Diversificare și autodiversificare, ce alegem ca să mănânce copilul bine?
Copilul care nu mânca nimic, în continuare nu mănâncă nimic
Tocmai ce m-am întors de la un eveniment Social Moms despre diversificarea clasică și autodiversificare.
Motivul principal pentru care m-am dus NU a fost acela de a pleca de-acasă, căci, dacă îmi doresc ceva din tot sufletul meu este să stau cât mai mult pe-acasă și singură, dacă s-ar putea. Singură să aud liniștea, cățelul vecinului cum latră, zgomotul rolelor unui copil afară.
Ce m-a făcut dar, să iau bulevardele în plin la ore de vârf, a fost în primul și în primul rând să înțeleg dacă și unde am greșit cu diversificarea ”copilului care nu mănâncă nimic”. Am scris despre asta aici. Căci dacă a fost ceva care să mă îmbătrânească mai mult în creșterea copilului până acum a fost (și este, în continuare) problema mâncatului la Beti. În al doilea rând, a fost să o susțin pe Miruna la bucătărie. Știți că-mi place să gătesc și oricând îmi place să descopăr ceva nou. De această dată au fost supele cremă de la Bonduelle pe care Beti le-a savurat. Asta nu înseamnă că mâine va fi la fel.
Acum, la 3 ani, încă nu are nici un fel de mâncare preferat – azi mănâncă două porții de supă, de mâine timp de o lună nici nu mai vrea să o vadă. Nu mănâncă nimic cu poftă, în afară de dulciuri bineînțeles, și ar mânca orice altceva decât mâncare normală. Iar primul lucru spus când vine vorba de mâncare este – nu vreau! nu-mi place! Adică, îți coboară moralul sub fundul pământului.
Diversificarea clasică vs autodiversificarea
Crina Coliban, de care auzisem până acum dar niciodată nu aprofundasem subiectul, este o persoană care doar prin hotărârea cu care vorbește și a lucrurilor de bun simț pe care le spune cred că reușește să facă orice copil să mănânce și orice mamă să se relaxeze.
Primul lucru pe care l-a zis și pe care îl descopăr acum la Beti este acela că este indicat să ne lăsăm copii să se joace cu mâncarea, să-și folosească simțurile să o descopere și ”să se îndrăgostească” de ea.
Realitatea mea din perspectiva asta este mai mult decât crudă – venind după o experiență absolut impecabilă cu Andre care a mâncat orice, oricât de la 6 luni (după o rețetă de diversificare clasică despre care am vorbit aici) mă așteptam ca și cu Beatriz să se întâmple același lucru. Acuma, serios – dacă merge la unul, nu ar trebui să meargă și la celălalt?
FIX, NU!
Orice copil e diferit, de la concepere, sarcină, naștere, diversificare, mers, dezvoltare emoțională și de toate felurile până când devine adult.
Mâncatul e poveste
După zeci de încercări cu diversificarea clasică, în disperare de cauză – și nu e doar o expresie, eram de-a dreptul în pragul depresiei, stresată și aș fi fugit de-acasă în orice moment dacă nu aveam judeca dreaptă, am încercat ȘI autodiversificarea cu Beatriz. Am citit ceva pe internet și am început să-i fac tot felul de legume fierte și tăiate fideluță, să i le pun în față și cu o față crispată, cu 100 de bătăi de inimă/ minut, cu 3 rugăciuni spune înainte și una după, aruncam în eter credința că ”sigur nu va mânca nimic nici de această dată”.
Nu mi-a fost niciodată frică că se va îneca, mi-a fost o frică groaznică că nu va mânca nimic.
Și așa a fost. Nu a mâncat nimic nici la autodiversificare.
Știți cum reușim să o facem să mănânce azi, la 3 ani ai ei? Îi spunem povești la masă, implicând mâncarea. Mama, bunica ei, a descoperit asta. Educatoare fiind ea trăiește o viață de poveste, are povești pentru fiecare moment al zilei. Iar Beti doar așa mănâncă, auzind povești în care mâncarea are rol principal.
Așa că, dacă aveți un mofturos la masă, faceți din mâncare o poveste, lăsați copilul să se joace cu mâncarea și povestiți-i despre experiențele unui broccoli, a unui morcov și a unui bob de mazăre într-un parc de distracții sau afară, cu ceilalți prieteni, pe tobogan.
Nici un copil, nici un om, nu mănâncă exact aceeași cantitate de mâncare la două mese diferite
Mie asta mi s-a părut ideea serii. Nu că m-aș fi stresat eu mult cu Andre să mănânce tot borcănașul de mâncare. La Beatriz mă rugam să guste măcar, să mi se confirme că totuși nu gătesc ca o ciubotă, dar, nu am avut șanse. Însă, cunosc și am auzit zeci de mame preocupate de faptul că cel mic nu mănâncă suficient la o masă. Că măsura e de 200 gr și copilul nici 100 gr nu mănâncă. Și ce ne facem, că o să fie copilul subnutrit.
Nimic mai greșit, spune Crina. Cantitatea depinde de activitățile din ziua respectivă, de gust, de densitate, de poftă. Sunt zile când mâncăm mai mult, altele mai puțin. Nimic mai adevărat. Și-atunci, de ce ne stresăm atât cu borcănașele alea perfect măsurate?
Copilul care nu este atras de un anumit aliment este posibil să fie alergic la el
Asta v-o confirm eu, mamă de copil cu dermatită atopică gravă cu analizele de sânge ieșite perfect.
Există un studiu făcut pe copiii autodiversificați în urma căruia s-a concluzionat că acei copii care refuză anumite alimente, nu aveau curiozitatea să le pipăie sau să le guste, erau alergici la ele.
Cel puțin interesant pentru bebelușii la început de diversificare.
Eu nu am obligat pe nici unul dintre copiii mei să mănânce ceva ce ei nu doreau. Însă, acest lucru e cel mai simplu de făcut cu un copil care știi că mănâncă suficiente tipuri de alimente. Când ai un copil care nu mănâncă, nu gustă, nu este atras de nici un fel de mâncare, atunci, orice ți se pare o problemă, oricând îți vine să insiști și ai face orice să mănânce o farfurie de ce se nimerește. În acest caz, e foarte greu de trasat o linie între ”ce-o mânca, o mânca” și ”te roooooooog, mănânce cevaaaaa, oriceeeee, te roooog!”
Fiecare copil e o poveste diferită!
Dacă ar fi să trag o concluzie după experiența mea cu cei doi copii extrem de diferiți în ceea ce privește mâncatul, și după participarea de astăzi la eveniment ar fi așa: mergeți la un specialist când întâmpinați probleme și tratați informația de pe internet strict orientativ.
Luați informații despre specialiști de pe internet, dar mergeți să îi cunoașteți personal și să cereți soluții la probleme reale cu care vă confruntați.
Fiecare copil e o poveste diferită!
