Din încercările vieții unui bărbat: mersul la cumpărături
Să știți că Dumnezeu când a început să împartă abilitățile așa în stânga și în dreapta, a știut el ce face. Nu le-a împrăștiat chiar alandala, a avut el un plan de a aduce pacea-n casă: unora le-a dat cardul, iar altora, abilitatea de a cumpăra.
N-ați văzut? De câte ori își ia un bărbat un costum nou, prima dată o întreabă pe nevastă:
– Iubita, cum îmi stă?
De câte ori își ia nevasta o pereche de pantofi noi, prima dată îi cere părerea prietenei ei cele mai bune, că bărbatul a murit între timp de inimă, după ce s-a întors de la vânătoare și-a văzut că nu mai are loc în dulap.
Uneori însă, viața ne pune pe toți la încercare.
Bărbatul merge singur la cumpărături.
Inima îi bate tare, îi e frică să nu-l trimită cu smântâna înapoi, crenvurștii și untul pentru că a ratat procentajul de grăsime, a uitat să citească eticheta și menționarea clară că smântâna de frișcă nu e același lucru cu smântâna culinară. Smântâna nu e tot smântână și toată lumea știe asta, cum untul de piure, nu e untul de prăjituri sau untul de uns pe pâine.
Acuma știu sigur că cel care a inventat WhatsApp-ul a fost un bărbat trimis la cumpărături de nevastă.
– Dragul meu, cumpără de la Lidl o cutie de detergent.
– De care?
– De care?
Se trimit 15 poze.
– Din cel verde cu galben.
– Bine. Și mere de care vrei?
Se trimit 5 poze.
– Din cele roșii, poza 3.
– Pâine?
Se trimit 9 poze.
– Chiflele din dreapta sus.
– Bine.
– Din cel verde cu galben.
– Bine. Și mere de care vrei?
Se trimit 5 poze.
– Din cele roșii, poza 3.
– Pâine?
Se trimit 9 poze.
– Chiflele din dreapta sus.
– Bine.
– Salata arată rău.
Se trimit 2 poze.
– Eisberg nu are?
Se trimite 1 poză.
– Da, cumpără, e bună.
– Gata. Te aștept acasă.
– Vin acum.
Ce bine se înțeleg ei!
Iar uneori, viața ne pune și la a doua încercare.
Nevasta pleacă în vacanță cu copiii și bărbatul are frigiderul gol
Bun, deci nu mai are cereale de 4 zile. Norocul lui e că le găsește imediat cum intră în magazin, pe dreapta:
– Mai doriți și altceva?
– Nu.
– 10 lei 75.
– Mulțumesc, la revedere!
Problemă rezolvată. Timp petrecut la magazin sub 3 minute.
Aaaa, stai că azi gătesc eu, își amintește el brusc. Intră din nou în magazin, dar de data asta își forțează norocul: sună la șefa peste toate listele de cumpărături: nevasta!
– Iubita, sunt la cumpărături, avem ouă acasă?
– Nu. Trebuie să-ți cumperi că nu mai sunt, răspunde soția plecată de 3 zile de-acasă.
– Iaurt de care mănânc? Din ăsta, Pilos?
– Nu, mănânci Napolact, nu-ți place Pilos. Iar Napolact găsești la Mega.
– Da de ce nu-mi place Pilos? Trebuie să mă duc și la Mega?
– Dacă vrei Napolact, da. Cum mă duc și eu pentru că Pilos nu-ți place.
– Și ce mănânc, iaurt, sana sau chefir?
– Chefir.
– Hmmmm, nu mă mai duc și la Mega….aaaa, ia uite, iaurt grecesc.
– Nu-ți place nici ăla, ultima dată a trebuit să-l mănânc eu pe tot.
– Dar în Grecia îmi plăcea.
– Știu, tocmai de aia ți l-am cumpărat și-apoi ai zis că nu-ți place.
– Hmmm, o să-mi iau totuși din ăsta.
– Ia-ți că până acum n-ai vrut…..
– Mai am nevoie de altceva?
– Banane, pâine, salată…
Ce bine se descurcă el!
***Cu bune și cu rele, viața de familie este de neegalat, iar Dina a descris-o în Destin de mamă într-un mod amuzant și cu o ironie fină care o caracterizează din plin și care face deliciul întregului roman. Nu există părinți perfecți, cum nu există nici copii perfecți. Evident, nici familii perfecte. Însă ceea ce trebuie să înțelegem cu toții este că imperfecțiunile noastre fac din aventura aceasta numită parenting una care merită trăită din plin. (Robert Diaconeasa, tată, soț, antreprenor, blogger)