Mulțumesc mie pentru că am făcut curat în casă! Cu toate că știu că mâine va fi la fel!
Se tot practică de câțiva ani și mă tot întâlnesc în jurul meu cu aceste exerciții de recunoștință. Când ai impresia că totul merge prost, că izolarea nu se mai termină și Therme nu se ma deschide, fă-ți listă cu lucrurile care s-au întâmplat azi și o să descoperi cel puțin unul de care să fii mândră și care să-ți ridice moralul: că ai învățat o rețetă nouă de pâine, că ai găsit drojdie la magazin, că ai terminat de citit un capitol dintr-o carte, că n-a făcut bărbatu infarct când ți-a ajuns a treia comandă on line acasă.
E foarte important să ne așezăm seara în pat cu sentimentul de mulțumire pentru ca a doua zi să avem puterea să o luăm de la capăt.
Doar că în zilele în care vitaminele s-au terminat, bărbatul se simte rău și doarme de la ora 19, iar eu sunt epuizată după 3 luni cu copiii acasă și-un job pe care abia reușesc să-l mențin viu, sunt oricum, numai recunoscătoare, nu!
Dar fix în acest punct, în acest moment, când pe foaia ta de hârtie nu scrie nimic decât mâncare, copii, parc, școală on line și-ți vine să intri în depresie că nu scrie nicăieri ”timp petrecut cu mine fără să fie 12 noaptea”, se cere un exercițiu de recunoștință.
Poate o cafea băută în liniște, un prieten care te-a sunat, 10 minute de liniște cu copiii, un kg de cireșe mari și gustoase, un pahar de rose la final de zi, un pupic de noapte bună, o înghețată care sigur nu te îngrașă, o adevărată zi de vară în mijlocul iernii, o rochie veche nou descoperită în dulap, un serial bun la televizor.
Cu cât ziua a fost mai grea, cu atât recunoștința se ascunde mai bine!
Ai observat că în toate, aparent, nimicurile pe care le facem zi de zi de zi de zi, există întotdeauna mâncare caldă pe masă și haine curate în dulap? Care dacă n-aș fi EU, n-ar exista. Dacă n-ai fi TU, n-ar exista.
De aceea, după ce ne-am umplut inima de recunoștință pentru lucrurile pe care le avem în viața noastră, mașini (de spălat), cafea, prieteni, haideți să fim recunoscătoare și pentru lucrurile pe care le facem din obișnuință dar fără de care microuniversul nostru n-ar mai fi în echilibru.
Eu azi am reușit să ud plantele și chiar sunt mândră de mine! Că aproape mureau de sete, dar m-au așteptat până ce azi, mi-am amintit de ele.
Tot azi, în ziua asta în care aparent nu am făcut nimic special, am fost în parc cu copiii și am reușit să nu-mi iau ochii de la ei pentru nici un minut. Am stat, cu telefonul în buzunar, și m-am uitat așa, la ei, cum se jucau. Cred că e cel mai minunat lucru cu care o să rămân din perioada aceasta de vârstă. Cum se joacă împreună minute în șir! Iar eu am înregistrat fiecare secundă în inimă ca să-mi țină de dor când voi rămâne singură toată ziua, nu doar la 12 noaptea.
Și mai sunt recunoscătoare pentru că în ciuda faptului că iar nu am reușit să fac curat în casă, am apucat aseară să mătur sub masă.
Azi sunt suficientă pentru cât am reușit să fac!
E minunat să fii recunoscător pentru lucrurile care ți se întâmplă în jur, uneori, fără un efort conștient: o zi de vară, o adiere de vânt, o cină în oraș.
Dar ce înălțător e să fii recunoscător pentru orele în care ai stat în picioare ca să plimbi copilul în parc, pentru orele în care ai studiat cum să nu mai țipi la el, pentru că ai reușit să-i vorbești blând când ai fi vrut, de fapt, să-l pui să doarmă pe preșul din fața ușii pentru că a venit târziu de la birou, pentru tot efortul tău de a fi bine cu tine și cu cei din jur.
Și da, toată lumea își dorește să fie văzut și apreciat de cei din jur. Că e mai simplu, mai satisfăcător, mai lipsit de egoism, de altfel, un egoism fals.
Dar dacă e să așteptăm să ne ridice alții statuie, mi-e teamă că o să murim nefericiți.
Recunoașterea propriilor noastre eforturi este cel mai mare cadou pe care ni-l putem oferi.
Și e gratis și liber la starea de bine de zi cu zi!
**Iar dacă mai vreți să continuați lectura, vă invit să comandați cartea Destin de mamă, care nu dă sfaturi și nici povețe, ci doar relaxează părinții obosiți, seara. De fapt, vă face să râdeți.
