Dragostea în vremea măștii
Obișnuiesc din când în când să-l mai întreb pe Andre dacă și-a făcut vreo prietenă la școală.
Sunt un pic din bunica sau unchiul acela din copilăria noastră care ne întreba:
– Și, ai vreun iubit la școală?
Iar noi ne rușinam și ne rămâneau cuvintele în gât.
Sunt mai mult decât convinsă că sunt mulți dintre voi care consideră această întrebare nepotrivită, nelalocul ei.
Dar fix aici stă plăcerea comunicării asertive și a schimbului de opinii.
Că voi credeți una, eu cred alta și poate la un moment dat ne înțelegem și putem fi de acord cu părerea celuilalt. Și de nu, măcar să o acceptăm ca fiind a lui și să i-o respectăm.
Revenind la întrebare, acuma, nu știu exact ce scop avea bunica sau unchiul să ne întrebe statusul marital, poate era pură curiozitate matură sau poate voia să ne vadă cum reacționăm la sentimentul de stânjeneală, dar scopul meu este de a înțelege, de a verifica să spunem, dacă sunt la un nivel mulțumitor cu educația copilului meu în ceea ce privește relația cu sexul opus.
Pentru mine e foarte important să am un băiat care respectă fetele din jurul lui, le vorbește frumos și își creează o imagine reală despre ce reprezintă frumusețea, în general.
Plus că, și cred că v-am mai spus eu pe aici treaba asta, iubesc să creez subiecte de discuții mai delicate, tocmai pentru a provoca motive să dezbatem anumite situații care nu apar atât de des în conversațiile noastre de zi cu zi.
Andre nu este copilul să aibă iubite de la grădiniță. Nu e tipologia de copil care să facă ce fac alții, care să spună ce cred alții. Contrar a ceea ce se întâmplă cu Beti, de exemplu, care are iubiți de la grupa mijlocie. Să vedeți acolo teme de discuții între fete!
Acum un an când l-am întrebat pe Andre dacă are vreo prietenă de care să-i placă mai mult, mi-a spus că e o fetiță care e mai plinuță și-i place că e frumoasă și moale.
Poate că zâmbiți acum, dar mie mi s-a părut cel mai frumos exemplu de empatie și acceptare a fetițelor indiferent de cum arată fizic.
Când am revenit la întrebare zilele trecute, răspunsul mi s-a părut și mai matur:
– Nu, mami, acuma e complicat să ai iubite. Trebuie să-și facă testul de covid, să poarte mască….nu mai poți avea iubită așa, oricum….
Cum arată iubirea în ochii unui copil?
Exact cum arată și acasă.
Zilnic suntem bombardați în media cu modele de frumusețe și fericire complet ireale și nesănătoase. Copiii noștri nu știu asta, mai ales dacă atunci când părinții cred că sunt la școala on line din dormitor, ei și-au închis camera video și stau pe Tik – Tok. Nu cred că vom putea scăpa vreodată de această experiență, oricât de mult i-am feri.
Copilul meu nu are încă telefon, nici nu avea curând, dar tot sunt convinsă că la un moment dat va avea acces la toate aceste modele false de frumusețe. Dar așa cum știu sigur că toți ne vom bolnăvi la un moment dat de covid, tot așa sper să o facem cât mai târziu ca să evităm impactul dureros cu realitatea.
De aceea, îmi doresc să-mi educ băiatul folosind o lentilă potrivită care să-i arate că gras nu e neapărat urât, cum slab nu e neapărat frumos sau sănătos, că oamenii sunt mai mult decât înălțime, ochi sau vârstă și că dincolo de niște haine de marcă sau mașini scumpe, pot sta suflete lumină care-i pot străluci calea!
Chiar și prin mască!
*** Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.