Știți, probabil deja, că Beti are dermatită atopică de când s-a născut. Sau poate nu de când s-a născut. Poate de la un vaccin, poate de la ceva neindentificat de la mâncare, poate de la aer, din aer, genetic sau din necunoscutul vieții.
Am povestit cât de grav a fost când era mică, anii de criză și stres prin care am trecut, simțindu-mă la nesfârșit mama care nu face suficient ca să-i fie bine copilului.
E adevărat, așa cum mi se spunea, că atunci când va fi mai mare se va diminua. Dar nici asta nu știu cât e de liniștitor. Că tu nu vrei să-ți crească copilul mare, brusc, doar ca să scape de dermatită. Dar, parcă ai vrea, ca să scapi de-un stres. Și tot așa, duc mamele un conflict interior care le face de multe ori să urle, să plângă, să le vină să plece pe cărări dar nu pleacă, stau pe baricade pentru că știu că în ele stă imposibilul de a fi atins.
Am încetat să mă mai întreb de unde, de ce, ci pur și simplu, am învățat să trăim cu ea.
Dermatita atopică nu trece niciodată. Ea se ameliorează și în timp ce copilul crește și pielea se mai maturizează, i se pot aplica tratamente mai specifice și mai ușor de tolerat.
Eu am reușit să o țin sub control, în primul rând, relaxându-mă. Cu cât eram eu mai stresată, cu atât era ea mai panicată. Apoi, a mai fost un lucru care m-a lovit peste ochi și m-am trezit: cu cât eram eu mai stresată, cu atât creștea în ea sentimentul de vinovăție. Puteam să o asigur eu verbal 365 zile pe an că nu e vina ea, era suficient să mă crizez eu o dată când o vedeam cu fața în sânge ca să se ducă pe pustiu tot speech-ul meu motivațional.
Așa că, am început să respir. Să-mi spun că nu e vina nimănui. Și să accept această boală în viața noastră și să trăim cu ea.
Apoi, am început să observ în ce momente din zile face, în ce anotimp, când i se agravează, ce mănâncă. Am observat astfel, că la produsele foarte procesate, la dulciurile foarte colorate, la alimentele mai puțin proaspete, iarna și când este foarte, foarte supărată i se activează dermatita atopică.
Așa că, am exclus din alimentație tot ceea ce este foarte procesat sau cu multe E-uri, inclusiv fast food, la dulciuri am învățat deja ce îi priește, de exemplu la acadele, favoritele ei, singurele care nu îi produc dermatita sunt cele de la Chupa Chups, în continuare bea lapte vegetal sau de vacă fără lactoză.
Iarna folosesc Atoderm când i se usucă foarte tare pielea, dar nu folosesc creme în mod regulat. În general, nu o dau cu nimic.
Iar când e în criză și i se activează instant dermatita pe față, caut să o liniștesc, luând-o în brațe.
Acum 2 zile a mâncat nisște chips-uri sub formă de ursuleți de la Pomber, parcă așa le este numele. A doua zi deja avea bubițe pe față. Pentru mine, acesta e un semnal de alarmă. Ingredientele păreau relativ bune, dar cu siguranță, conțin ceva care ei nu îi priește.
Bine ai venit în viața noasră dermatită atopică!
O să spuneți că nu am tocmai toate țiglele pe casă, dar cred că orice vine în viața noastră are un scop, fie lucruri bune sau mai puțin bune.
Pe noi, dermatita atopică a lui Beti ne-a ajutat să ne facem curat în alimentație. Mai ales, pentru fratele ei mai mare, Andre, care nu are nici o reacție vizibilă, dar faptul că nu o vedem, nu înseamnă că ea nu există.
Sunt copii care au pielea mai sensibilă și atunci se vede imediat dacă ceva nu e tocmai în regulă. Sunt copii mai rezistenți la care se vor vedea consecințele în timp.
Cu toate că Andre ar putea mânca absolut orice, pentru că îi și place să mănânce orice, se limitează conștient văzând ce provoacă unele alimente pe chipul surorii ei.
Dermatita atopică e ca un semnal de alarmă care previne situațiile problemă de sănătate și te învață cum să ai grijă mai mare de tine.
Așa că, decât să luptați împotriva ei, făceți-o prietena voastră bună!
Despre dermatita atopica putem vorbi ani sau putem învăța să o ținem sub control,mama și copil.Baiatul meu a împlinit 23 de ani și știe că dermatita este parte din viața lui.nu exista tratament miraculos,înveți să nu te stresezi(oare?),sa maninci „curat”,sa ți lași barba(in cazul băiatului meu)și să mergi mai departe.