Durerile de spate vin, dar mai și pleacă. În ce fel putem scăpa de ele.
Cred că dacă ar fi vreun job pe care niciodată în viața asta nu l-aș putea face acela ar fi de gimnastă. Și extensiile aferente: balerină, dansatoare.
Cred că până și operații aș putea face dacă aș fi singura viețuitoare după un cataclism și ar trebui să salvez specia umană, operând pe cord deschis, dar ca să stau eu pe vârfurile degetelor de la picioare și în mâini, să fac sfoara și să mă dau peste cap, așa ceva numai în visele alea urâte.
Și nu pentru că nu mi-aș fi dorit și nu aș fi visat, probabil, ca orice fetiță ce își dorește să devină Nadia Comăneci, mai ales pentru cele născute în același oraș cu ea, dar soarta s-a împotrivit de fiecare dată când îi ceream mamei să mă dea la cursurile de gimnastică de la sala de lângă casa noastră, dar nu erau bani. Sau poate știa Universul mai bine că n-o să ies eu gimnastă în veci și-n pururi.
Iar ultima speranță a murit mai apoi într-a VII-a, când la o oră de sport, în timp ce îmi admiram colegele care făceau stând pe mâini cădere-n pod mi-a venit, așa o idee, să fac și eu ca ele. Nu știu exact ce a fost în mintea mea, cumva m-am simțit ca fetițele din pozele din social media de astăzi când se uită în oglindă și se văd Wonderwoman, sau cățelul care se vede lup și m-am gândit că de data asta o să-mi iasă.
Că prin puterea minții o să mă transform dintr-o coadă de mătură inflexibilă, într-o viitoare acrobată de primă clasă.
Lucru care bineînțeles s-a încheiat tragic, am căzut într-un fel în care am rămas fără aer câteva secunde și pentru tot restul vieții cu scolioză. Adică, am coloana vertebrală strâmbă în zona lombară.
Lucru nemaipomenit pentru că se pupa la fix cu lipsa mea de vedere bună și până la o poziție extrem de proastă la masa de lucru n-a mai fost decât un pas.
Vorbim de ani de zile în care distanța dintre ochi și foaie sau calculator a fost de câțiva centimetri. Și nu pentru că eram chiar mioapă, ci deoarece coloana mea se simțea cel mai bine când stăteam aplecată.
Desigur, cum anii trec, copiii trebuie alăptați și ridicați în brațe, sacoșele trebuie cărate în casă, roțile de la mașină puse în garaj, bicicletele copiilor urcate și coborâte din mașină, iar noi nu întinerim, problemele s-au agravat. Ochii au început să-mi curgă mai tot timpul, capul să mă doară pentru că foaia a fost înlocuită cu lumina calculatorului care afectează și mai mult, iar spatele meu să înceapă să mă doară în primele minute de stat în picioare, iar de mers pe tocuri, nici vorbă.
Păi, asta-i viață? La nici 40 ani? Ce sunt eu, babă?
Și-a zis femeia din mine.
Și m-am apucat să caut soluții.
Nu am renunțat la luat copiii în brațe, din fericire au crescut și aproape m-au ajuns în înălțime, nici la cărat diverse pentru că nu aveam cui să i le pasez. Că ar fi fost, de altfel, o idee genială. Nici la renunțat să mă cocoțez să spăl nu s-a putut pentru că, ce credeți, îmi place să mă cocoțez. Dacă ar fi și un cireș să fur câteva fructe, nu m-aș da în lături. Mă scuzați, nu să fur, ci să iau cu grijă!
În schimb, primul lucru pe care l-am făcut și care a schimbat considerabil situația a fost să-mi pun o pernă între zona lombară și scaun. Dacă aș fi avut biroul meu unde să mă destrăbălez cu o cafea băută dimineața în liniștea emailurilor mi-aș fi luat un scaun ergonomic, dar cum biroul meu este masa de la bucătărie, am ales varianta: facem și noi ce putem.
Partea bună e că mi-am luat o pufoșenie de pernă care mi-e drag de ea de nu mai pot.
Un al doilea lucru pe care mi l-am impus a fost să stau cu spatele drept atunci când lucrez la birou. Adică, m-am asigurat că picioarele stau sub masă confortabil, adică nici prea ridicate, dar nici pe vârfuri, dacă aveți un scaun ergonomic îl puteți regla perfect pe înălțimea voastră, și că spatele este mereu lipit de spătarul scaunului. Dacă mai aveți și un suport pentru laptop care să-l ridice la nivelul ochilor, deja puteți declara că aveți un spate relaxat și fericit!
Și al treilea cel mai important lucru care m-a ajutat să am o postură corectă, dincolo de a nu mai avea dureri de spate, a fost sportul. Dar atenție, nu orice tip de sport pe care-l facem de capul nostru la sală. Că am fost și eu în povestea asta, am făcut sport după cum am considerat și am ajuns la un moment dat să cred că de fapt, sportul îmi face rău și m-am oprit.
Când, de fapt, în realitate, sportul face foarte mult bine, dacă îl facem cum trebuie.
După ani în care am testat făcutul sportului acasă după filme înregistrate (cu Jillian Michaels), în sală ani de zile și acum online cu Marian și Raluca de la MoveInspireFIT, vă pot spune, garantat că numai un antrenor care se uită la tine și îți verifică poziția la fiecare exercițiu te ajută să scapi de durerile de spate.
Eu am aproape 7 luni de făcut sport cu ei și încă mai găsesc exerciții pe care nu le fac în modul corespunzător, situație care îmi creează uneori probleme cu spatele, cu genunchii, cu mușchii gâtului și altele.
Dar, toate sunt binevenite pentru că numai în așa fel putem să ne corectăm și să avem la final o poziție corectă la masa de lucru, la condus și o atitudine potrivită când mergem pe stradă cu capul sus și privirea în față.
Nu m-aș fi gândit vreodată că voi ajunge la stadiul în care să spun oficial, după ore în șir de stat la masa de lucru, nu că nu mă doare spatele, dar că mă ajută să am o poziție corectă oricând nu stau la masa de lucru!
Acum, nu mai visez să devin gimnastă la 40 de ani, dar faptul că pot merge pe tocuri fără să mă doară spatele și picioarele este cel mai frumos cadou pe care mi l-aș fi putut face vreodată pentru corpul și sănătatea mea!
Uite aici cum poți intra la clasele de grup fitness alături de noi https://www.moveinspirefit.com/product-page/Antrenamenteonline, antrenamentele sunt dimineața de la 06:00 sau 07:30.
Folosește și acest cod de reducere: 10FITME ca să primești un boost de motivare.
Abracadabra, hocus pocus, să dispară durerile de spate acum!
