Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

Ai puterea de a-ți scrie propria poveste!

Când se vorbește despre educație sănătoasă se dă de cele mai multe ori exemplul unei străzi care reprezintă drumul vieții, iar dacă benzile nu sunt delimitate prin linii clare, respectiv aceste limite sănătoase despre care tot auzim și care cad în responsabilitatea părinților și a societății să le traseze, copilul riscă să nu cunoască direcția potrivită și să se piardă în comportamente deficitare și acțiuni iresponsabile.

Ceea ce însă nu se vede cu ochiul liber este că dacă liniile delimitate de părinți și societate nu sunt în acord cu potențialul conștient și inconștient cu care se naște fiecare copil în parte, o fi educația sănătoasă din perspectiva părinților și a societății, dar șansele să creștem un copil condiționat de factorii externi sunt majore.
Încă de la naștere, toți am fost condiționați de factorii externi să ne comportăm, să vorbim, să învățăm, să ne alegem hobby-urile și studiile pe care să le urmăm într-un mod care nu de puține ori nu ne-a reprezentat și nu ne-a adus împlinire.

Astăzi, cu intrumentele care ne sunt puse la dispoziție, avem șansa să ne cunoaștem mai bine punctele unde am fost condiționați de părinți și societate, să înțelegem modul cum funcționăm, ce ne place, ce ne hrănește spiritul, ce domenii de activitate ne-ar putea atrage, cum să luăm decizii sănătoase în echilibru cu modul nostru unic de funcționare.

Astăzi, avem șansa să ne cunoaștem copiii încă de la prima lor respirație în planul fizic. Să ne cunoaștem adolescenții, să știm cum să vorbim și cum să ne comportăm cu ei ca să se simtă înțeleși, acceptați și mai ales, împuterniciți de cele mai importante persoane din viața lor, părinții, ca să primească claritate pe drumul lor, în echilibru cu principiile și valorile lor de viață.

Întâlnirea ”Ai puterea de a-ți scrie propria poveste” aduce claritate fiecăruia dintre noi cu privire la:
– cine sunt, ce fac, cum fac în acord cu principiile și valorile mele
– care este direcția mea potrivită, cum iau decizii fără să mă sabotez
– cum să vorbesc, ce să vorbesc pentru a fi auzit? Cine este predispus să mă asculte
– care sunt punctele mele forte și provocările și cum să le abordez pentru a trăi în echilibru cu mine
– ce oameni atrag în viațea mea, îmi fac ei bine
– unde am fost condiționat și ce am nevoie să știu ca să-mi activez potențialul meu unic
– unde pot crea relații sănătoase și cu cine
– unde este benefic să-mi concentrez energia și ce resurse am?
– cum pot să mă mențin sănătos
– ce pot face aici și acum pentru a trăi în echilibru cu mine

Cursul se împarte în 3 sesiuni de câte 4 ore fiecare, în zilele de: 6, 13 și 20 aprilie.
Ora: 10-14.30, cu 30 de minute pauză de masă.
Cost: 590 lei

Număr maxim de participanți: 5

Data limită de înscriere: 31 martie

Toți participanții vor lucra pe hărțile proprii natale, de aceea voi avea nevoie odată cu înscrierea la curs și de următoarele informații personale: data nașterii, ora nașterii (estimativă, unde nu se știe exact) și orașul nașterii.

Pentru înscriere, vă rog să completați acest document:
https://forms.gle/edGnri4fwqbKTggn6

Vă aștept cu mare drag și încredere!

06/04/2023

@ 10:00

14:30

 

 

 

 

Detalii

Dată:
06/04/2023
Oră:
10:00 – 14:30
Cost:
Ron590
Categorie Eveniment:
Etichete Eveniment:
, , , , , ,
Site web:
https://fb.me/e/YuFxOXP9

Organizator

Dina Bento

 

Ceainaria Green Tea

Strada Dr. Burghelea 24


Bucuresti,

024032

+ Hartă Google

Vezi site-ul web Loc de desfășurare

Comenteaza

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Go to Top