De ce copilul meu nu participă la Comper

Pentru cine nu are copilul la școală, Concursul Comper este cel mai mare concurs național la acest moment și are drept scop: ”Evaluarea competențelor matematice și de comunicare în limba română, precum şi obişnuirea elevului cu situații de concurs.”

Îmi este puțin neclară metoda de a obișnui elevul cu situația de concurs din moment ce Comper chiar este un concurs, de tip grilă, cu barem de corectare și premii aferente.

Deci, nu vorbim de o pregătire, ci de o participare la un concurs propriu zis.

Sunt părintele care a refuzat participarea copilului la Comper

– De ce eu nu particip la Comper, m-a întrebat Andre într-o zi. Ți-e teamă că nu iau 100 de puncte?

Nu, nu-mi este teamă că nu va lua 100 de puncte pentru că nici un concurs școlar nu are capacitatea să definească perfect dezvoltarea intelectuală a copilului meu. Copilul meu nu se definește printr-un simplu punctaj la un concurs școlar. Copilul meu e mai mult decât atât dar în primul rând, emoție.

Dar mi-e teamă de altceva.

Unul dintre lucrurile cele mai bune pe care am putut să le fac până să-mi ajungă unul dintre cei doi copii la școală a fost să particip la evenimente la care s-a vorbit despre dezvoltarea copiilor pe criterii de vârstă și mai ales, aplicată pe problematica educației din România.

Până să faci cunoștință cu sistemul, reușești să captezi informația cu o mai mare deschidere, există o mai mare claritate a gândurilor, iar filtrarea informațiilor – ce mi se aplică și ce nu – se face mai curat. După intrarea copilului la școală, tendința este să te iei după mulțime, după cum spune doamna învățătoare sau directorul. Ai impresia că așa e mai bine, mai corect pentru toată lumea, copilul e deja acomodat la clasă și n-are sens să fii tu cel diferit. Ba din contră, parcă începi să simți și tu gustul competiției iar întrebarea:

– Gigel ce notă a luat? nu mai pare atât de gravă și demoralizatoare.

Mai ales când vine vorba de concursurile școlare, iar copilul tău are deja numai foarte bine pe linie. Crește mândria și curiozitatea: oare el de cât este?

Comper nu este pentru elevi, ci pentru profesori

Până la 12 ani, concursurile școlare individuale nu-și au sensul, a spus Oana Moraru aproape la toate evenimentele la care am participat. Mi-au rămas cuvintele acestea întipărite în minte ca motto-ul lui Alighieri în fața porții Infernului. Până la această vârstă, copiii învață prin mecanisme sociale: negociere, colaborare, comunicare. Învață prin modele pozitive, încurajare și erori repetate. Le place să fie primii, dar n-au nici o problemă să-și împartă câștigul cu echipa. Orice mic eșec îl destabilizează până și pe copilul premiant.

În primii ani de viață, creierul reptilian (sau amigdala) este cel care se dezvoltă în proporția cea mai mare, respectiv zona unde stau la rang de cinste atât încrederea de sine cât și frica (de eșec) și sentimentul de rușine.

Copilul până la 12 ani nu are încă dezvoltată capacitatea de gestionare a eșecurilor, a gândirii abstracte sau logica.

Orice eșec la această vârstă poate duce la scăderea stimei de sine, chiar dacă aparent copilul se comportă normal, iar pe termen lung la rezultate nesatisfăcătoare, scăderea interesului pentru o anumită activitate și, în final, la abandon.

Până la 12 ani sunt binevenite însă, competițiile de grup, așa cum sunt cele sportive sau debate-urile, pe care eu le făceam cel mai des la ora de limbă engleză.

Până la 12 ani este crucial să se pună bazele unei dezvoltări emoționale sănătoase, ca după această vârstă să avem un copil echilibrat care să poată face față cu succes eșecurilor vieții.

Acțiune versus emoție

Oricât de mult ne-ar gâdila să aflăm nivelul copilului nostru în comparație cu ceilalți, cu atât mai mult îmi dau seama că nevoia aceasta e doar a noastră, de a ni se confirma valoarea ca părinte pentru satisfacerea orgoliului propriu.

Pentru copil nu este important unde îl vedem noi de la 1 la 10, ci din contră, este crucial să se simtă de 10 în fața noastră!

Sursa foto