De ce-aș da bani pentru cadoul de Crăciun?
Tuturor ne place să primim cadouri de Crăciun. Nu cred să existe cineva pe lumea asta care să primească un bonus în bani, un porc sau o vacanță în Maldive drept cadou de la angajator, colaboratori sau de la familie, iar el să strâmbe din nas și să spună:
– Vaaaaai, dar de ce a trebuit să-mi cumperi asta? Eu nu am nevoie de nici un bonus de Crăciun. Și nici de Paște. Eu la serviciu mă hrănesc cu motivație interioară, pe care mi-o câștig făcând sesiuni de yoga, în baie, noaptea după ce culc copiii. Te rog să păstrezi banii, vacanța și slănina de porc. Așa voi fi cu 5 grame mai fericit.
De ce-aș da bani pentru cadoul de Crăciun?
Mi-au căzut de curând ochii pe o postare a unei mămici pe Facebook în care se revolta că iar se strâng bani pentru cadourile de Crăciun ale educatoarelor de la grădiniță. Peste 300 de comentarii avea acea postare și citind pe diagonală mi-am dat seama, din nou, că părerile sunt extrem de împărțite. Ca și la discuțiile despre alăptare versus lapte praf, vaccinăm sau nu, bonă sau creșă, job sau familie.
Nu știu sigur dacă am avut noroc sau faptul că iau oamenii așa cum sunt și-i tratez pe toți cu respect m-a ajutat să strâng în jurul meu persoane de încredere și de care mi-e drag de ele. Mă simt bine în pătrățica mea, cum s-ar spune.
De departe una dintre aceste persoane este Doamna Angi. Doamna Angi este fosta educatoare a lui Andre, actuala educatoare a lui Beti. Dar doamna Angi nu este o simplă educatoare, cum nu cred că ar trebui să fie nimeni care și-a ales această meserie. Doamna Angi este acea educatoare de care-ți amintești peste ani cu drag, care știi că a avut un impact major asupra dezvoltării emoționale, în primul rând și apoi cognitive a copilului tău.
Mulți spun că grădinița nu contează atât de mult. Eu vă spun că grădinița e fundamentală în dezvoltarea emoțională a copilului și a primelor deprinderi. Acolo se învață salutul ”bună ziua”, „la revedere”, spălatul pe mâini, încrederea în sine, respectul față de sine și față de ceilalți. La grădiniță se pun bazele a ceea ce școala va veni să construiască ulterior, în bancă, din manuale.
De aceea drumul cel mai bun pentru o dezvoltare coerentă a copilului este să alegi un educator potrivit. Pentru noi doamna Angi este educatorul de la care copiii mei au învățat și învață să fie oameni, cu principii și valori fundamentale. Iar eu o apreciez pentru dăruirea și pentru dragostea cu care-și face meseria. De aceea, atunci când mă duc la cumpărături și-mi cumpăr mie o ciocolată, îi iau și dumneaei una. Când vine 8 martie îi cumpăr o floare, iar când vine Crăciunul îi ofer în dar, simbolic, această apreciere. Așa cum fac, de altfel, cu orice alt prieten bun din jurul meu.
Pentru că de fiecare dată când am ales un educator, l-am ales cum vine vorba, după chipul și asemănarea mea – este suficient de bun să mă înlocuiască 8 ore pe zi? Asta-i întrebarea.
Diferența dintre un cadou și-o ”atenție” este omul care stă la capătul celălalt de tunel.
În clasa a XII-a era să rămân corigentă la chimie, clasă profil uman, pentru că nu aveam caietul liniat. Știți ce era aia corigent la chimie într-a XII-a, acum 18 ani?
Să rămân însărcinată cu vecinul de la 2 era mic copil. Repetam clasa a XII-a, nu intram în Bac, nu dădeam la facultate, eram rușinea orașului, a țării, a întregului sistem solar. Cred că și pentru extratereștrii urma să devin studiu de caz.
Când a văzut mama că nu mai există speranță nici ca eu să devin peste noapte doctor în chimie, nici profa să mănânce ceva stricat și să nu mai dea pe la școală cu lunile, a luat de pe raftul dulapului parfumul cel mai bun – în comparație cu săpunurile Duru, ăsta era J’Adore de J’Adore şi s-a afişat cu el la școală.
Eu m-am dat de ceasul morţii:
– Mamă, nu parfumul, ce vină are parfumul că profa n-are toate țiglele pe casă?
Plus, că mi se părea că nici nu merită profa bunătate de parfum.
– Lasă, mamă, că e mai important viitorul tău.
Avea mama dreptate, cum era să rămân un an repetentă din cauza unui caiet neliniat? Care era liniat dar nu-i plăcea ei linia.
Sentimentul pe care l-am avut însă a fost de neputință, că eu am o problemă și în mine stă toată responsabilitatea s-o rezolv. Doar că eu nu mai știam ce să fac. Chimia refuza să-mi intre în cap, iar profa nu mă plăcea.
Parfumul s-a dus unde-a văzut cu ochii, profa mi-a dat un 9 (după o sumedenie de 4, nu știu cum de nu i-a tremurat mâna) și mi-a încheiat media în ultima zi de școală când ne pregăteam cu toții de balul de absolvire. De atunci citire am învățat pe pielea mea și mi s-a confirmat ulterior că:
Nu e vinovat cel care cere, e vinovat cel care dă
Omul care primește cadoul este prietenul tău, amândoi jucați în același film în roluri principale. Cel care primește atenția este cel care te va face să te simți întotdeauna mic, nesemnificativ, lipsit de importanță și valoare, încurajându-te să joci un rol secundar în propria ta viață.
Cei care cer sau acceptă bani sau cadouri ca să-și facă meseria pleacă din start de la linia greșită: lipsă de profesionalism, comoditate, lipsă de interes și motivația. De ce mi-aș lăsa copiii pe mâna lor când aceste valori stau la baza speciei noastre umane?
Aici apare confuzia, între a da cu drag unei persoane pe care o apreciezi, fără nici o așteptare, necondiționat, și obligația de a da ca să te iubească, să te vadă, să îl interesezi.
E o chestiune de cum te poziționezi tu în această relație.
Copiii mei n-au nevoie să fie văzuți, băgați în seamă, favorizați.
Copiii mei au nevoie de un om demn, onest și iubitor care să-i ajute să crească să-și atingă maximul de potențial.
Iar eu vreau să le arăt acestora că-i apreciez pentru efort și dăruire. Pentru că știm cu toții cât e de greu să scoți OAMENI dintr-o clasă de 30 de copii și 60 de părinți plus bunici. Cu resurse ce tind uneori spre zero (0).
Și iubesc să fac cadouri! Și-o fac necondiționat.
Precum iubirea!
