Copiii trebuie să-și imagineze cum arată succesul
…a spus Oana Moraru vara trecută la un eveniment și care de-atunci îmi tot sună în minte.
Mi s-a părut că înglobează toate alegerile pe care le facem noi, ca părinte, pentru educația copiilor noștri.
Testul practic
Acum 2 săptămâni, Andre a susținut testarea psihosomatică de a intra la școală. L-am încurajat să repetăm anotimpurile, lunile corespunzătoare lor, să răspundă corect la ”dacă azi e joi, mâine ce zi este, dar ieri ce zi a fost?” și tot așa. Nu prea voia, era plictisit că la grădiniță tot asta repetă, dar el continua să nu le știe.
Și în timp ce-l tot stresam eu cu:
– În ce anotimp suntem?
– Dacă azi e miercuri, mâine ce zi este?
– Ce-ai mâncat azi? Dar ieri pe vremea asta?
iar el mă privea pierdut, mi-am amintit de cele spuse de Oana.
Copilul trebuie să-și imagineze cum arată succesul
Și am început să-i spun cum va fi la școală, că va avea uniformă galbenă, că va învăța literele și astfel va ști să citească. Am mers împreună și am vizitat școala, am văzut terenurile de fotbal care l-au atras cel mai mult și clasele de studiu. A fost fascinat de un acvariul uriaș din hol și de cantina unde va lua masa de prânz. De asemenea, l-a ajutat mult cantonamentul de fotbal din iarnă datorită colegilor lui care sunt toți la școală.
După testare, în drum spre ieșire mi-a spus fericit:
– Ai văzut că știu? Acuma, merg la școală!
Și a mers.
Copii au nevoie să-și imagineze succesul și trebuie ajutați să pună în imagine și emoție un termen atât de abstract.
Cum arată succesul pentru tine, ca părinte? Și cum arată pentru el?
Abia atunci când ideea de succes se va alinia la același nivel, vom putea spune că suntem pe aceeași lungime cu el.
Că nu de puține ori, descoperim mult prea târziu că ceea ce copilul nostru îți dorește sau își imaginează e complet diferit de ceea ce vizualizăm noi, trecând totul printr-un filtru propriu, conectat la propriile noastre experiențe de viață.
Pe 25 și 26 martie au loc 2 evenimente cu Oana Moraru.
Pe 25 martie va fi conferința despre Copiii între 6-12 ani, anii formativi, în care se va discuta despre relația copilului școală – familie.
Pe 26 martie va fi conferința despre Copii între 0-6 ani, anii de grație, în care se va discuta despre cei mai importanți ani în dezvoltarea copiilor, fundamentul unui viitor adult de succes.
Fiecare conferință durează aproximativ 8 ore, 9.30-17.00, cu pauze de cafea și prânz și va avea loc la Hotel Radisson Blu.
Costul este de 420 lei/ eveniment.
Pentru primii 10 doritori care lasă un comentariu la această postare ofer 25% reducere la ambele evenimente. Astfel, costul biletului va fi de 300 lei.
Pentru înscriere, aștept comentariu la acest articol cu numele și evenimentul la care doriți să participați.
Primul venit, primul servit.
De asemenea, mai există o reducere de grup, la 3 persoane înscrise primiți o invitație cadou pentru un cadru didactic.
Ne vedem acolo!
Buna. Si eu am ascultat-o pe Oana doar15-20 min la o inregistrare de la un eveniment si mi-a placut mult. Sunt Alina Nicolescu si as vrea sa particip la evenimentul de pe 26 martie, Anii de gratie 0-6 ani. Multumim mult Dina!
Buna, Alina. Iti confirm participarea si iti voi trimite in curand un email cu detaliile. Ne vedem acolo.
Cu mare drag.
Buna, Dina! Am participat deja la conferinta Copiii intre 0 – 6 ani, Anii de gratie si doresc sa particip si la conferinta Copiii intre 6 – 12 ani, anii formativi. Iti multumesc si-astept detalii!
Buna, Ancuta. Sigur, mi-am notat datele tale, voi trimite un email zilele acestea cu detalii. Multumesc si eu.
Fiica mea a dat testarea anul trecut. In timpul testarii avea 4 ani si 8 luni. Sotul meu a tinut mortis sa mearga on clasa 0. Eu nu am fost de acord cu asta, insa am fost de acord sa dea testul. In final nu a mers la scoala. Povestesc asta pentru a arata contextul in care a dat testarea. Cu toate acestea, am sustinut-o in efortul ei pentru a trece evaluarea. Nu am repetat nimic, nici culori, nici pozitionari, nici anotimpuri, nici zilele saptamanii, etc. I-am spus doar ca in urmatoarea zi va fi o testare pe care o dau doar copiii destepti, ca eu sunt convinsa ca ea va lua testarea pentru ca e desteapta si doar copiii destepti dau testarea, ca eu am incredere maxima in ea si ca orice va fi intrebata ea va sti sa raspunda. I-am mai spus ca i se vor pune intrebari despre divere lucruri, asa cum o fac eu sau educatoarea si ea sa raspunda asa cum crede ea ca e mai bine exact cum mi-ar da mie sau educatoatei raspunsul. Ca este nevoie ca in seara aceea sa doarma bine si sa fie odihnita pentru ca a doua zi sa aiba putere sa treaca testul. Si indiferent de rezultat ea pentru mine e cel mai destept copil din lume si o iubesc la maxim. Rezultatul? La 4 ani si 8 luni a luat testul fara cel mai mic efort. I-am spus ca sunt foarte mandra de rezultatul pe care l-a obtinut si ca eu stiam ca asa va fi, dar ca orice rezultat ar fi fost, pentru mine ea este cea mai desteapta. Si asa si este.
Fix asa mi-ar fi placut sa fac si eu. Sincer! M-am trezit la un moment dat ca repet anotimpurile alea aiurea-n tramvai ca oricum cu testarea luata sau nu, tot copilul meu minunat ramane. Uite-asa mi se intuneca judecata… Felicitari!Eu o iau ca pe o lectie. Multumesc!