Petrecerea mamelor care își fac timp pentru ele – aprilie 2023
Corpul meu, templul meu!
Cea mai așteptată petrecere este cea a mamelor care lasă copiii, casa și serviciul pe mâini bune și pleacă să se ventileze cu prietenele.
Pentru că toată lumea știe că dacă mama e bine este și mâncare bună pe masă și copiii sunt liniștiți și bărbatul fericit!
Cea mai de dorit petrecere este cea a femeilor care știu că dincolo de rolul de mamă, angajat, soție sau partener stă un OM care își dă voie să simtă, să viseze, să dorească, își dă libertatea de a fi și de a se arăta așa cum este EA: femeia care cuprinde rolul de mamă, angajat, soție sau partener.
Pentru că mulți au uitat, începând cu Femeia, că pe umerii ei se așează iubirea necondiționată și simțul vederii frumosului în natură și în oameni. Emoția!
Petrecerea mamelor care își fac timp pentru ele este locul de întâlnire, de relaxare și voie bună al tuturor mamelor care știu și înțeleg că au nevoie să se reconecteze cu primul rol cu care ne naștem, acela de femeie.
În luna aprilie, în mijlocul primăverii capricioase, ne pregătim corpul pentru vară, soare și vacanță. Dar mai ales, pentru o stare continuă de bine indiferent de anotimp.
Corpul meu, templul meu!
Îl avem invitat pe Laurențiu Mogoș, Trainer fitness si Qigong care ne va ajuta să alegem tipul potrivit de mișcare, cum sa îl păstrăm constant in viața noastră și ce beneficii concrete ne oferă alegerea făcută.
Ca practicant activ de exerciții fizice, pot afirma că nu există om căruia să nu-i placă sportul, corpul nostru este creat pentru activități fizice, ci nu am ales corect ceea ce ne face bine și ceea ce ne place.
Împreună cu Monica vă aștept să descoperim cum să alegem corect pentru un corp sănătos!
Alături de noi ne vor fi și de această dată: 4 Colours, Eisberg România și Alexandra Stoica cu fotografiile ei spectaculoase!
Plus ceva surprize de descoperit în seara evenimentului.
Le mulțumim tare, tare pentru susținere!
Întâlnirea este gratuită, dar locurile sunt limitate, așa că pentru înscriere, vă rog să completați acest formular:
Vă așteptăm cu drag!