Cum îi ajutăm pe copii să nu mai mintă?
Ori că vorbim de un copil preșcolar care minte că nu el l-a mușcat pe colegul de bancă, ori de un școlar care minte că și-a facut tema sau un adolescent că a ajuns înainte de 12 noaptea acasă când noi l-am auzit intrând după 2 dimineața în casă, minciuna spusă de copiii noștri este extrem de enervantă și ne ridică mereu întrebarea:
– Oare e de moment sau copilul meu va deveni un mincinos patologic?
Ca să putem primi un răspuns care să ne ajute să facem pace cu capul nostru, e nevoie înainte de toate să înțelegem
De ce mint copiii?
În fața oricărei minciuni e nevoie să stăm câteva minute și să analizăm ce-a vrut de fapt copilul? Care e rădăcina minciunii? De ce a mințit și unde vrea să ajungă cu asta?
Acțiunea cea mai la îndemână este să ne supărăm și să ne pedepsim copilul. Dar, cum probabil știți deja, aceasta e doar o rezolvare de moment. Cu cât soluțiile sunt mai bine gândite, cu atât dau rezultate mai bune pe termen lung.
În general, copiii mint pentru că vor să primească ceva ce își doresc foarte mult, vor să evite o consecință sau nu vor să facă ceva ce li s-a cerut.
Dar, în mod specific, există și alte motive mai ascunse pentru care copiii mint:
1. Să testeze un comportament nou. La vârsta la care încep să înțeleagă că există și alt tip de comportament, minciuna le stârnește curiozitatea: oare ce se întâmplă dacă nu spun adevărul? Îmi amintesc de Beti acum câțiva ani când lua acadele pe furiș, nici măcar nu le mânca, ci doar își testa capacitatea de a minți că nu ea este făptașul.
Iar eu o întrebam unde sunt, iar ea atât de senină îmi spunea că nu știe. Atunci am văzut pentru prima dată cum un copil chiar nu are capacitatea de a înțelege că a minți este greșit, ba din contră, că i se pare chiar amuzant.
2. Să își dezvolte încrederea în sine. Copiii care au nivelul scăzut de încredere în sine aleg să mintă pentru că astfel simt să fie bine văzuți de cei din jur. ”Am dat 3 goluri astăzi la meci!”, spune micul fotbalist, când în realitate n-a fost nici unul.
3. Să evite să fie în centrul atenției. Copiii anxioși sau depresivi tind să mintă ca să nu-i îngrijoreze pe ceilalți. Un copil își poate minți părinții că e totul bine la școală doar ca să evite să-și vadă părinții preocupați, chiar dacă este victima unei acțiuni de bullying.
4. Vorbesc înainte să gândească. Copiii mai agitați sau impulsivi au tendința să răspundă înainte ca mintea să reușească să proceseze întreaga informație: care este întrebarea? Care este răspunsul? Dacă mint, ce se întâmplă? Iar, uneori, în agitația lor, se întâmplă să uite ce au făcut și din grabă, răspund printr-o minciună.
5. Minciunile albe. Sunt considerate acele minciuni inofensive pe care alegem să le spunem ca să nu îi facem pe cei din jur să se simtă rău. De exemplu, când o colegă ne întreabă cum îi stă cu noua coafură, iar noi îi spunem că bine pentru a nu o face să se simtă rău, chiar dacă avem o altă opinie. Copiii sunt foarte fini observatori, și cu cât folosim mai des astfel de minciuni albe, cu atât îi încurajăm și pe ei să se folosească de minciuni ori de câte ori aleg să se simtă bine, în detrimentul adevărului.
Acum că ne-am familiarizat cu motivele pentru care copiii aleg să mintă, haideți să vedem
Cum ne putem ajuta copiii să nu mai mintă?
1. Ne menținem calmul și comunicăm asertiv.
Odată ce vom începe să țipăm la copil și să ne pierdem cu firea, putem fi convinși că nici un copil nu va alege să spună adevărul data viitoare, ci din contră, va încerca să mintă și mai bine de teamă să nu fie descoperit. Explicația e simplă: un părinte furios transmite teamă și nu cum am crede noi, încredere. Cu cât suntem mai nervoși în fața unei minciuni, cu atât copilul se va speria mai tare și va alege ca data viitoare să ascundă adevărul.
În schimb, dacă ne păstrăm calmul și discutăm cu copilul urmările unui astfel de comportament, avem toate șansele să rezolvăm problema minciunii pe viitor.
Comunicarea se face cu empatie și blândețe și mai puțin prin a da lecții de viață pe care copilul oricum nu le va înțelege așa cum ar face-o un adult.
Cum crezi că s-ar simți mami dacă tati ar minți-o că a cumpărat pâine și descopeream la cină că a mințit-o? Ce crezi că s-ar putea întâmpla dacă o minți pe doamna învățătoare? Sau dacă mami îl minte pe domnul polițist când acesta îi cere actele la control? Sunt întrebări care îl ajută pe copil să înțeleagă emoțional impactul unei minciuni în viața de zi cu zi și urmările ei.
2. Evităm să sugerăm minciuna.
Dacă observăm camera copilului foarte dezordonată, întrebarea nu este: Ți-ai făcut curat în cameră? pentru a-i da ocazia copilului să mintă când este evident care este răspunsul. Întrebarea corectă este: Văd că nu ți-ai făcut nici de data asta curat în cameră, hai să găsim împreună o regulă ca să fie camera ta ordonată.
Sau, vedem că școlarul nostru nu s-a apucat încă să-și facă temele. Întrebarea nu este: ți-ai făcut temele? când toată lumea știe deja răspunsul. Întrebarea corectă este: Care e planul tău pentru astăzi de a-ți face temele?
