Doar părul, părul din ochi rămâne

Ați văzut vreodată filmul The ring (Inelul)?

E un film vechi, horror, în care niște tineri se uită la un film, nu mai știu exact acțiunea – de parcă la un film horror sau porno contează acțiunea, iar la un moment dat iese din televizor o tipă îmbrăcată în alb și cu părul pe față. Tinerii urlă, popcornul sare din castron, pentru că faza cea mai speriecioasă din film stă fix în partea în care fetei nu i se vede fața și ar putea fi oricine.

În cazul în care prin 2002 făceați altceva decât să rămâneți traumatizați pe viață ca mine, vă pun aici o fotografie explicită, ca să înțelegeți unde bat.

Voi știți cine e?

E Beti, fii-mea în orice moment al vieții ei cu părul în ochi. Când o văd cum își flutură pletele ca un popușoi în vânt de toamnă devreme, mi se duce tot sângele în cap. Apoi îmi amintesc de povestea de mai sus cu fata din televizor și-mi vine să râd și să plâng în același timp, atât de relaxată sunt, să iau foarfeca de bucătărie și s-o tund ca pe o legătură de pătrunjel.

Dar mă abțin și-i spun suav:

– Beti, pune-ți ceva în păr.

– Am o coroniță.

– Nu stă bine, că tot îți vine părul în ochi.

Și-o aranjează delicat, în timp ce două șuvițe i se fâlfâie pe față. Cu mâna lipicioasă de orez sau cretă, iaurt sau înghețată, piure sau pepene, își trece ca o divă mâna prin păr.

Mă-sa moare de inimă. Beti zâmbește.

– Acuma sunt bine, spune ea delicat.

Mă-sa a murit a doua oară de inimă. Că mamele au câte 7 vieți ca pisica. Iar eu am irosit deja două pe părul ei.

– Îți face mami două codițe?

– Nu vreau, că mă deranjează la sărit.

– Vrei să te tundă mami, ca să nu mai stai cu părul în ochi?

– Păi Elsa are părul lung. Nu vreau.

– Elsa-și prinde părul, iubirea mea. Al tău e mereu pe spate.

– Pentru că eu sar în trambulină și mă deranjează la tumbe.

Părul ei e părul meu. Tot despre mine este vorba.

– Nu mai sta cu părul în ochi, îmi spunea mama în fiecare zi din viața mea cu părul lung.

– Abia aștept să fiu mare să stau cu părul cum vreau eu, replicam eu nervoasă.

Oricât de tragic o punea mama în cuvinte, mie nu prea îmi era clar de ce este o așa mare problemă părul meu lăsat pe spate. Mi se părea că tocmai lăsat liber, părul își are farmecul său.

Până am născut-o pe Beti și am uitat de toate astea. Amintirile în care părul ți se revarsă pe față e ceva neplăcut și trebuie strâns oricum ar fi.

Abia aștept momentul acela în care n-o să-mi mai pese de părul ei. O să fie ca atunci când am renunțat să o mai stresez cu mâncarea, iar ea a început să mănânce de toate.

E nevoie însă de timp, răbdare și ceva neuroni plecați cu pluta într-o vacanță de o lună pe o planetă paralelă.

Sursa foto