De câte perechi de încălțăminte are nevoie un copil ca să fie fericit?
Nu mai pot să văd poze pe Facebook cu copii care-și afișează încălțămintea de Moș Nicolae pe două rânduri.
Nu știu ce se întâmplă în viața voastră virtuală, dar a mea a fost invadată zilele trecute de copii care au câte 7-8 perechi de cizme și ghete de iarnă pe care și le-au aranjat frumos pentru poza de pe Facebook, în așteptarea Moșului.
Fericirea nu este direct proporțională cu marca mașinii din garaj și numărul de rochii din dulap
Asta îmi aduce aminte, cu aceeași tristețe, de Petrecerea de Halloween din cartierul de unde ne-am mutat de curând, unde copii care puteau avea tot ce visau cu o seară înainte se alergau, se îmbrânceau, cădeau, se loveau pentru câteva bomboane și-o ciocolată împărțite de vecini.
Care e logica din spatele acestui comportament? Copilul nu e fericit cu 2 perechi de încălțăminte de iarnă pe care oricum o schimbă la anul că îi rămâne sigur mică? Nu mai dă randament la școală, nu se odihnesc bine sau nu le priește mâncarea de mazăre cu carne pentru că nu au cizme și pe roz și pe verde și pe albastru? Și UGG și ne-UGG?
Da, știu, n-ar trebui să-mi pese ce fac alții cu banii și cu copiii lor. Așa e. N-ar trebui, dar nici nu mi-ar plăcea să aud după aceea cum ne plângem că școlile sunt neprietenoase cu copiii, că există bullying pe considerente financiare, că nu se acomodează la grădiniță, și nici la a doua sau la a treia, că toată lumea are ceva cu copilul, că adolescenții sunt crizați, că vor de toate și nimeni nu le mai intră în voie, că nu se mulțumesc cu ce au, că vor Balenciaga de șdemii de lei când sunt la vârsta să-și câștige singuri traiul, că trăiesc pe spinarea părinților până la adânci bătrâneți și încă un minut după.
Suntem o generație a exceselor. De orice tip.
Mâncăm prea mult, cheltuim prea mult, ne dorim prea mult.
Suntem o generație a traumelor copilăriei. Și abia acum, plăpând, unii dintre noi încercăm să ne mai revenim. Foarte puțini dintre noi comparativ cu durerile emoționale pe care le ducem în cârcă.
Copiii care n-au avut încălțăminte sau au avut prea multă, azi au zeci de perechi, pe membru de familie.
Copiii care n-au avut ce mânca sau au avut de toate, azi cumpără alimente în neștire, aruncând jumătate la gunoi.
Copiii care n-au avut părinți prezenți sau au fost prea autoritari, azi nu cunosc sensul cuvântului limită la copii.
Copiii care n-au avut haine sau au avut prea multe, azi au dulapul plin cu tot cu etichete pe ele.
Excesele se moștenesc din părinte-n copil.
Iar societatea nu face nimic altceva decât să pluseze cu toate armele.
All-in
Luați de toate, mall-urile sunt pline, magazinele vomită de jucării și haine, părinții extenuați aleargă să cumpere fericirea copiilor în pachete aurite.
Vor expira și astea, cam într-o săptămână, poate două, iar apoi, o s-o luăm de la capăt, cu o nouă pereche de încălțăminte.
Dacă în asta stă împlinirea noastră, e foarte bine, noi să fim sănătoși, precum vorba românească ce ne bandajează sufletul și ne mângâie suferința.
Dar nici să nu ne întrebăm după aceea de ce capra vecinului e mai grasă și mai lăptoasă când iarba e la liber, pentru toată lumea.
