Cum ar fi să nu te mai cerți niciodată cu soția de la bani?

Acum mulți ani, când am venit în România, ne-am închiriat un apartament la Gara de Nord (care ulterior ne-a fost spart și ni s-a furat cam tot din el, mai puțin mâncarea din frigider) și am început să ne drămuim banii pe care-i adunam la comun.

Practic, începea un nou capitol în viața noastră: relația de cuplu cu toate provocările ei.

La un final de lună, ne rămăseseră niște bani în plus:

– Hai să mergem la cumpărături, zic eu vioaie.

– Păi ce să cumperi?

– Vedem noi. Găsim. Mai avem câțiva bani rămași.

– Păi, lasă-i acolo.

– Păi, de ce, dacă mă pot bucura de ei?

– Cheltuindu-i? Nu mai bine îi strângi și la final de câteva luni îți cumperi ceva mai scump?

– Păi eu nu vreau nimic scump. Mie îmi ajung banii ăștia care au rămas pentru ce vreau acum.

– Nu ai vrea să îți iei o casă, de exemplu?

– Ba da, dar cum o să-ți iei cu banii ăștia….(ideea de a ne cumpăra o casă atunci era ceva de domeniul SF-ului pentru mine)

– Cu ăștia și ceilalți adunați, o să ne luăm la un moment dat.

Așa a început educația mea financiară la vârsta de 23 de ani, iar la 24 de ani ne cumpăram prima noastră casă. Am făcut eforturi mari pentru vârsta pe care o aveam. Nu am făcut rabat niciodată de la mâncarea de calitate, însă hainele, încălțămintea, bijuteriile și ieșirile în oraș erau limitate.

Timp de 5 ani ne-am împărțit viața între bucătărie și dormitor pentru că erau singurele camere pe care le aveam mobilate. Acum, însă, ne bucurăm de un bun al nostru în totalitate.

Educația financiară nu este despre bani, ci despre viață, așa cum educația sexuală nu este despre s3x, ci despre sănătate

A spus ieri Adrian Asoltanie,  la Social Media for Parents.

Eu mă bucur înmiit, că a început și la noi să apară astfel de cursuri. De multe ori m-am simțit extraterestră când povesteam că încă nu am reușit să-mi cumpăr lustre în casă, nici mașină nu aveam, iar masa de călcat rufe mi-am cărat-o cu metroul.

E de înțeles să ni se pară abstract termenul ”economisire” atâta vreme cât ne tragem dintr-un istoric în care planificarea banilor pica în grija statului. Asta nu înseamnă că nu ne putem depăși statutul pentru a ne educa să devenim mai conștienți în relația pe care o avem cu banii.

Așa cum Adrian povestește despre cei 60 lei cheltuiți zilnic de un cuplu pentru o salată și-o băutură în oraș și-o economie de aproape 14000 lei la final de an:

60 lei * 20 zile lucrătoare = 1200 lei lunar * 11 luni = 13 200 lei, așa îmi explica și mie soțul cum stă treaba cu cei 10 lei dați aiurea pe o jucărie la copil care se strica în 2 zile:

– A fost doar 10 lei, îi spuneam.

– 10 lei azi, 10 lei mâine, calculează cât ai strânge într-un an.

Pare banal, doar că: 10*365= 3650 lei.

Așa am început să cumpăr lucruri puține, dar de calitate ridicată.

Mi-a trebuit însă, mulți ani să ajung la acest nivel de conștientizare față de ceea ce am cu adevărat nevoie și la ce pot renunța. Nu cred și nu încurajez shopping-ul excesiv. Nu cred că ar trebui să avem sute de perechi de pantofi ca să arătăm bine, decât dacă ești vedetă de televiziune și atunci imaginea e o investiție în sine. Nu cred că ne trebuie o geantă pentru fiecare ieșise în oraș, nu cred că o jucărie pe zi aduce fericirea în ochii copiilor noștri.

E frustrant? Este!

