este totul despre un ritm propriul al vieții pe care noi îl trăim, de multe ori, inconștient. Abia când suntem scoși de pe frecvența noastră, ni se schimbă ritmul din cauza unor condiții externe nouă, începem să ne simțim diferit.

Știți când spunem: nu știu de ce, nu mă simt bine aici.

Ceva interferează cu propriul nostru ritm. Dacă am fost programați să facem totul în beneficiul altora sau trăim cu nevoia de a fi văzuți, de copii, de soț, de părinți, nici nu ne vom da seama că social media a devenit înlocuitorul unuia dintre ei: copilul care nu ne ascultă, soțul care e mereu la serviciu, părinții care sunt bătrâni și nu mai reușesc să ne arate iubirea sau poate nici n-au reușit vreodată.

Și atunci, trecem peste ritmul nostru firesc și ne facem una cu social media. Postăm orice, suferim din hate-uri dar nici măcar nu ne arătăm că ne doare, ceea ce este și mai grav, muncim la filmări, poate, poate ne vede și pe noi careva.

Mă uitam acum câteva luni la cineva care afirma că este recunoscător că i-a crescut contul de Insta cu nu știu câte sute, mii de persoane.

Iar eu nu înțelegeam care este ideea și ce-mi scapă.

Astăzi, am înțeles că nu e nici o idee filosofică.

Pur și simplu, unii oameni muncesc pentru a primi din exterior ceea ce (încă) nu pot primi din interior. Asta se numește creștere mecanică, postez mesaje pentru a amplifica o emoție și nu pentru a informa cu privire la gestionarea ei. Obiectiv atins pe termen ultra scurt că mâine emoția reapare și noi suntem în același loc.

Alții, reușesc să atragă în viața lor oamenii de care au nevoie ca să se susțină într-un proces continuu de dezvoltare care va duce viața la nivelul următor de evoluție. Asta se numește creștere organică, din interior, recunosc emoția și ofer informații și suport pentru a o gestiona corespunzător. Știți voi, satul de care este nevoie pentru a crește și nu doar pentru a ne ventila.

Întrebarea e: când se va închide lumina în social media, cine va supraviețui?

Sursa foto