3. Căutăm adevărul dincolo de minciună.
Când știm clar că tocmai ni s-a răspuns printr-o minciună, comportamentul potrivit este să ne asumăm rolul de părinte și de autoritate care își cunoaște copilul și NU care pune la îndoială cele spuse de copil. Astfel, atunci când stăm în fața unei minciuni, răspunsul este: Simt că povestea ta nu este pe întregime adevărată. Poate că ți-e teamă să spui adevărul. Hai să vedem ce te-ar ajuta să fii sincer cu mine?
4. Celebrează sinceritatea.
Chiar dacă ne-a spart ceașca preferată de cafea, dacă a recunoscut apreciem sinceritatea: Chiar dacă îmi pare tare rău după ceașca mea, mă bucur tare mult că ai fost sincer cu mine și că ți-ai asumat greșeala!
Îmi amintesc că acum cîțiva ani, era Beti mică și se juca de-a bucătăreasa cu niște farfurii. Iar la un moment dat a dat peste o vază care mie îmi plăcea tare mult și a spart-o. Nu a mințit că eram eu acolo, dar întâmplarea face parte din aceeași poveste pentru că în ciuda faptului că m-am supărat foarte tare, nu pe ea, ci pe situație, am stat să îi explic de ce nu ar fi trebuit să se cațere până la vază că uite ce se poate întâmpla și de atunci înainte a devenit atât de atentă cu lucrurile fragile că nici nu aș fi crezut.
5. Dacă am da timpul înapoi, ce ai alege să faci?
Chiar dacă este imposibil să facem timpul să se întoarcă, este important să ajutăm copilul să își imagineze cum ar fi fost dacă ar fi spus adevărul.
”Acum că știi toate câte se pot întâmpla dacă minți, ce ai face diferit dacă am putea da timpul înapoi? ”
Și mai mult decât atât, ”există vreo variantă să rezolvăm lucrurile acum?”
Știți că sunt adepta de a primi în viața noastră toate provocările și să scoatem din ele lecțiile cele mai bogate pentru viitor. Minciuna este una dintre ele.
Ce putem face ca data viitoare să nu mai trecem prin povestea asta și cum putem rezolva greșeala de acum?
Abia atunci când copilul înțelege că există o repercusiune a faptelor noastre, învață cu adevărat din propriile greșeli.
6. Diferențiem persoana de comportament.
Aceasta este o regulă care ar trebui aplicata de toată lumea, în orice situație. Separăm omul de comportament. Iar iubirea și respectul este necondiționat.
Copilul nostru trebuie să știe că este iubit indiferent de faptele lui, pentru că orice comportament se poate corecta cu iubire și blândețe!
7. Suntem un exemplu viu pentru copilul nostru.
Cred că cea mai frumoasă lecție de educație pe tema minciunii este atunci când vine părintele acasă și povestește în familie:
– Astăzi am făcut o greșeală într-un email pe care l-am trimis la un client. Dar pentru că m-am dus la șeful meu și i-am spus ce s-a întâmplat, am reușit să corectez la timp greșeala.
Indiferent cât le vom vorbi și cât le vom explica, copiii învață cel mai ușor din exemplu propriu.
Când părinții își arată propria vulnerabilitate, copiii își vor accepta propria vulnerabilitate și își vor asuma greșelile.
8. Îl ajutăm pe copil să nu mai mintă.
Pentru că am vorbit la începutul articolului despre motivele pentru care un copil minte, este important să identificăm în rolul nostru de părinte dacă putem evita pe viitor o posibilă minciună. Dacă copilul minte pentru că își dorește foarte mult ceva, este important să vedem cum îl putem determina să ajungă să primească acel ceva. Dacă copilul minte pentru că are lipsă de încredere în forțele proprii, atunci e benefic să cerem ajutorul unul specialist care să ne ajute să rezolvăm această situație. O minciună aparent inofensivă poate ascunde dureri care stau numai în puterea noastră de părinte să le găsim soluție.
9. Suntem omul lui de bază.
Și ne reasigurăm de fiecare dată copilul că va fi în siguranță dacă va spune adevărul. Nimic rău nu i se va întâmpla, ba din contră, părinții îl vor iubi la fel de mult pentru că minciuna face parte din viața noastră, iar datoria noastră este să o corectăm.
Și în nici un caz să fugim de ea.
Minciuna are rolul ei în viața noastră. Ne oferă lecția încrederii în noi înșine, acceptarea imperfecțiunilor, iubirea necondiționată, oprtunitatea de a fi mai buni, mai calmi, mai flexibili.
Ceea ce nu ar trebui să facem niciodată ca părinți în fața minciunii:
1. să nu etichetăm: cu cât un copil se simte mai mincinos, cu atât își va asuma rolul și nu va mai face nici une fort să și-l schimbe. Eu oricum sunt considerat un mincinos, va spune el, ce rost mai are să demonstrez contrariul?
2. să minimalizăm minciuna: oricât de inofensivă ar părea la început, până la urmă, copiii încep să mintă de la vârste fragede, inofensiv, dar atunci se pun bazele unei relații de încredere și se construiește caracterul unui copil asumat și încrezător.
Acești pași mă ajută pe mine să mențin o relație de încredere cu copiii mei. Nu e întotdeauna simplu, minciuna mă provoacă de fiecare dată mai mult ca orice, și de multe ori mă întorc la acești pași ca să mi-i reamintesc și să-i aplic.
E nevoie de multă răbdare și încredere că vom reuși.
Dar ce nu face un părinte pentru copilul lui?
Să fie cu folos!
