Cea mai mare împlinire de la ediția de anul acesta a fost că le-am citit fetelor în Tarot și credeți-mă pe cuvânt că nu e bucurie mai mare când auzi:
– Nu am ceva exact în minte despre ce să-mi dai!
Iar apoi,
– Aaa, da, chiar asta mă preocupă acum!
E ca și cum ai trăit toată viața cu o mască pe față, iar acum, în final, poți respira liber. Îți dai voie să respiri liber!
Vorbesc de mine, că eu mi-am negat potențialul în condițiile în care nu e nimic mai prețios pentru mine în viață să-i văd pe cei din jurul meu cum își împlinesc potențialul.
Dar, v-am mai spus eu pe aici, e mai ușor să te arunci în ceilalți când în tine sufletul doare. În schimb, e o scăpare temporară. Durerea vine și se vrea văzută și asumată.
Apoi, vine vindecarea :)
Despre care am vorbit tot acum, cu invitata noastră Cristina Trepcea care ne-a introdus atât de frumos în tematica rolurilor femeii și cum e nevoie să le echilibrăm ca să ne fie nouă bine, și mai apoi, celor din jur.
Iar găsirea acestui echilibru începe cu răspunsul la o singură întrebare:
Ce vreau?
De la relația cu mine? De la relația cu partenerul? De la relația cu copiii? De la relația cu părinții?
Cred cu tărie că atunci când avem claritate asupra lucrurilor care ni se întâmplă în jur, prindem curaj și determinare să le modelăm în beneficiul nostru.
Și mai cred ceva, și să nu care cumva să vă aud altfel: când ceri Universului lucruri clare, pregătește-le să primești cu brațele deschise!
Am fost peste 20 de femei care am confirmat același lucru.
Iar eu vă pot face o listă foarte lungă cu toate cele care mi se leagă în momentul în care le cer asumat și cu încredere că asta vreau!
Dar știm ce vrem?
Mulțumim pentru susținere: Eisberg România,4Colours și Alexandra Stoica.