Are mama doi copii, unul mai diferit ca altul

Zilele trecute eram într-un magazin și în timp ce îi căutam ciorapi lui Beti aud dinspre niște rafturi:
– Nu mai plânge măi, n-auzi? Ce tot ai?

La câțiva pași de mine, un tată cu un copil în brațe împingea un căruț de gemeni. Unul era liniștit, celălalt mai rebel făcea scandal. Mama cumpăra în grabă sticle de apă și body-uri.
De când sunt și eu mamă cu doi copii acasă, diferiți precum soarele și luna, nu mai îmi dau cu părerea și mă abțin să trag concluzii.

Mi s-au părut doi părinți obosiți, în criză de timp și fără răbdare. Nu-s de condamnat. Numai eu știu cu câtă răbdare rămâneam după ce mă trezeam de câte 4-5 ori pe noapte, iar a doua zi mă aștepta cu casa vraiște, cumpărături de făcut, un copil cu bateriile mereu încărcate la maxim și altul de dus la grădiniță.

Cum căutam în disperare mărimea potrivită la ciorapi care aproape niciodată nu e ușor de găsit, se apropie de mine copilul gălăgios cu o suzetă în gură. Ochii lui mi-au dat impresia c-ar fi făcut orice pentru un somn bun. Poate c-ar fi vrut să doarmă și căruțul îl incomoda. Poate îl deranjau luminile sau muzica din magazin.
Știu, e tare frustrant pentru un părinte ca unul dintre copii să doarmă oriunde, oricum, în orice fel, iar altul să urle fără să spună ce vrea, ce-l doare sau ce-l supără.

– De ce frate-tu stă liniștit și tu, nu? îl aud pe tată întrebându-se cu glas tare.

Și ai tendința să crezi că exact copilul acela gălăgios e problema. Pentru că dacă celălalt e liniștit înseamnă că tu ca părinte îți faci treaba bine, nu?

– Greșit!

Mă rog, greșit parțial. Iertați-mă că v-o spun, probabil nu e ceea ce doriți să auziți, dar faptul că unul plânge și altul tace înseamnă că sunt diferiți, iar părintele obosit care ar da orice pentru 3 ore de somn neîntrerupt ar trebui precum cameleonul, să-și schimbe culoarea și temperamentul ca să se plieze pe fiecare personalitate în parte.

Fiecare copil e un copil în parte

Unul plânge mai mult, altul mai puțin. Unul doarme în căruț, altul nu doarme nicicum. Nici în căruț, nici în sistem, nici în scaunul de mașină, nici în pat la el. Doarme în brațe la mama. Iar când mama face pipi, ghici ce face copilul? Iar când mama face mâncare, ghici ce face copilul? Iar când mama doarme, ghici ce face copilul?

Exact! Plânge.

Mama ar trebui să stea cu copilul în brațe, atâta timp cât copilul ajunge să se simtă în siguranță. Apoi, se va îndepărta ușor de brațele ei și va pleca singur la drum spre marea ei uimire:

– Cum, tu poți să faci asta singur? Fără mine?

Ăhăăăă, și câte altele va știi. Abia atunci ne va prii cafeaua și vom rămâne muți de uimire în fața minunii de copil care se va descurca peste așteptările noastre.

Și noi suntem diferiți, și-avem nevoie să ne fie respectate nevoile

Și noi, ca adulți avem modul nostru de a fi.
Eu nu pot să dorm cu gălăgie sau lumină, să citesc cu muzică sau chiar să vorbesc în timp ce un copil plânge. Așa-s eu. Și sunt convinsă că nici mama n-a fost tare fericită cu tabieturile mele când eram mică. Dar nu-mi amintesc să mă fi jignit vreodată, ba din contră, mi-a luat draperii ca să pot dormi bine.

Ca mamă de doi copii complet diferiți mi se pare că una dintre cele mai mari provocări este tocmai modelarea părintelui în funcție de personalitatea fiecărui copil în parte.

Ceea ce e comparativ cu lansarea rachetelor pe orbită.

Adultul, această ființă creată, educată și crescută într-un fel anume, fără să mai iau în calcul personalitatea cu care ne naștem, are ca singură modalitate de supraviețuire în costumul de părinte, identificarea și aplicarea corespunzătoare a instrumentelor potrivite fiecărui copil în parte pentru o educație sănătoasă.

Numai să scriu definiția și m-a luat groaza. Mai bine n-o puneam în cuvinte că părea mai simplă treaba asta cu părințeala.

Ideea e că de câte ori unul tace, altul plânge, unul mănâncă, altul îți aruncă piureul în freză, de câte ori unul doarme, altul face noapte albă, să nu uiți de un singur lucru:

– Și tu ai tabieturile tale și te aștepți ca oamenii să te accepte așa cum ești!

Așa că acum, fă bine și ridică-te că tocmai s-a trezit copilul.

De fapt el nici n-a dormit, te-a lăsat să citești până acum ca să-ți umpli bateriile.

 

Sursa foto

Share This Story!

2 Comments

  1. Ioana 26/03/2019 at 10:10 - Reply

    Perfect de acord. Si noi avem doi baietei gemeni, total diferiti din toate punctele de vedere, pe care ii iubim asa cum sunt si nu am schimba nimic la ei! Ei sunt perfecti, noi incercam sa ne adaptam nevoilor lor !

    • Dina Bento 26/03/2019 at 11:33 - Reply

      Ce mă bucur că aveți deschiderea aceasta! E mare lucru să te poți adapta fiecăruia în parte, dar e drumul către succes! Felicitări!

Leave A Comment