Cum am scăpat de căratul bidoanelor de apă și mi-am instalat singură filtru de apă în casă (review)

Nu e bucurie mai mare, nu e fericire care să-mi lumineze mai tare chipul așa cum mi-a adus-o ultima achiziție: filtrul de apă prin osmoză inversă, supranumit și:

  • cel datorită căruia nu mai car apă
  • cel datorită căruia, în cele mai nepotrivite moment, nu mai trebuie să mă duc la magazin după apă
  • cel datorită căruia nu mai trebuie să mă duc după apă și să mă întorc cu alte 2 sacoșe de cumpărături aproape inutile
  • cel datorită căruia nu mai trebuie să conduc 40 de minute dus, 40 de minute întors doar pentru că nu mai avem apă că am uitat să luăm ieri, când am făcut cumpărăturile pe toată săptămâna
  • cel datorită căruia mi-am câștigat liniștea în casă.

Cochetez cu ideea de a cumpăra un filtru de acum vreo 3 ani, de când ne-am mutat departe de București și fiecare drum la magazin durează minim 30 de minute. Nu mai spun de cărat zeci de litri de apă, o dată la 3 zile.

Dar cum noi stăm în chirie, a fost mereu o problemă cu robinetul pentru care trebuia făcută gaură în blat, iar când nu stai la tine în casă, astfel de situații nu prea sunt permise. Așa că am înghițit în sec și am mai cărat câțiva ani buni bidoane de apă. N-a fost zi lăsată de la Dumnezeu să nu intru într-un magazin și să nu ies cu un bidon după mine, să fiu sigură că nu rămân fără, în cel mai nepotrivit moment.

Iar cum de ce ți-e frică nu scapi, acel moment a venit acum 2 săptămâni când în timp ce lucram de zor la calculator m-am trezit fără pic de apă potabilă în casă. Nici un strop! Iar eu puteam să jur că abia cumpărasem câteva bidoane. Din păcate, se băuse în weekend pentru că avusesem musafiri și pierdusem noțiunea consumului.

Asta face parte și din categoria lucrurilor neplăcute atunci când lucrezi de-acasă: responsabilitatea cu aprovizionarea cade tot în sarcina ta!

Era ora 15 când a trebuit să las totul, să mă îmbrac și să mă duc la magazin să cumpăr apă. M-am întors la 17, cu 200 de lei mai puțin în buzunar, pentru că drumul e lung și magazinul plin cu alte lucruri interesante.

Acela a fost momentul când mi-am comandat filtrul de apă cu osmoză inversă care vine și cu baterie de apă cu 3 cai (apă caldă, rece și filtrată) cu ajutorul căreia nu mai trebuie să dau gaură în blat iar apa de băut (filtrata) curge pe o alta cale, complet separată față de apa menajeră (caldă-rece).

A venit de pe o zi pe alta și l-am montat singură, ca să înțelegeți cât de tare m-am bucurat de el!

Ce știe să facă?

Un lucru de bază dar extrem de important în viața de zi cu zi, filtrează apa în stare brută și o aduce în faza finală ca să ne putem bucura de ea fără riscul de a ne îmbolnăvi.

În acest scop, vine la pachet cu:

1. Filtru pentru sedimente din polipropilena care elimină orice reziduu mai mare (noroi, nisip, rugină)
2. Cartuș din cărbune activat granular (GAC) care elimină clorul și alți derivați ai clorului
3. Cartuș din cărbune activat bloc (CTO) care prefiltrează foarte bine apa pentru protecția membranei de osmoză inversă care este folosită în următorul filtru
4. Membrana de osmoza inversă de 0.0001 microni, de 280 de litri pe zi, care elimină cu succes peste 99,8% din contaminanți, inclusiv plumb, arsenic, fluoruri, nitrați, fier, mangan, cupru și alte impuritati.
5. Filtru de mineralizare cu calciu și magneziu care îmbogățește apa purificată cu minerale esențiale pentru organismul uman, reglează nivelul pH-ului și îmbunătățește gustul apei.
6. Filtru din carbon din coajă de nucă de cocos prin care se elimina gustul și mirosul rezidual din apa.

Cele 5 filtre se schimbă între 6 și 9 luni, iar membrana de osmoză inversă o dată la 1.5 – 2 ani, în funcție de consumul și tipul de apă care ajunge la robinet. Când apa filtrată rămâne fără presiune, e semn că e nevoie să fie schimbate.

Cum se montează?

Ți-l pot monta și specialiștii lor, dar dacă ai chef de senzații tari, cu siguranță și-l poți monta și singur. În plus, băieții de unde mi l-am cumpărat sunt super săritori cu orice fel de informație telefonică ce te poate ajuta să te joci singur cu furtunașele colorate cu care vine la pachet. Chiar nu e mare filosofie, iar dacă ești puțin mai tehnic, ai toate șansele s-o scoți la capăt mult mai rapid decât am reușit eu.

Ai nevoie de:

  • cheie franceză
  • șurubelniță în cruce dacă înlocuiești bateria ta veche sau bormașină de 12 mm ca să faci gaură în blat (eu mă mențin pe schimbatul bateriei cu totul)
  • bormașină de 5 mm pentru a face o gaură în țeava de evacuare pentru eliminarea mizeriei filtrate de procesul de osmoză inversă sau, în cazul meu, un cui încălzit la aragaz :)

Așa cum o să vedeți în video, intră la fix sub chiuvetă, plus celelalte obiecte pe care le depozitez în mod normal. Mi se pare că acum e și mai are ordinea sub chiuvetă, datorită acestui filtru care impune o anumită organizare.

Alte avantaje pe care le-am descoperit pe parcurs:

Nu există senzație mai plăcută să-ți eliberezi platul de la bucătărie de bidoane cu pompă și indiferent de zi și moment să-ți pui apă direct de la robinet, fără grija că mâine, copiii nu au apă suficientă să-și ia la școală.

În plus, acum gătesc exclusiv cu aceeași apă filtrată, lucru care înainte nu se întâmpla de fiecare dată tocmai pentru că îmi era destul de greu să merg la magazin aproape la 2-3 zile să refac stocul de apă.

Apa are gust normal, iar bateria cu 3 căi pe care mi-am luat-o arată impecabil, comparativ cu cea pe care o aveam deja. De altfel, o puteți vedea în video cât de frumos arată.

Și nu în cele din urmă, am rezolvat și marea problemă a independenței:

– Mami, îmi pui un pahar cu apă că eu nu ajung, că eu nu pot, că nu merge pompa, că apa nu iese.

Acum, toată lumea ajunge la robinet, își pot pune un pahar cu apă sau să-și umple sticla pentru școală.

Sincer, nu există investiție mai bună în liniștea mea cum a făcut-o acest filtru de apă!

Iar dacă vreți să vă distrați, luați de vedeți cum mi-am instalat filtrul, singură, depășindu-mi stadiul de femeie atehnică.

Soțului nu i-a venit să creadă când a venit seara acasă și-a văzut câmpul de lucru, dar n-a mai spus nimic, când i-am promis o nevastă fericită de mâine încolo.

 

 

 

Share This Story!

Leave A Comment