Pe culmile succesului. Greu e să-l atingi sau mai greu e să-l menții?
Se spune că greu nu este să atingi succesul, greu e să-l menții.
Așa o fi pentru cel care a scris treaba asta, dar în cazul meu nu se aplică. Pentru mine a fost mai greu să ating succesul, mai ușor îmi este acum să-l mențin.
Dar să nu credeți că vorbesc direct de pe un iaht din Hawaii, cu maseur personal și cupa plină cu șampanie din aia bună.
Ba din contră, vă scriu de la masa din bucătărie, unde am mâncat toată dimineața fructe, iar la prânz, o porție măricică de noodles cu carne de pui. La gustare mai servesc o tură de fructe, iar seara legume.
Și astfel, după 4 luni de reformatare mentală a întregului program de operare pe tema alimentație, am ajuns de la ceea ce am avut toată viața 63-64 kg să ajung la 59 și să mă mențin fără nici un efort.
Se poate așa ceva?
Orice se poate, dacă mă întrebați pe mine. Pe cuvânt de om care-și testează mereu limitele mentale, nu există nimic care să ne stea împotriva voinței și dezvoltării noastre. Absolut nimic.
În afară de creierul nostru. Care trebuie formatat de câte ori simțim că nu este în echilibru cu inima.
Când mi-am propus ca obiectiv ca în 3 luni să scap de celulită și să-mi creez meniuri care să-mi ofere energie și să nu cad leșinată, la mijlocul zilei fără chef să ridic o scamă de pe jos, mi s-a părut cel puțin imposibil să le ating. Auzeam o voce din capul meu care îmi repeta întruna:
– Tu ești bine la 64 de kg, de ce vrei să slăbești, pentru ce vrei să mănânci mai sănătos, tu oricum mănânci sănătos, la ce atâta efort, stai liniștită și dormi până la 8, de ce să te trezești la 7 ca să faci sport, uite ce bine arăți, e vacanță, de ce te obosești atâta….bla, bla, bla, bla…
Deci, nu-i mai tăcea gura la creierul ăsta!
De aia e așa greu drumul transformării, a reprogramării mentale. Că se aude mereu această voce care îți vrea binele, dar uneori binele lui nu e și binele în care crezi tu. Și trebuie să mai găsești câțiva oameni care să creadă în binele tău ca să-ți faci drumul transformării mai ușor.
Așa că, m-am trezit zi de zi la 7 ca să fac sport, am mâncat fructe dimineața când nu aveam chef decât de cafea, am mâncat doar legume seara chiar dacă meniul era cu pește, am renunțat la prosecco-ul de ”noapte bună, copii, mami are treabă în bucătărie”, și-am dat-o pe semințe crude. Trei luni, atât mi-a luat, trei luni de muncă intensivă ca să fiu astăzi persoana aceea la care doar visam.
Când s-a terminat perioada, a venit vacanța și am plecat 3 săptămâni în Portugalia de unde m-am întors cu fix 500 g în plus.
– Cum ai reușit să te menții? m-a întrebat toată lumea. Nu ai mâncat?
Ba chiar am mâncat. De toate, la toate orele. M-a prins ora 23 mâncând rodizio, acel tip de restaurant unde mănânci până nu mai poți cărnuri de toate felurile. Am băut prosecco de câte ori am avut ocazia, am mâncat pâine cu unt, pastel de nata, Bolo de Berlim (o gogoașă prăjită în baie de ulei), cartofi prăjiți, chips-uri. Într-un cuvânt, absolut de toate.
Și totuși, cum am reușit să mă mențin?
Lista cu pașii e scurtă și foarte simplă.
La final de 3 luni de efort constant și atins succesul, am învățat un singur lucru cel mai important care concentrează absolut toate deciziile pe care le luăm în viață, la modul general: am învățat să-mi ascult corpul.
Să MĂ ascult.
V-am zis că e simplu. E nevoie doar de răbdare cu tine ca să te auzi.
Adică, dacă într-o dimineață corpul meu îmi cerea pâine cu unt, asta mâncam chiar dacă m-am lăsat de lactate de acum 4 luni.
Și a doua zi, la fel. A treia zi, mă întorceam la regulile de bază: dimineața doar fructe și doar fructe mâncam timp de o săptămână.
Dacă noaptea la 11 eram în oraș să mănânc fripturi, asta mâncam și beam și vin ca să fie distracția completă. Asumat și fără teamă că mâine am un kg în plus. Aleg să mă simt bine atâta timp cât atmosfera o cere.
A doua zi, o dădeam iar pe legume seara.
Când eram acasă și parcă aveam chef de niște crănțănele, stăteam cu mine și mă analizam: chiar am nevoie de asta sau e doar un obicei pe care îl reiau în viața mea de dragul vremurilor apuse?
Problema cu trecutul și pusul deoparte a obiceiurilor negative e că dacă nu suntem atenți, ele pot reveni oricând în viața noastră, în momentele de sensibilitate. Fie că ne este prea bine sau prea rău.
Ca răspuns universal valabil: corpul ne cere crănțănele ori când nu am mâncat suficient, ori când starea pe care o avem ne induce această nevoie. E important să înțelegem unde ne găsim ca să luăm decizia potrivită. Dacă ne uităm la film, să vină toate crănțănelele la noi! Dacă am dat iama și ieri și alaltăieri în punga de chips-uri, poate n-ar fi rău să ne abținem de data asta.
Dacă ne este foame, stați cu voi și vedeți ce vă cere corpul. Crănțănelele sunt rezultatul la o nevoie emoțională: suntem obosiți, stresați, nervoși, triști, dacă ne este foame, corpul nostru vrea mâncare serioasă, nu din pungă.
Odată ce obiceiurile sănătoase și sportul zilnic au suprascris obiceiurile vechi de a mânca orice, la orice oră și de a sta în fața ecranului non stop la filme, cea mai grea și provocatoare parte a fost făcută. Ne găsim pe drumul succesului.
Acum, vine menținerea.
Puterea interioară de a te menține în echilibru și de a-ți aminti mereu că te-ai lăsat de chips-uri, unt și pâine acum 3 luni. Ca fumătorul acela care o dată ce a zis că nu mai fumează, păi nu mai fumează. Nici peste o zi, nici peste 3, nici peste o lună.
Nu e magie, e voință, putere interioară, încredere în forțele proprii, determinare, iubire de sine, stare de bine.
Împlinire.
Este despre a pune o variantă trecută de-a ta în spate, o imagine care nu te mai reprezintă sau nu ar trebui să o mai facă dacă ești asumat, este despre a te privi în fiecare zi în oglindă și a-ți spune:
– Ești omul pe care-l iubesc cel mai mult! Acum și aici!
