Cum ajutăm copilul să se acomodeze la începutul școlii
Stăteam de vorbă aseară cu Beti, înainte să ne culcăm și îmi spune:
– Când o să înceapă școala, iar o să-mi vină să plâng.
– Iubirea mea, păi de ce să plângi, iar? Ai trecut deja prin clasa 0, știi cum e, ai aceeași învățătoare, aceiași colegi.
– Știu, mami, dar mi se face dor de tine și-mi vine să plâng. Și încerc să mă liniștesc, dar uneori nu reușesc.
Cred că am intrat în perioada revelațiilor la copii.
De fiecare dată când am câte o discuție cu ei, descopăr cu uimire cât de maturi sunt în gândire și cât de bine știu să-și exprime emoțiile. Doamne, numai pentru atât și sunt recunoscătoare pentru că sunt mamă!
– Iubita mea, dar tu știi că e bine să ne fie dor, că atunci când ne revedem ne bucurăm mai mult de prezența celuilalt.
– Dar sunt atâtea ore fără tine….
– Există ceva ce aș putea face să te ajut, să nu mai plângi?
– Să mă calmezi înainte. Copiii care plâng au nevoie să fie calmați, dacă vin cu mama, de mama lor, dacă mama trebuie să plece la serviciu, de doamnele de la grădiniță sau de la școală.
Am rămas câteva minute în liniște de parcă cineva tocmai îmi îndeplinise un vis și încă nu-mi venea să cred că e real. După atâția ani, mulți ani, în care m-am întrebat continuu: oare ce să mai fac să nu mai plângă?, greșesc cu ceva?, oare fac bine, oare fac rău? am primit, în final, răspunsul.
Copiii au nevoie să fie calmați. Cu blândețe, că încă nu am văzut ființă umană să fie calmată cu palme la fund și țipete în urechi. E o contradicție în termeni și în comportament.
Dacă vrei un copil calm, trebuie să te comporți calm. Calm și ferm.
Este cea mai simplă lecție de părințeală și drumul cel mai scurt către înțelegerea copilului.
– Și tu crezi că eu te-am liniștit toți anii ăștia în care ai plâns? am întrebat-o cu inima bătându-mi tare ca la examenul de bacalaureat în care mi se decidea viitorul pentru totdeauna.
Aveam nevoie de această confirmare. Voiam să văd cum arăt în ochii copilului meu. Nu pentru a mă supăra, ci din contră, pentru a înțelege dacă e nevoie de ceva în plus.
– Stai să mă gândesc, mi-a răspuns ea hotărât, iar eu am lăsat-o cu emoție să-și amintească. Da, a continuat ea, m-ai liniștit.
Dacă era un trofeu pentru cea mai fericită mamă de pe planetă, acesta mergea sigur la mine! Nu cred că e ceva mai înălțător pentru o mamă să audă din gura copilului ei, dincolo de ești cea mai rea mamă că nu-mi dai tabletă sau a treia înghețată în zi,
– Mami, m-ai liniștit de câte ori plângeam la grădi!
Și nu cred să fie ceva mai înălțător pentru doamnele de la grădiniță sau de la școală să știe că pot transforma destinul unui copil și viața unei mame printr-o îmbrățișare și-o vorbă blândă copilului ce îi este dor de părinții lui.
** Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi,
precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a
găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana
Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)
*** Cutia Pandorei, jocul pe care mi l-am imaginat ca o cutie specială de bijuterii unde ne strângem cele mai intime momente.
Pandora este prima femeie de pe Pământ creată de zei despre care se spune că din curiozitate a dat drumul în lume tuturor relelor rămânând Speranța ca ultimă redută înainte de finalul călătoriei omului prin viață.
Celebra Pandora alături de Cutia ei ne spune, însă, prin povestea ei, că firul vieții se împletește
din lecțiile pe care ni le luăm în cele mai neașteptate și provocatoare situații. Și că niciodată nu suntem singuri!
Rămâne lângă noi mereu Speranța că până la urmă femeia va fi înțeleasă, iar bărbatul va duce gunoiul.
