Cu cât puterea e mai mare, cu atât e nevoie de mai mult timp să germineze
Nu știu dacă există această vorbă consemnată pe undeva de cineva, dar sigur e adevărat când spunem: cu cât puterea e mai mare, cu atât e nevoie de mai mult timp să germineze.
Exemplul cel mai simplu este sămânța de tisă, un conifer, care este aproape identică în dimensiune cu sămânța de floarea soarelui. Pe când florii soarelui îi ia câteva luni să ajungă la maturitate, tisei îi ia aproximativ 10 ani să ajungă la aceeași dimensiune datorită profunzimii și complexității procesului și ritmului ei. Acest lucru, însă, o va ajuta să trăiască aproximativ 500 ani, comparativ cu floarea soarelui de numai un anotimp. (sursă: Cheile Genelor)
Același lucru putem spune și despre ideile și acțiunile noastre.
Mă uitam zilele trecute la copiii mei cum își făceau temele. Citeau instant cerința, uneori chiar săreau peste ea, într-o fracțiune de secundă se uitau pe diagonală la exercițiu și apoi:
– Mami, mă ajuți?
– Mami, eu nu înțeleg exercițiul ăsta!
– Mami, eu asta nu am făcut la școală!
De mult am încetat să mă mai întreb dacă e pe undeva vina mea. Nu e.
Este societatea în care trăim. Totul e pe repede înainte. Vrem acum, în acest moment, totul. Și casă, și mașină, și omul potrivit lângă noi, și mâncare bună și proiectele să funcționeze și bani mulți în cont și vacanțe relaxante. Totul, acum!
Avem senzația că nu mai avem timp de pierdut. Iar rădăcina acestei stări este însăși stresul care apare atunci când avem impresia că timpul trece prea repede și nu mai apucăm să facem tot ce ne dorim.
Stresul este fundamental o presiune colectivă și nu personală.
Vrem să facem ce vedem la alții că fac. Copiii noștri se grăbesc pentru că alții sunt deja pe youtube, colegii lor se joacă pe jocuri video și ei încă își mai fac temele.
Din perspectiva lor, timpul cu făcutul temelor este um timp pierdut. Când, în realitate, este un timp de germinare pentru a-i ajuta să ajungă la maturitate.
Fac interviuri pentru locurile de muncă pe care le am disponibile. Tineri fără nici un fel de experiență cer salarii pentru ceea ce ar putea să facă. Dar nu știm nici dacă pot, nici dacă vor, nici dacă le iese.
Păi hai să facem un training, să vedem dacă îți place și apoi, vedem dacă salariul cerut reflectă valoarea pe care o poți aduce în afacerea mea.
– Așa nu, că eu vreau acum vacanță! primesc răspuns. Acum vreau mașină, acum vreau casă. Colegul meu primește nu știu cât, vreau și eu la fel!
Acum nu se poate! Acum e momentul de a sădi sămânța și de a lăsa procesul să curgă, în ritmul lui.
O expresie care nu mai intră în mentalitatea societății de azi.
Mai plusează și pandemia și războiul care ne face să credem că nu mai știm ziua de mâine și mai bine să o trăim pe asta de acum cât mai bine.
Adevărat.
Să știi să te bucuri de moment, dar să ai motivul pentru care să te bucuri.
Că dacă tot alergi de dragul de a trăi momentul, rămâi cu alergatul pentru că momentul e și el o sămânță cu propriul lui proces de germinare.
Toată lumea știe că după un hău vine și-un deal. E și război, e și pandemie, au mai fost, or să mai fie, dar mai și trec.
Important e să semănăm azi sămânța și să avem răbdare să crească, să-i dăm timp să crească ca să poată trăi apoi 500 de ani precum arborele de tisa.
Sunt conștientă că nu putem schimba cadrele la film să se miște mai încet, nici fără Instagram sau Tik -Tok unde toate se întâmplă cu viteza luminii nu se mai poate trăi.
Trăim în secolul vitezei și asta e o realitate.
Dar e nevoie să fim conștienți și să transmitem copiilor noștri că lucrurile cu adevărat importante și care ne vor schimba viața pe viitor au nevoie de timpul lor de germinare.
A fi sănătos și a trăi în corpul tău bine, fără dureri și suferință fizică implică un stil de viață sănătos timpuriu. Nu poți să te aștepți că azi te vei opri din fumat și mâine vei scăpa cu ambii plămâni sănătoși.
Sau că de azi ești fericit și de mâine nu te mai doare sufletul.
Că de azi mergi la terapie și de mâine ești vindecat emoțional.
Că de azi citești și de mâine cunoști toate capitalele lumii.
Că azi construiești o casă și de mâine câștigi de pe urma ei.
Că de azi investești într-o afacere și că de mâine e pe profit.
Că de azi ai blog și de mâine te întreții din el.
Că de azi te uiți pe youtube și de mâine ești și tu youtuber.
Că azi ai salvat pe cineva de la înec și de mâine ești salvamar.
Absolut toate astea și toate ideile, dorințele, proiectele, oamenii înșiși care schimbă fundamental viața noastră și a celor din jur implică să respecți timpul fiecăruia de germinare.
Și eu, la rândul meu, am înțeles târziu asta. Mi-am dorit mereu să scriu o carte și când am lansat-o acum 2 ani pe prima mi s-a părut că mi-am ratat timpul. Scriitorii adevărați lansează la 20 ani îmi tot spuneam eu.
Dar a venit sora mea care mi-a spus:
– Tudor Arghezi a scris prima carte de poezii la 47 ani. La 38 tu ești tânără.
Iar adevărul e că dacă scriam Destin de mamă la 20 ani nu ar fi fost nimic din ce-a ieșit pentru că nu eram mamă, nu aveam experiența necesară, nu aveam informația pe care să o transmit.
Fiecare dintre noi când ne naștem deținem propria noastră sământă pentru viitor. Fiecare dintre copiii noștri au propriul ritm de dezvoltare.
Lucrul cel mai bun pe care îl putem face este să îi lăsăm și să ne lăsăm să germinăm în ritmul nostru.
Să trăim în echilibru și să trasăm limite sănătoase copiilor noștri, cu încredere în viața care le curge prin vene.
Fără stres că cel din fața noastră are mai mult, că are note mai bune, fără teama că mâine am pierdut trenul și doar azi e șansa noastră.
Ci cu răbdare, încredere și speranță.
Că toate care ne sunt, ne sunt de folos.
Acum și aici.