Mai ales când ai un istoric de viață în care nu ai avut bicicletă iar acum ai putea să ți-o cumperi cu ochii-nchiși. Visezi la una zi și noapte și totuși, știi că nu ai nevoie de ea. Nu ai unde, nu ai cu cine, nu ai când. Dar o vrei pentru  toate visele nesatisfăcute din copilăria ta. O cumperi? Este doar vreo 4000 lei. La reducere.

Vezi rochia aia minunată în vitrină, la mall. E MI-NU-NATĂ! O vrei, simți că fără ea nu poți trăi. E ceea ce visezi de atâta vreme și nu ai găsit-o nicăieri. Și acum e în fața ta. Nu ai unde să o porți, nu ai nici un eveniment, de fapt, nu-ți trebuie, dar e atââââât de frumoasă. E doar 300 lei. O cumperi?

O poșetă, un fard, un rimel, teniși, pantofi.

Acum câțiva ani cumpăram și eu dintr-o răsuflare.

Azi, nu mă mai frustrează nimic la capitolul shopping. Mă uit la poșetele pe care le am. Multe, noi, dar nu port mai nimic. E suficient să am una, bună, frumoasă și calitativă. Poate 2. Oricum stă mai mult în portbagaj și tot cu una din hârtie reciclată mă duc la Lidl. Am un plic pentru evenimente, o geantă pentru birou, una pentru cumpărături diverse. La ce-mi trebuie mai mult?

Mă duce vreuna gratis în Africa? Nu. Atunci, n-am nevoie.

Mă uit în dulap. Haine, multe haine. Rochii pe care nu le mai port. Folosite prea puțin, care nu-și merită banii dați. În timp, am investit, însă, într-un costum de baie frumos, niște tricouri elegante, lucruri pe care nu mi le-aș fi cumpărat acum câțiva ani când mult și ieftin reprezenta definiția fericirii.

Astăzi, cumpăr rar, dar calitativ care să mă țină 2-3 sezoane.

Copiii primesc ce au nevoie și-și cumpără singuri ce-și doresc

Cât sunt mici și părinții au capacitatea de a cumpăra tot ce văd la televizor viața poate fi tare simplă, însă o dată ce copiii cresc și dorințele devin din ce în ce mai costisitoare, abia atunci viața se complică.

Dacă acum 2 ani copilul se bucura la o jucărie de 10 lei, astăzi vrea tabletă, ghete de fotbal ca ale lui Ronaldo și ultimul model de telefon. Și tot îți strigă că ești o mamă rea că nu i-ai luat și o set nou de Lego.

Cum o mai scoți la capăt?

Cu copiii am abordat modelul plicurilor fizice, așa cum noi, adulții am aplicat același model, dar cu banii puși în conturi: economii, cheltuieli, donații

1. Plicul de economii: economisim 50% din ceea ce câștigăm. Aici se strâng banii pentru obiectivele pe termen lung: în cazul nostru a fost școala copiilor, vacanțe mai sofisticate, investiții. Andre și-a luat din acest plic prima lui bicicletă. De aici, un procent de 10%  se duce pe situații de urgență: o intervenție medicală, o călătorie neplanificată, etc
2. Plicul pentru cheltuieli: 40%. De aici, noi, adulții, plătim utilitățile, mâncarea lunară și cheltuieli de zi cu zi. Tot aici intră coaforul, hainele, încălțămintea. Copiii își iau lucruri mărunte, cum ar fi o carte, un penar, niște culori mai speciale.
3. Plicul cu donații: 10%. De aici, oferim lunar câte puțin celor mai în nevoie decât noi. Eu sunt abonată la acele numere scurte din care plătesc automat pentru diverse cauze, iar cu copiii organizez anual pachete pe care le trimitem diferitelor asociații, cum ar fi Dragoste Desculță sau participăm la târguri caritabile.

Adrian Asoltanie spune că el nu s-a mai certat cu soția de 3 ani din cauza banilor.

Noi nu ne-am certat niciodată.

*** Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

Sursa foto