De-ar mai sta mama la noi….să ne plămădească bucurie în suflet
Ho, ho, ho….a venit și la noi Crăciunul și cum a venit a și trecut.
Încă mai găsesc niște sarmale pierdute prin frigider, cu toate că am avut vreo 30 de toate, o jumătate de salată boeuf, cu toate că am făcut din mai puțin de jumătate de kg de carne, încă mai am niște tobă și cârnați, pe care nici nu prea le-am gustat. De cozonac nici nu mai spun.
Înapoi în copilărie
A fost mama și tata la noi. Nu e nimic mai frumos de Crăciun să îi am pe părinți alături de noi. Copiii se bucură foarte mult de prezența lor, eu mă duc la cinema cu soțul, iar, în rest nu mai fac nimic, așa cum nu prea făceam nici la mama acasă. Oare, de ce?
M-am întrebat de multe ori, de ce când vine mama la mine nu mai reușesc să fac nimic prin casă. Abia dau cu o mătură, abia fac ceva de mâncare, nu reușesc să mă organizez și intru într-o stare de fericire că aș sta o veșnicie să beau cafele și să vorbim de cărți, copii, filme și haine.
Iar când mă duc la ea acasă, parcă mai rău îmi vine să stau numai pe balcon, așa cum făceam când eram mică, să mă uit la vecini, să văd cine mai trece pe stradă, să îi recunosc sau nu. Apoi, mă apuc să caut prin sertare, după amintiri. Găsesc cutia de pantofi în care-mi ascundeam gândurile când eram adolescentă, scrisorile de dragoste și felicitările de la zilele mele de naștere. Aș putea sta ore în șir așa, ca într-un vis fără sfârșit.
De fiecare dată când mă întâlnesc cu mama, devin copil. Nu mai sunt soție, mamă și femeie, vecină sau șofer. Mama le face pe toate, de la lista de cumpărături până la meniu. Iar eu nu mai reușesc să mă organizez: fac 15 drumuri la magazin, fix ca-n copilărie, mă duc după muștar, uit de pâine, mă duc după pâine, uit de banane, și tot așa.
Îmi retrăiesc copilăria în relația cu mama. Mama face cozonac, maioneză, ciorbă, iar eu mă uit în zare, melancolic. Ce liniște se lasă în sufletul meu!
De-ar mai sta mama la noi….
– De ce pleci, bunico? o întreabă repetitiv copiii.
Ar vrea să mai stea, știu, dar la fel de mult și-ar dori să plece. La ea acasă.
Pentru că mama, nu e doar mamă. E și prietenă, colegă și soție. Iar fiecare dintre aceste roluri are nevoie de momentul lui de atenție. Nu poți fi doar mamă. Și-atât. O viață întreagă. Cum nu poți fi doar copil și-atât. O viață întreagă.
Crăciunul durează 3 zile, ca-n povești cu mama care plămădește cozonacul, cu tata care face glume, cu mine care retrăiește fiecare secundă dintr-o copilărie actualizată cu zâmbete, înțelegere, acceptare, deschidere și iubire cât cuprinde.
Nu poți fi o viață întreagă doar mamă sau copil. Dar de fiecare dată când ești, fii o mamă bună și un copil fericit!
